Linkuri accesibilitate

Reacţii contradictorii în SUA la acordul privind reducerea încălzirii globale


Activişti de mediu la Los Angeles, în prima zi a conferinţei de la Paris pentru reducerea încălzii globale, 29 noiembrie 2015

Activişti de mediu la Los Angeles, în prima zi a conferinţei de la Paris pentru reducerea încălzii globale, 29 noiembrie 2015

Administraţia de la Washington a lăudat acordul încheiat la Paris, spunând că reprezintă o realizare majora.

Acordul incheiat la Paris cu privire la incalzirea globala stirneste reactii mixte in Statele Unite. Care sint acestea? E intrebarea pusa corespondentului Europei Libere la Washington.

Atit presedintele Obama cit si secretarul de stat John Kerry au spus ca acordul cu privire la incalzirea globala, incheiat la Paris reprezinta o realizare majora. Seful executivului a aratat ca intelegerea la care au ajuns aproape 200 de tari ar putea fi „un punct de cotitura” si a scos in evidenta rolul jucat de administratia sa in obtinerea acestui acord.

Barack Obama

Barack Obama

„Am demonstrat ca lumea doreste si poate sa rezolve aceasta problema”, declarat Obama, adaugind ca acordul cu privire la incazirea globala este „cea mai buna sansa de a salva unica planeta pe care o avem”.

Dar reactia imediata a republicanilor scoate in evidenta ca vor exista si obstacole. Liderul majoritatii republicane din Senat, Mitch McConnell, a spus ca presedintele face promisiuni pe care nu le poate respecta si trebuie sa-si aminteasca ca acordul poate fi rupt in 13 luni, aluzie la incheierea mandatului Obama si inaugurarea unui nou presedinte.

Mitch McConnell

Mitch McConnell

Senatorul republican de Oklahoma, James Inhofe i-a avertizat pe americani sa se astepte ca administratia va stabili cote maxime de emisii pentru fiecare sector din economie, reducind – in viziunea sa – competitivitatea ramurilor respective.

Secretarul de stat, John Kerry, a spus ca Statele Unite au redus de-acum emisiile mai mult decit orice alta tara din lume. Kerry a recunoscut ca un presedinte republican poate pune in revers pozitia americana fata de acord, dar a adaugat ca exista dovezi stiintifice clare ca incalzirea globala are efecte negative asupra planetei, materializare in furtuni intense, incendii si topirea ghetarilor.

Membrii democrati ai Congresului au laudat acordul. Lidera minoritatii democrate din Camera, Nancy Pelosi a spus ca este un „moment monumental”.

XS
SM
MD
LG