Linkuri accesibilitate

Valeriu Vasilică: „Cred că toată lumea este gata de anticipate. Acum se caută momentul şi responsabilul…”


Despre ultimele evoluții în negocierile pentru formarea guvernului, – în dialog cu directorul agenţiei de presă IPN.

Președintele Nicolae Timofti a respins acuzațiile liderului democrat Marian Lupu că ar fi „captivul” adversarilor politici ai PDM . Într-un comunicat, șeful statului a spus că aceste acuzații, ca şi alte acţiuni, ar însemna presiuni asupra sa, în condițiile în care nu a fost receptiv la cererea PDM de a-l desemna pe omul de afaceri Vlad Plahotniuc în calitate de candidat la funcția de premier. O încercare de a înțelege logica ultimilor evoluţii politice – în convorbirea cu directorul agenţiei de presă IPN, Valeriu Vasilică.

Europa Liberă: Aşadar, schimb de replici tăioase între președintele Nicolae Timofti şi PDM, alături de unii aliaţi. Liderul PDM, Marian Lupu, l-a acuzat pe dl Timofti că ar fi un președinte „captiv” într-o președinție „acaparată” de forțe ostile democraților. În replică, președintele Timofti a declarat că, de fapt, aşa înțeleg democrații să exercite presiuni asupra sa, în condițiile în care – cum s-a sugerat - nu ar fi fost chiar entuziasmat de candidatura pentru funcţia de premier propusă de ei, cea a nepopularului Vlad Plahotniuc. Dvs. cum vedeţi acest conflict iscat parcă din senin?

Valeriu Vasilică: „Nu ştiu dacă e iscat chiar din senin pentru că se înscrie în logica situaţiei foarte tensionate şi tensionante în continuare, agravării situaţiei generate de demiterea Guvernului şi imposibilitatea de formare a unei noi coaliții majoritare şi desemnării unui prim-ministru, respectiv a guvernului. Înţeleg că este faza superioară de conflict, acum. Nu ştiu dacă este şi ultima. Aceste tonalităţi la care vă refereați şi Dvs. nu sugerează nici o notă de pacificare, de negocieri propriu-zise, de convingeri reciproce. Este vorba, mai degrabă, de presiuni. Nu ştiu dacă nu le-am putea formula şi ca şantaj. Condiţii impuse în formă imperativă cred că pot fi calificate şi drept şantaj. Mi se pare că de data aceasta a început să fie şantajat preşedintele Republicii. Cred că lucrurile pot fi privite anume aşa - zic pot pentru că nu îmi sunt clare toate motivele şi toate scopurile pe care le urmăresc actorii politici în această situaţie extrem de tensionată, inclusiv gestul cu învinuirile adresate președintelui. În acest sens, îmi amintesc o afirmaţie a unui oficial european, un bun cunoscător a situaţiei din Republica Moldova, care încă la începutul crizei prezente încerca şi el să-şi explice ce se întâmplă. Zicea că situaţia în care a fost împinsă Republica Moldova, la începutul crizei, poate fi generată fie de naivitate, fie de calcul greşit. Or, zicea oficialul european, cunosc bine că politicienii din Moldova nici nu sunt naivi şi nici nu calculează greşit. Zic că este loc de mare îngrijorare. Dacă nu este naivitate şi nu este calcul greşit înseamnă că există un alt calcul de care am putea să nu ne dăm seama acum. În acest sens, cred că trebuie să vorbim despre îngrijorare mare pentru că situaţia se poate deteriora şi mai tare. Pe de o parte, liderul PL spunea aseară că nu vede ieşirea din această situaţie. Cred că asta este percepţia generală. Pe de altă parte, PD, când a fost la preşedinte şi şi-a înaintat candidatul, zicea că are deja voturile, deducem asta din interviul, de ieri, a lui Marian Lupu. Atunci ce se negociază şi de ce se negociază. De ce nu sunt scoase, din mânecă sau din altă parte, voturile şi să pună capăt crizei. Atunci nu mergi pe undeva cu negocieri, cu şantaj şi cu presiuni. Sunt lucruri foarte clare care nu se încadrează nici în naivitate, nici în calcul greşit.”

Europa Liberă: Din punctul Dvs. de vedere, cum s-ar putea descifra logica unui partid, a PDM, de a-l promova în calitate de candidat la funcţia de premier pe cel mai supărător politician, cel puţin potrivit sondajelor, la scara întregii societăţi, vorbesc de Vlad Plahotniuc?

