Linkuri accesibilitate

Radu Magdin: „Nu mai e incitant să vedem machevialismele de la Chişinău nici pentru cei pasionaţi de politică”


(©Shutterstock)

(©Shutterstock)

Un interviu cu un specialist român în materie de „Propagandă rusească în cadrul războiului hibrid".

Radu Magdin e analist politic transnațional și fost consilier onorific al premierului României în materie de comunicare externă. Face parte din Grupul liderilor emergenți NATO, e doctorand în materie de „Propagandă rusească în cadrul războiului hibrid”, și este unul din experții externi care semnalează cazuri de dezinformare Grupului Mogherini. Un interviu despre felul în care expertul înţelege ceea ce se întâmplă pe scena politică moldovenească.

Europa Liberă: Dacă s-ar face alegeri acum, moldovenii ar vota probabil stânga pro-rusă. Înţelegeţi dumneavoastră ce s-a întâmplat în aceşti şase ani, că iată se întoarce roata aşa? Şi ne puteţi explica şi nouă?

Radu Magdin: „Încerc. De câţiva ani urmăresc cu atenţie Republica Moldova, ce se întâmplă aici în plan politic, social, economic. Cred că Republica Moldova a deraiat acum câteva luni, din faptul că o serie de lucruri încep să scape raţiunilor care există în orice capitală: raţiunea de strategie politică, de joc de putere. Am sentimentul că în Republica Moldova lucrurile au devenit foarte-foarte personale între o serie de actori politici. Şi cred că această pasiune pentru distrugerea reciprocă duce alături de ea şi partidele, şi orice fel de raţionalitate politică la coş.”

Europa Liberă: Eu aş zice că au fost personale de la bun început.

Radu Magdin: „Da, dar mi se pare că s-au abţinut, mi se pare că au reuşit cât de cât să se abţină, dincolo de episoade din Pădurea Domnească, mi se parte foarte clar că totuşi, atunci când s-a vrut să se tragă măcar pentru o perioadă într-o anumită direcţie, perioada în care Republica Moldova chiar a fost considerată copilul minune al Parteneriatului Estic, când s-a vrut, s-a putut. 2013, a doua jumătate a anului 2014 sunt dovada de perioade în care iată că atunci când s-a vrut, s-a păstrat o anumită direcţie, dincolo de faptul că eventual unele reforme nu s-ar fi făcut la timpul lor, dincolo de faptul, aşa cum a fost cazul altor ţări în tranziţie, cum a fost şi în România, trebuie să recunoaştem acest lucru, sistemul judiciar nu este încă eliberat şi acest lucru ţine de domeniul evidenţei. Dincolo de acest lucru, parcă a existat un minim bun simţ.

Ceea ce s-a întâmplat şi, de asemenea, a existat, aş spune, un fel de acord că nu periclităm drumul european cel puţin pe partide pro-europene. Sentimentul pe care l-am avut toţi cei care urmărim Moldova anul acesta este că efectiv ceva primează faţă de interesul naţional şi faţă de drumul european. Chiar dacă teoretic această alianţă în formatul actual este una dedicată per ansamblu interesului european, sentimentul pe care îl ai este că lucrurile sunt personale, că trebuie satisfăcute anumite orgolii sau că, dimpotrivă, dacă a picat unul, trebuie să pice şi celălalt şi că totul este în momentul de faţă în regim de vendetă. Nu este ok.

Şi din această perspectivă, nu trebuie să surprindă nici clasa politică de la Chişinău faptul că mesajele, care au venit de la oficialii europeni, s-au întors la 180 de grade. Europa este foarte interesată de Moldova, foarte interesată, tot timpul când vorbeşti cu oamenii în capitale cheie, tot timpul când vorbeşti cu oameni la Bruxelles, spun aceasta ca român, care vorbeşte în general chestiuni legate de regiune.

România, de exemplu, este o ţară stabilă, membru UE, NATO, nu ai multe lucruri de discutat pe România, eventual planuri adiţionale, rolul în Uniunea Europeană, pregătiri pentru preşedinţia românească a Uniunii Europene. În schimb, toată lumea e interesată să vorbească despre Moldova şi e interesată de situaţia de aici. Nu prin perspectiva doar a Moldovei şi prin perspectiva desigur a Ucrainei, a impactului ei regional. Sunt mulţi factori care intră, însă stabilitatea Moldovei este cheie pentru atât de multe capitale. Se vede acest lucru prin acţiuni aici la nivel de donatori şi nu numai.

