Linkuri accesibilitate

PCRM și legislatorii săi săritori în alte „bărci” parlamentare


Protest antiguvernamental PCRM, Chișinău, aprilie 2012

Protest antiguvernamental PCRM, Chișinău, aprilie 2012

Primul transfug din Partidul Comuniştilor a fost actualul președinte al PD, Marian Lupu.

Recentele plecări din PCRM sunt văzute la Chișinău ca o lovitură fatală pentru comuniștii lui Vladimir Voronin. O trecere în revistă a momentelor în care mai mulți legislatori comuniști au sărit în alte „bărci” parlamentare, părăsindu-i pe liderul Vladimir Voronin şi partidul său comunist.

Într-un interviu acordat Europei Libere de Marian Lupu în 2 iunie 2009 a declarat: „PCRM nu se poate conforma principiilor democratice şi nu poate fi reformat din interior".

La o săptămână de la acest interviu, fostul preşedinte al parlamentului şi fostul ministru al economiei în perioada guvernării comuniste Marian Lupu anunţa ieşirea din PCRM. El a criticat din nou dur fostul său partid, afirmând că nu mai vrea sa participe într-o campanie în care „se va merge pe amenințări, șantaj şi cu un limbaj injurios”.

„Părăsesc partidul cei mai slabi”, a fost reacţia lui Vladimir Voronin.

La sfârșitul anului 2009, în contextul nealegerii şeful statului, au anunțat că părăsesc tabăra comuniștilor deputații Vladimir Ţurcan, Victor Stepaniuc, Ludmila Belcencova şi Valentin Guznac. Aceşti patru, care ulterior au fost excluşi din rândurile partidului, au criticat felul în care se luau deciziile în PCRM şi cum se promovau cadrele. Ca şi Lupu, Stepaniuc şi Ţurcan spuneau la acea vreme că reformarea partidului s-a produs doar în declaraţii.

Cei plecaţi au fost etichetaţi ca „tradatorii” „nemernici” si „demagogi”. "Fractiunea si partidul nostru sunt atat de puternice, incat orice plecare nu ar avea loc nu va avea cum sa ne afecteze", declara Vadim Mișin, cel care trei ani mai târziu va pleca şi din partid.

La sfârşitul lui 2011 părăsea PCRM grupul condus de Igor Dodon, acuzându-și foştii colegi că sunt incapabili de a moderniza formațiunea. Un alt motiv al plecării lui Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc a fost evitarea anticipatelor. Cei trei au votat pentru alegerea președintelui Nicolae Timofti, deblocând astfel situaţia de incertitudine care exista din vara lui 2009 şi punând capăt şirului de alegeri anticipate. Ulterior, liderul Partidului Nostru Renato Usatîi a declarat că Dodon și-ar fi vândut votul în favoarea lui Timofti.

În 2012 părăseau PCRM deputaţii Vadim Mişin, Oleg Babenco, Ion Ceban, Tatiana Botnariuc şi chiar speranţa comuniştilor Sergiu Sârbu. „Părăsesc PCRM pentru că eu vreau să fac politică în continuare. Proiectul politic PCRM însă s-a încheiat”, spunea Sârbu în decembrie 2012. ​

Artur Reşetnicov, cel care astăzi a plecat de la comuniști, avea să declare în urmă cu trei ani: „Are loc competiția în care vin cu sacii plini de cinism… Partidele din alianță lupta prin metode cinice cu PCRM”.

În 7 iunie 2014, în şedinţa plenară a Comitetului Central al PCRM au fost excluşi din Comitetul Executiv Politic al PCRM Iurie Muntean, secretar executiv al CC, Marc Tkaciuk şi Grigore Petrenco.

Sergiu Sârbu şi Valentin Guznac au aderat la democraţi. Igor Dodon, Zinaida Greceanîi, Ion Ceban şi Vladimir Ţurcan fac echipă cumună în Partidul Socialiştilor. Alţi foşti comunişti s-au regăsit în alte formaţiuni sau au rămas neafiliaţi.

Unul dintre fondatorii PCRM Vadim Mişin vorbeşte cu regret despre ce s-a ales din partidul de cândva. El spune că au fost făcute prea multe greşeli atât din partea celor care au plecat, cât şi a celor care au rămas.

„Spre aceasta a mers mulţi ani Partidul Comuniştilor şi a ajuns la un eşec total. Astăzi putem vorbi cu mai multă siguranță că PCRM, practic, nu mai există ca forţă politică. Să ştiţi că nu e vorba de numai aceşti 14 deputaţi, timpul va arăta unde vor migra ei, eu analizez după organizațiile teritoriale. Partidul Comuniştilor practic nu există în raioane. Voronin e un politician puternic, cu experienţă, dar se pare că i-a trecut vremea lui”.

Potrivit directorului agenţiei de presă IPN, Valeriu Vasilică, plecările din PCRM ar fi una dintre soluţiile cardinale găsite de democraţi. Lipsa de reacţii dure a conducerii PCRM poate fi explicată prin faptul că „trădătorii sunt mai mulţi”.

„Haideţi să ne amintim că admiteau că s-ar putea produce o fuziune. Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu a fost o fuziune, dar a fost fie ceva intermediar, fie ceva care face parte din acest scenariu să-i zic”.

Europa Liberă: Cu ştiinţa sau nu a lui Voronin?

„Eu admit 50% la 50%, pentru că lucruri din acestea s-au mai întâmplat în tabăra lui Voronin. Dar am 50% că dnul Voronin cunoaşte lucrul acesta şi s-a mers deliberat pe această variantă pentru ca Partidul Comuniştilor să nu piardă chiar tot electoratul pe care l-ar fi pierdut dacă ar fi trecut cu căţel şi purcel la PDM”.

Valeriu Vasilică aseamănă PCRM cu un bolovan mare care s-a transformat într-o pietricică. În opinia lui, această formațiune nu poate fi reformată şi nu poate depăși schimbarea liderului şi asta deoarece ideologic PCRM, mai spune Vasilică, nu a făcut altceva decât să exploateze nişte nostalgii şi sentimente electorale.

XS
SM
MD
LG