Republica Moldova a fost mereu, de la 1991 încoace, un fief al hoţiei şi al mişmaşurilor. Aici s-a furat şi se fură ca-n codru. Toată lumea ştie asta, dar discuţiile despre anvergura hoţiei autohtone au devenit mai aprinse abia după furtul sumelor uriaşe din trei bănci.
E cam tîrzie dezbaterea asta, dar mai bine tîrziu decît niciodată. Mulţi se întreabă astăzi cum poate fi oprită hoţia? Cum să scăpăm de acest viciu care a luat la noi proporţii apocaliptice-hidoase? Sugestii sînt multe, unele foarte pertinente, dar punerea lor în practică e o altă poveste dificilă. Există părerea, de pildă, că atîta timp cît la putere e actuala clasă politică, nimic nu se va schimba. Există şi părerea că guvernanţii autohtoni trebuie toţi înlocuiţi cu cinovnici sosiţi de pe alte meridiane, bunăoară, cu nişte scandinavi, căci apucăturile autohtonilor par endemice.
Acum cînd hoţia a devenit un subiect atît de popular, mi se pare de domeniul evidenţei un fapt. Şi anume acela că în condiţiile sumbre din Moldova ar trebui în sfîrşit verificat felul în care marii conducători şi funcţionari şi-au adunat averile, unele de-a dreptul impresionante. Mi se pare că astăzi nu mai poţi să fii guvernant sau cinovnic dacă nu explici pe înţelesul tuturor cum ţi-ai construit castelul faraonic sau din ce bani ţi-ai cumpărat Land Rover-ul. Vrei să fii mare conducător? Fii bun şi dovedeşte cu acte că lucrurile pe care le-ai adunat au fost procurate cu bani cîştigaţi în mod corect. Arată că sumele uriaşe pe care le ai provin dintr-o afacere curată, că nu ai furat ca-n codru. Iar dacă nu poţi demonstra, fii bun şi părăseşte funcţia.
Sîntem acum într-o situaţie atît de deplorabilă, încît nu ne mai putem permite luxul de a fi conduşi de hoţi şi escroci. Aceştia trebuie să dispară din maşinăria statală. În caz contrar, la ce ne mai foloseşte statul?