Însă e foarte important, părerea mea, să se înţeleagă un lucru peste tot, că nu e o chestiune doar specifică moldovenească, cu toţi am trecut prin aceasta, în sud-estul Europei, e bine să nu iei oamenii de proşti. Şi sentimentul la un moment dat, vă daţi seama în momentul în care cancelariile europene sunt informate de către ambasade, de către fundaţii, de către ONG-uri şi numai, cu privire la o situaţie de la faţa locului, când vii cu nişte mesaje politice care nu au legătură cu realitatea de care ei sunt informaţi de la faţa locului, ai sentimentul efectiv că fie ai lipsă de respect pentru inteligenţa mea, fie speri în momentul respectiv să scoţi de la mine anumite lucruri pe care în mod normal nu ţi le-aş mai da. Şi cred că poate că ar exista, dacă ar fi câţiva paşi rapizi, concreţi, nişte semnale raportat la justiţie, raportat la economie, raportat la anumite nominalizări care se fac rapid, că vorbim de zona de Banca Naţională, că vorbim de zona de preşedinte.

Este o surpriză totodată când urmăreşti agenda media să vezi periodic că anumiţi actori care nu au fost activi sau dintr-o dată au renăscut, cum a fost cazul preşedintelui acum, care a intrat în polemica politică şi nu numai. Deci, pentru observatorii externi analizele diferă de la o săptămână la alta. Şi deşi poate fi incitant pentru o perioadă, dacă zici: „E frumos, nu ne plictisim”, la un moment dat îţi doreşti să te plictiseşti, îţi doreşti stabilitate, îţi doreşti predictibilitate, îţi doreşti să ştii că, dacă ai bătut palma cu o serie de actori politici de aici pentru un plan pentru următoarele trei luni, planul acela chiar se face.

Pentru că, sincer, lumea nu mai e dispusă să înţeleagă, chiar dacă la un moment dat poate că, şi multă lume a văzut serialul House of Cards, dar nu mai e incitant să vedem machevialismele de la Chişinău nici pentru cei pasionaţi de către politică. Şi cred că, dincolo de acest joc, care putea fi un joc între elitele europene, elitele politice moldoveneşti, chestiunea de bun simţ care este una de ordin fundamental, este, cu siguranţă, cetăţeanul moldovean nu merită această. E deja obositor, situaţia economică este precară. Este păcat. Şi se vede acest lucru, se vede şi în barometrele de opinie publică gradul de dezamăgire, sentimentul cu privire la direcţia ţării. Va fi foarte greu de recăpătat această încredere.

De foarte multe ori oamenii politici au sentimentul că se pot face minuni în materie de săptămâni. Nu se pot face. Cu atât mai mult fără o serie de gesturi emoţionale puternice, de exemplu, una din constatările din ultimul barometru, şi anume faptul că lumea îşi doreşte un preşedinte mai puternic, un preşedinte votat direct. Nimeni nu pare cu adevărat dispus din marile partide politice să vină să spună: „Da, facem aceasta” sau: „Să încercăm să facem o coaliţie prin care să modificăm Constituţia să obţinem o anumită chestiune”. Nu va mai merge la nesfârşit acest joc. De ce? Pentru că se epuizează răbdarea atât intern, cât şi extern.

Epuizarea răbdării în plan intern înseamnă mişcări de stradă, ceea ce periclitează credibilitatea guvernului şi mai mult. Epuizarea răbdării în plan extern înseamnă lipsa de bani. Şi banii contează. Dar, din nou, banii nu vor mai veni atâta timp cât nu se văd reforme, nu se văd condiţionalităţi.”

Europa Liberă: Uniunea Europeană în general în plan efectiv poate face ceva acum?

Radu Magdin: „În primul rând, cred că mingea acum este în terenul Chişinăului. Uniunea Europeană a spus foarte clar cam ce vrea – vrea stabilitatea, vrea respect pentru statul de drept, vrea găsirea vinovaţilor pentru ceea ce s-a întâmplat în zona bancară, pentru scandalul de la BEM şi vrea să evite ceea ce devine o sintagmă din ce în ce mai prezentă în discursul diplomatic european, şi anume ideea de stat capturat. E o chestiune fundamentală, pentru că, din nou, știți ce se întâmplă?