Valeriu Vasilică: „Nu înţeleg raţionamentul. S-ar putea ca această situaţie să vină bumerang împotriva PD şi poate împotriva fostului politician Vlad Plahotniuc. Şi asta pentru că am auzit liderii Platformei „DA”, dar şi pe Renato Usatîi care zicea că în cazul unui astfel de scenariu se vor solidariza toate mişcările protestare. Nu ştiu dacă va fi aşa, dar un pericol cel puţin teoretic există. Poate că PD mizează pe spiritul conciliator al cetăţenilor care au demonstrat pe parcursul tuturor deceniilor un grad înalt de înţelegere, de toleranţă faţă de clasa politică din Republica Moldova. O excepţie am avut – 7 aprilie 2009 - dar şi această excepţie nu este foarte clară. La atâția ani nu se cunoaşte care a fost mobilul, sursele, organizatorii şi vinovaţii. Poate că în această situaţie tensionantă, unde nu există soluţii, PD ar putea spera să-şi realizeze scopul de a obţine funcţia de premier. Pe fundalul incertitudinii totale s-ar putea ca această miză a PD să le pară lor una trecătoare.”

Europa Liberă: Nici pe de parte cel mai admirat politician, domnul preşedinte Timofti pare să se pomenească acum în situaţia singurului care poate tăia nordul gordian, care să răspundă nu ambiţiilor partidelor, ci nemulţumirilor uriaşe pe care le are populaţia faţă de o clasă politică de-a dreptul urâtă. Ce se poate întâmpla, însă, dacă domnul Timofti va pune piciorul în prag şi va decide să desemneze pe cine consideră domnia sa de cuviinţă în pofida presiunilor, sugestiilor, conjuncturii?

Valeriu Vasilică: „Se vor întâmpla alegeri anticipate. S-ar putea ca vina să se pună pe domnul preşedinte pentru această opţiune. După configuraţia actuală din Parlament fără o înţelegere prealabilă a fracţiunilor perlamentare nu cred că poate trece vreo candidatură. Să revenim la afirmaţia PD că are deja numărul total de voturi şi logica elementară zice că are o înţelegere cu fracţiunea PCRM care nu ar intra în alianţă, ar vota iarăşi un guvern minoritar, dar pro-european. Se pare că unul din rosturile atacului asupra preşedintelui este să se găsească, la această etapă, capul ispăşitor pentru alegerile anticipate. Chiar dacă domnul preşedinte are acest drept constituţional, nu este real să treacă o candidatură agreată la nivel de majoritate parlamentară.”

Europa Liberă: În opinia Dvs., care sentiment de frică este mai puternic pentru partidele, forţele care se vor alianţă: cel de a suferi o înfrângere în târgul dintre ele sau cel de a ajunge la anticipate?

Valeriu Vasilică: „Cred că toată lumea este gata deja de anticipate şi asta ar explica comportamentul ne-negociator. Acum cred că se caută momentul şi responsabilul pentru aceste anticipate. Toată lumea care participă la negocieri nu dă vreun semn, nu văd. Nici PLDM nu văd să dea vreun semn că poate da înapoi, nici PD nu văd să dea vreun semn că poate da înapoi. Sunt categorici toţi. Ceilalţi, PL şi grupul Leancă, contează mai puţin din punctul de vedere al numărului de voturi, de mandate de care dispun. Cei doi actori principali s-au postat unul împotriva altuia. Cred că acum este războiul nervilor cu un final previzibil, poate şi planificat de ambele părţi sau chiar de toate părţile.”

Europa Liberă: Ce fel de final la capătul unor alegeri anticipate?

Valeriu Vasilică: „Capătul alegerilor anticipate s-ar putea să fie un proces suicidal pentru că s-ar putea să nu treacă în parlament nici o parte, nici a doua şi nici a treia. S-ar putea să treacă masiv altă lume care nu este acum în parlament sau care are statut de opoziţie parlamentară. Cei care au fost actorii, decidenții principali în ultimii şase ani s-ar putea să nu se regăsească în Parlament sau să se regăsească cu cinci, şase, şapte voturi care nu contează decât pentru cele cinci, şase, şapte persoane care se vor afla în parlament pentru că nu vor mai avea pârghii de decizie, nu vor mai avea dreptul şi posibilitatea, vorba lor, să se îngrijească de prosperitatea Republicii Moldova. Ei acum asta spun şi nu admit că ar fi vorba de interese personale sau de partid, sau de grup.”

XS
SM
MD
LG