Linkuri accesibilitate

Carnetele lui Alfred Rosenberg și însemnări despre România, regimul antonescian și Basarabia.

În Statele Unite, Germania și Franța, a apărut aproape concomitent în librării un important document istoric, „Jurnalul” lui Alfred Rosenberg, cel ce a fost atît ideologul regimului nazist cît și unul din principalii asociați ai lui Hitler în aplicarea așa-numitei „soluții finale”. „Jurnalul”, care acoperă perioada 1934-1944, a fost publicat într-o ediție adnotată și comentată de directorul Centrului de studii asupra Holocaustului de la Institutul de Istorie Contemporană din München și de directorul de cercetări al Centrului Jack, Joseph și Morton Mandel de pe lîngă Muzeul Memorial al Holocaustului. Volumul este important și pentru cercetătorii români deoarece conține relativ numeroase mențiuni privitoare la politica regimului Antonescu în spațiul Basarabiei și al Transnistriei în cel de-al Doilea Război Mondial.

În 2013, cotidianul New York Times anunța că jurnalul lui Alfred Rosenberg, cel ce a fost unul din principalii actori ai regimului național-socialist, responsabil pentru Holocaust și jaful din Europa răsăriteană, înainte de toate, a fost regăsit de agenții federali care anchetau de mai mulți ani soarta mărturiilor aparent dispărute în cursul Procesului de la Nuremberg.

Coperta ediției americane a „Jurnalului”

Coperta ediției americane a „Jurnalului”

Potrivit informațiilor furnizate atunci de Muzeul Holocaustului, după condamnarea la moarte și executarea sentinței împotriva lui Alfred Rosenberg, în 1946, unul din procurorii de la Nuremberg, Robert M.W. Kempner, a primit autorizația de la Biroul șefului Consiliului pentru crimele de război să păstreze o serie de documente „cu scopul de a scrie, a conferenția și a le studia”. Kempner a scos atunci din arhivă jurnalul lui Rosenberg și alte cîteva mii de documente, ce au fost recuperate treptat de la fiii săi abia după moartea procurorului, în 1993. Cele 425 de pagini manuscrise din „Jurnal” au constituit unul din ultimele documente regăsite, descoperite în posesia unui editor și fost profesor de la Lewiston, N.Y., prieten cu secretarii lui Robert Kempner.

Doi cercetători cunoscuți de la Muzeul Memorial al Holocaustului de la Washington și de la Centrul pentru Studii asupra Holocaustului de la Institutul de Istorie Contemporană, din München, Frank Bajohr, respectiv Jürgen Matthäus, și-au asumat responsabilitatea publicării paginilor prețioase, dat fiind că autorul lor, Alfred Rosenberg, s-a aflat în centrul mașinăriei naziste și, adesea, în intimitatea lui Hitler. Textul este precedat de un amplu studiu asupra persoanei lui Alfred Rosenberg, a descoperirii și problemelor pe care le ridică jurnalul și a destinului carnetelor după 1945.

Coperta ediției germane

Coperta ediției germane

Rosenberg, născut în 1893 la Tallin, după studii de arhitectură la Riga și la Moscova, s-a instalat definitiv în Germania în 1918, devenind treptat unul din funcționarii cei mai importanți ai regimului nazist, inițiator al „Institutului pentru studierea problemei evreiești” menit să justifice teoretic Holocaustul, șef al unei echipe însărcinate cu jefuirea bunurilor europene, iar de la 20 aprilie 1941 „însărcinat cu misiunea tratamentului centralizat al chestiunilor din spațiul est-european”, devenit apoi ministru al Reich-ului pentru teritoriile ocupate.

Era o poziție din care avea să cunoască bine politica și revendicările regimului antonescian, la care se referă adesea pe larg mai ales atunci cînd în discuție s-a aflat organizarea post-belică a provinciilor răsăritene, Ucraina și, în relație cu ea, Transnistria epocii, cu frontiere între Nistru și Bug.

O primă însemnare despre raporturile cu România datează din decembrie 1934 cînd - scria Rosenberg - „Din punct de vedere al politicii externe, evoluția relațiilor germano-române m-a enervat peste măsură. Timp de patru luni au fost puse la punct compensațiile germano-române…”. Hitler - nota Rosemberg - „dorea nu numai ca afacerea să fie încheiată, dar și ca produsul ei să fie utilizat pentru finanțarea unor grupări române ca Garda de Fier etc.”