Relaţia Uniunii Europene cu Moldova este ca o relaţie de dragoste. Grav pentru Moldova, pentru Chişinău nu este dacă Uniunea Europeană este supărată, să spunem aşa, şi pune condiţionalităţi, grav pentru Chişinău va fi momentul în care Uniunii Europene va înceta să-i mai pese. Nepăsarea va dura mult mai mult, pentru că nepăsarea, dincolo de componenta sa financiară, înseamnă şi o componentă geopolitică. În locul clasei politice de la Chişinău aş avea mare grijă să nu epuizez un minim capital de răbdare care a mai răbdat, tocmai pentru simplul fapt că ulterior, indiferent ce ar face, e ca în povestea cu lupul, în care ţipi „Lupul!” de prea multe ori şi în momentul respectiv, exact când ai o problemă, s-ar putea să nu te mai asculte nimeni. Adică s-ar putea ca la un moment, când chiar va exista o voinţă foarte puternică de reforme, dacă acest lucru nu are loc relativ rapid în perioada imediat următoare, să nu mai existe interes din partea cealaltă.

Sigur că se poate merge pe o teorie a faptului că nu şi-ar putea permite Uniunea Europeană sau marile blocuri geopolitice să lase Moldova copilul nimănui, dar părerea mea e că nu trebuie de mizat la nesfârşit pe acest argument, pentru că, din nou, sunt multe probleme globale. Gândiţi-vă, de exemplu, că eşti în momentul de faţă în locul cancelarului Merkel şi ai probleme şi locale, ai probleme internaţionale, toată lumea trage de tine în toate direcţiile şi la un moment dat îţi bate la uşă şi Moldova, şi spune: „Am nevoie şi eu de nu ştiu ce”. Dacă într-adevăr în momentul respectiv, că vorbim de Merkel, că vorbim de Hollande, că vorbim de Cameron, că vorbim de preşedinte Iohannis la Bucureşti sau de polonezi, sentimentul este de oboseală cronică raportat la ceea ce se întâmplă în Moldova, părerea mea că acele bătăi la uşă vor fi din ce în ce mai stinse.”

Europa Liberă: Dar privind „flora” şi „fauna” politică moldovenească, ştiu că o priviţi cu mare atenţie, ce aţi putea spune? Moldovenii l-au îndrăgit, de exemplu, pe Renato Usatîi, îl vor preşedinte chiar, l-au îndrăgit pe Igor Dodon, rapid i-au îndrăgit. De ce oare? Figuri politice ca Maia Sandu, Iurie Leancă, nu ştiu dacă le pot numi pe toate figuri politice, Ion Sturza, Andrei Năstase parcă-parcă prind, nu se vede ceva efectiv în sensul acesta. Cum e privită în exterior chiar această clasă politică?

Radu Magdin: „Dincolo de o popularitate politică generală, scopul fiecăruia de a exista în politică şi a fi în jocul politic este să câştige puterea, să fie la guvernare. Pentru a câştiga puterea, trebuie să treci prin alegeri. Ca să reuşeşti în alegeri, trebuie să ai o serie de factori – trebuie să ai un lider, care să fie locomotivă, care să tragă o anumită formaţiune după el, trebuie să ai o organizare de partid, că, dacă ai un partid mai degrabă dezorganizat, s-ar putea să-ţi minimizeze rezultatul alegerilor, şi trebuie să ai finanţare, finanţare care pe cât se poate trebuie să o ai cât mai transparentă.

Deci, este foarte greu să faci fundraising, colectare de fonduri într-o ţară săracă cum este Moldova. Nu poţi veni ca în Statele Unite ale Americii şi să spui: „Daţi-mi de pe cardul dumneavoastră de credit trei dolari sau cinci dolari, sau şapte dolari. Şi, eventual, câştigă tu la tombolă, ne vedem la cină”. Nu poţi să iei, să imporţi, pur şi simplu, copy-paste o serie de modele de finanţare din Occident şi să le aduci aici. Raportat la o parte din personalităţile politice sau personaje politice menţionate de dumneavoastră mai devreme, cred că, din punct de vedere al analistului politic, eu mă uit cu cea mai mare atenţie la Renato Usatîi. Pentru că mi se pare cu potenţial de creştere cel mai mare pentru simplul fapt că practică un discurs populist foarte eficient: empatizează cu populaţia, ştie să pună degetul pe lucrurile care sunt problemă, fără a avea neapărat soluţii, sau având tot felul de soluţii care sfidează raţiunea imediat.

De exemplu, dacă salariile sunt o problemă, nu poţi scoate la nesfârşit salariile din buzunar ca să compensezi la primărie sau în altă parte, pentru că la un moment dat lumea se va întreba pe bună dreptate: „Dar tu eşti atât de generos, caritabil sau faci banii din altă parte, din alte contracte şi nu numai?”.

