Linkuri accesibilitate

Rusia a criticat acordul de la Riyadh pentru că nu a fost negociat de toate forţele de opoziţie din Siria


Rusia a criticat un acord pe care formațiuni ale opoziției din Siria l-au adoptat săptămâna aceasta ca bază pentru negocierile de pace cu regimul președintelui Bashar al Assad, pe motiv că unele grupuri precum kurzii sirieni au fost excluse de la negocierea acordului.

„Nu putem accepta tentativa grupului care s-a întâlnit la Riyadh de a-și aroga dreptul să vorbească în numele întregii opoziții siriene”, se spune într-o declarație difuzată de ministerul rus de Externe. La convorbirile de la Riyadh au participat cele mai multe grupări ale opoziției siriene. Dar nu au fost acceptați kurzii sirieni, chiar dacă dețin un teritoriu extins în Siria și nici grupările militante Statul Islamic și Frontul Nusra, care este afiliatul Al-Qaeda din Siria. Statale Unite au descris drept „un pas important” acordul de la Riyadh, care se pronunță pentru alegeri pentru formarea unui guvern democratic și incluziv în Siria.

XS
SM
MD
LG