La 29 august 1936 erau apoi evocate pe larg „lungile negocieri cu Goga despre forma pe care trebuie să o ia mai departe colaborarea” cu Reich-ul. „Interviul dat de Goga a propos de vizita sa la Berlin a fost bun [nota mea - șters în text: și clar]. El spune că trebuie făcută o alegere clară pentru sau contra bolșevismului. El se pronunță și vrea, pe baza intangibilității frontierelor române, pentru o înțelegere cu Germania antibolșevică. […] Astă seară radio-ul a anunțat noua compoziție a cabinetului Tătărescu – fără Titulescu! Dacă acest om este, în fine, răsturnat, meritul cel mai mare va reveni activității Partidului creștin-național. Goga va vorbi din nou cu regele. Rămîne de văzut dacă acesta se va decide în curînd la punerea în practică a altor demersuri. L-am putut anunța pe Goga, că [regele] Carol a negociat și cu Codreanu. Mereu vechiul joc al repartizării greutății. Regii puternici pot să și-l permită, cei slabi, nu o mai pot. Lecca a fost convocat la Berlin prin telefon; el se distinge prin a nu-i fi dat informații lui Goga…”

Alte însemnări, de la 10 octombrie 1941, menționează o discuție cu Veturia Goga, aflată la Berlin la un Congres al femeilor. „Principalul: Antonescu nu vrea Transnistria. El vrea doar să se servească de ea ca o carte pentru Transilvania! Dna G.[oga] povestește încă două-trei lucruri pe care le ignoram despre rebeliunea Gărzii de Fier. A.[ntonescu], spune ea, nu se aștepta cu adevărat la așa ceva; plecase să schieze cu Dna Goga, cînd i-a parvenit informația de la București. Dar, iată, i-a fost subestimată energia. Ea spune că este un soldat foarte grav, asemenea unui tendon întins. O rază de lumină. Trimisul special, Neubacher, a sosit cu un reprezentant la șefului Gărzii de Fier la Antonescu, pentru a face, eventual, pace. Înainte ca el să intre, un soldat a controlat românul, așa cum i se ordonase, pentru a verifica să nu aibă arme. Și a găsit un revolver încărcat! Antonescu, trebuia, în mod evident, să fie asasinat în timpul întrevederii.”

După declanșarea războiului împotriva Uniunii Sovietice, poziția regimului antonescian este evocată pe larg în discuția despre organizarea și explotarea spațiului ocupat de germani și români. „Am propus, într-un memoriu adresat Führer-ului, ca Odesa să nu fie dată României, așa cum se dorea. Toată lumea a susținut această poziție. […] La cererea lui Antonescu, Führer-ul ar fi dispus să dea Odesa românilor, adică teritoriul situat între Nistru și Bug. A.[ntonescu] însuși a renunțat apoi la Odesa. El a făcut cunoscut ambasadei că nu este un megaloman: România nu poate să păstreze un port atît de mare. Această luare de poziție inteligentă a fost transmisă oficial Führer-ului. Numai că: trupele române au încercuit Odesa și pierd mult sînge în această bătălie. A. dispune de 15 divizii. Apetitul vine mîncînd. Primejdia nu este, prin urmare, risipită….”

Hitler ar fi fost confortat de atitudinea lui Antonescu – notează Rosenberg în „Jurnal” – și adaugă că soluția care se preconizează, de a pune Ucraina sub administrație germană, apoi ca Protectorat, „va avea consecințele sale particulare. Populația în mare parte binevoitoare, va fi într-o primă etapă, desigur, satisfăcută de ameliorarea survenită pe plan economic, de care va profita. Revenirea la țară a numeroși muncitori va permite o depolitizare. Dar, cu trecerea anilor, separarea Galiției de spațiul Nistru-Bug (în profitul României) și a Tauridei în profitul nostru, ar putea suscita ostilitate.”

Discuțiile privitoare la „viitorul Ucrainei” continuau întreaga toamnă, dezbaterile fiind rezumate într-o reuniune importantă la începutul lui septembrie 1941. Hitler ar fi spus că „nu se poate niciodată știi care va fi în viitor raportul nostru cu România. E bine, după el, să avem o graniță comună. […] În privința problemei Basarabiei – scrie Rosenberg în „Jurnal”-ul său – Furhrer-ul a trasat cu stiloul bleu, o linie reprezentînd maniera în care Antonescu concepe, probabil, lucrurile, ca să-și păstreze fața în raport cu poporul său, după atîtea sacrificii: Rep.[ublica] Moldovei, incluzînd Odesa. Mi-am propus să elaborez asupra acestui punct o altă propunere. Propunerea pe care am făcut-o deja în trecut, de a consolida Crimeea ca o fortăreață germană la Marea Neagră, a fost extinsă. […] O zonă înghețată ar fi necesară: poate de-a lungul Nistrului, apoi spre est, înglobînd coloniile germane și ajungînd pînă la Marea de Azov…”

O sursă istorică de interes, cu siguranță, și care urmează să fie pusă în context de cercetătorii de la Chișinău și din România.

*Alfred Rosenberg. Journal 1934-1944. Edition présentée par Jürgen Matthäus et Frank Bajohr. Paris, Flammarion, 2015. 688 pp.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG