Linkuri accesibilitate

Statele Unite au aprobat o reformă a FMI care întărește rolul principalelor economii emergente


După ani de amânări, Statele Unite au aprobat o reformă a Fondului Monetar Internațional, care întărește rolul principalelor economii emergente – Brazilia, China, India și Rusia. Reforma prevede că aceste țări intră printre principalii 10 acționari ai FMI și capătă un rol mai mare la luarea deciziilor. Ea a fost adoptată de Congresul dominat de republicani săptămâna aceasta și promulgată de președintele Barack Obama, vineri. Opoziția republicanilor a fost principalul obstacol pentru intrarea în vigoare a reformei aprobate de mult de majoritatea țărilor membre ale FMI. Pachetul de reforme mai prevede dublarea resurselor la dispoziția Fondului pentru a interveni în timpul unor crize globale. Modificările care recunosc rolul sporit al noilor piețe sunt cele mai mari de la înființarea FMI după Cel de-al Doilea Război Mondial. Dar Statele Unite rămân principalul acționar al FMI.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG