Linkuri accesibilitate

Invitatul emisiunii este Mihai Conțiu.

„În editorialul intitulat relativ ironic „Agenții SIS spionează fundul lacului Ghidighici”, se face pe linie politică o legătură dintre SIS, Partidul Liberal condus de Mihai Ghimpu, Munteanu ministrul Mediului și fratele său Ruslan Munteanu, vicedirector la SIS. Scris în contextul scrisorii expediate de către SIS președintelui țării și premierului, cu privire la pericolul ruperii digului lacului Ghidighici, privind banii necesari pentru construcția digului din Fondul Ecologic și un grant românesc de 15 milioane de euro. Toate acestea, în contextul în care nu este vorba despre un pericol real, ca acest dig să fie distrus de ape și să inunde Chișinăul, potrivit specialiștilor. Este vorba despre faptul că se urmărește spălarea unor sume importante de bani pentru fondul electoral al Partidului Liberal, în perspectiva alegerilor parlamentare anticipate.

De asemenea, cititorii vor descoperi un alt episod, scris de Ion Xenofontov, intitulat „10 curiozități despre poliția națională”, acesta prilejuit de ziua națională a poliției din data de 18 decembrie.

Sumarul ziarului mai este completat cu articole, tematici istorice, culturale, sportive, știință, curiozități și altele.”

XS
SM
MD
LG