Dincolo de acest lucru, în materie de domnul Dodon, cred că popularitatea dumnealui nu este rezultatul acţiunii sale politice sau al unei carisme deosebite, cred că mai degrabă este rezultatul ataşării clare în mintea oamenilor a cauzei pro-Rusia cu Igor Dodon. Mie mi s-a părut foarte eficient, de exemplu, toamna trecută în Chişinău erau foarte-foarte multe bannere cu un mesaj foarte simplu, acea poză cu Putin, cu Zinaida Greceanîi şi cu Dodon, care în mintea tuturor punea mai mult decât orice slogan: dacă vrei apropiere de Rusia, aceştia sunt oamenii cu care discută Rusia. În cazul Dodon văd, mai degrabă, faptul că e exponentul clar al acestei cauze.

Usatîi mi se pare un produs interesant, din perspectiva faptului că este clar creat, gândit sau dezvoltat, că să-i dăm prezumţia de bună-credinţă în materie de identitate politică, este clar gândit, astfel încât să aibă sex-appeal şi pe filieră rusească, şi pe filieră românească sau moldovenească, să spunem aşa. În mod cert, se duce spre zona de sex-appeal la persoane cu o educaţie mai redusă, cărora le plac mișto-urile lui, cărora le place stilul lui de a fi. Şi în orice societate, de ce să nu recunoaştem, întotdeauna elitele sunt o minoritate, indiferent de gradul de dezvoltare.

Diferenţa între varii societăţi este şi gradul de dezvoltare sustenabilă, cât de educată este populaţia în general. De exemplu, una este o cultură la nivel de o societate care îşi asumă cultura ca prioritate naţională, cum este Franţa, şi una este în ţări care neglijează elementul cultural mai puternic. Deci, mi se pare că este foarte adecvat pieţei. Şi eu cu adevărat la Usatîi aş vedea pericolul numărul unu la adresa forţelor pro-europene, pentru că poate doar să crească, din punctul meu de vedere, la momentul de faţă prin faptul că este simplu, la obiect şi empatic raportat la grupurile sale ţintă.

Dar în ceea ce îl priveşte pe Iurie Leancă şi pe Maia Sandu, în mod cert, sunt oameni eleganţi, educaţi, care au avut grijă de imaginea lor. Diferenţa fundamentală între ei mi se pare talentul de negociere sau disponibilitatea de a negocia. În mod cert, ca un diplomat la bază, Iurie Leancă este un negociator, din punctul meu de vedere, politic mai bun, aceasta îl face mai flexibil în negocieri politice, dar, pe de altă parte, nu poate să aibă aceeaşi imagine ca Maia Sandu, de om politic care nu face niciun compromis. Tăria şi vulnerabilitatea în acelaşi timp a Maiei Sandu este tocmai faptul că nu pare a fi dispusă a negocia. Or, în politică trebuie să înţelegi că este şi un joc de echipă şi la un moment dat este foarte important să ştii şi care este momentul potrivit în care să te afiliezi.

Unul dintre lucrurile de bază în politică este că trebuie să te duci într-o anumită tabără sau într-o anumită direcţie şi când tabăra respectivă are nevoie de tine. De exemplu, la nivelul acestei veri, mai ales şi în contextul decăderii domnului Filat, cred că au existat dorinţe puternice la nivel de PLDM ca Maia Sandu să vină ca lider, să fie acolo. Elementul de curtare în politică este diferit. Sigur, colegii politicieni te vor curta punctual pentru o anumită poziţie, dar nu te vor curta la nesfârşit. Aici este o decizie politică la nivel de fiecare om în parte, indiferent de gradul de expertiză al unui analist sau consultant, decizia aparţine tot timpul omului politic, nu există o decizie corectă sau greşită, ţine de motivaţiile lor, de ceea ce îşi doresc ei pentru viaţă. Cert este însă că valurile vin şi cresc şi e foarte important, atunci când eşti pe val să iei o decizie.”

Europa Liberă: Ideea aceasta că aceşti lideri actuali care există trebuie să plece şi să vină alţii?

Radu Magdin: „O soluţie de genul sută la sută plecare este, din punctul meu de vedere, deşi poate justificat într-un nemulţumire populară, este un mesaj populist. Viaţa politică nu este una în alb şi negru, sunt diferite nuanţe de gri. Eventual, putem să ne uităm la ce e mai gri deschis şi să spunem în acest context cu aceşti oameni din fiecare, reformatori din fiecare partid, modernizatori din fiecare partid, pentru că nu există partide complet bune sau partide complet rele. Dacă vrei cu adevărat să sondezi un partid, că te duci la PLDM, la PD, la PL, la PSRM, la PCRM şi tot aşa, vei găsi şi oameni foarte bine pregătiţi, foarte buni comunicatori, vei găsi şi oameni care sunt o vulnerabilitate din perspectiva justiţiei, de exemplu.

Dar dincolo de acest lucru, părerea mea este că, contează cât de mulţi sunt în fiecare partid şi dacă au cu adevărat puterea în partidul respectiv. Pentru că de fapt politica este, şi politica moldovenească a fost până acum, un exerciţiu de gestiune a speranţei. În momentul de faţă, speranţa este foarte redusă raportat la actuala alianţă. Şi riscul este, de asemenea, contagiunea pe proiectul european.

Cred că de aici este şi nemulţumirea numărul unu la nivel de Bruxelles şi anumite cancelarii europene vis-a-vis de Moldova, pentru că felul în care această alianţă gestionează imaginea sa şi popularitatea partidelor în parte afectează că ele înţeleg sau nu şi ideea europeană. Nu ai nevoie, de exemplu, de propagandă rusă împotriva acestei alianţe cu adevărat pentru că prin certurile lor, prin faptul că nu se pun de acord sunt extraordinari deja în a-şi distruge propria imagine. Nu ai nevoie de ceva adiţional, cu atât mai mult în context geopolitic complicat.

Ar fi nevoie de responsabilitate şi de stabilitate. Şi aceşti oameni, din păcate, nu înţeleg că e momentul, e ceasul al 11-lea, al 12-lea chiar pentru a se pune de acord, altfel va trebui să se bazeze la propriu pe finanţa actuală a statului moldovean. Nimeni nu va mai ajuta din exterior, pentru că dacă au sentimentul donatorii internaţionali că aici, la Chişinău, nu există un dialog, că Vestul, sau că vorbim de România pentru acel împrumut de 150 de milioane, dacă suntem văzuţi oricine, că vorbim de România, de Statele Unite ale Americii, de Germania, de Uniunea Europeană per ansamblu, de PNUD, doar ca o vacă de muls în momentul respectiv mergem şi paştem în altă parte.”

Europa Liberă: Şi v-aş mai întreba, Vlad Plahotniuc în fruntea guvernului?

Radu Magdin: „Mi se pare o operaţiune riscantă, din punct de vedere al strategiei politice. E posibil să fi venit nişte semnale externe în acest sens de asumare pe faţă a guvernării. Dar cum o simt eu la nivel de analist, consultant politic, eu cred că este o operaţiune foarte riscantă, e un gen de operaţiune „ori la bal, ori la spital”. Adică, dacă reuşeşti să stabilizezi ţara prin contactele tale, prin puterea ta economică, prin oamenii pe care i-ai putea aduce într-o echipă şi printr-o fermitate, posibil. Dar cred că mai degrabă pentru asemenea lucruri ai nevoie de trei ani ca să poţi să recuperezi, pentru că primul an vrei nu vrei e un an al reformelor, un an mai greu. Dacă eşti acolo doar pentru un an, părerea mea că mai degrabă mergi, a propos de cele două opţiuni, înspre spital decât înspre bal. Pe trei ani se poate stabiliza ţara, pe un an este greu, pentru simplul fapt că nici ceilalţi nu vor sta, pur şi simplu, resemnaţi, liniştiţi acasă, vor mânca pop-corn şi se vor uita şi vor zice: „Mult succes. Ţinem pumnii pentru Moldova”. Nici gând.

Rivalităţile politice rămân în acest sens, indiferent de combinaţie, cineva va fi nemulţumit, şi nu mă refer doar la opoziţie, mă refer şi la rivalităţile din cadrul alianţei în sine. Este o opţiune dificilă, inclusiv din punct de vedere al imaginii, întrucât confirmi vrei nu vrei puterea ta. Şi cred că în momentul de faţă domnul Plahotniuc este prizonier al succesului său politic şi financiar. Cred că şi-a dorit să fie influent. De-a lungul timpului a ajuns la un nivel foarte mare de influenţă. Or, în momentul de faţă s-ar putea ca acest grad să fie atât de mare încât să înspăimânte unii parteneri locali şi externi.”

XS
SM
MD
LG