Linkuri accesibilitate

Crăciunul e o rușine pentru tot mai multe persoane din lumea occidentală. Nu chiar orice fel de persoane. În mare parte, rușinații sînt de găsit în Universități, în mass media, între politicienii de stînga și în instituțiile europene. Cîteva exemple nu strică, ba chiar pot ajuta un pic la menținrea bunei dispoziții și, ceva mai mult, la tristeți fără leac.

Un caz tipic pentru mediile academice americane e Universitatea din Tennessee care a elaborat un plan în 10 puncte pentru suprimarea Crăciunului. Planul interzice, dintr-un foc, apariția lui Moș Crăciun, urările, felicitările și mîncărurile tradiționale. De brad, nici nu mai poate fi vorba, deși nimic nu exclude, pe viitor, apariția palmierilor. Peste tot în lumea ocidentală, televiziuni și ziare de mare circulație fac eforturi severe și reușesc să evite în programele lor cuvîntul Crăciun. Publicul e, totuși încurajat să sărbătorească ceva destul de neclar care se leagă de iarnă. La Bruxelles, tradiționalul Tîrg de Crăciun are un nume nou, luat de pe pîrtiile de schi: Plaisirs d´hiver! Plăcerile iernii! Asta lasă, totuși, descoperite celelalte anotimpuri. Lideri politici ai stîngii reușesc să se facă văzuți oriunde nu se vede o cruce sau o biserică, de preferat într-o moscheie sau în vreuna din clădirile mereu în pericol de explozie pe care stă scris, la intrare, Centru Cultural Musulman. Parlamentul European se străduie să fie cît mai european tipărind felicitări și pavoazînd interioarele oficiale cu urarea Felicitări de Sezon!

De notat, că deși misteriosul sezon menționat începe și se termină, în fiecare an, nimeni n-a reușit să-i dea de urmă și să-i pună un nume. De pildă, Felcitări cu ocazia Sezonului Wami, Bawami sau chiar Wamibawami. Cu fiecare an, Crăciunul mai pierde un pic în ochii oficialităților și ai decidenților în materie de ce se cade și ce nu se cade. După placul și gustul acestor îndrumători, Crăciunul trebuie să fie o ocazie și nu o sărbătoare, o împrejurare banală care amestecă etica de spital cu veselia unui orfelinat și rigorile unei bune ședințe de partid comunist. Noile directive au o fermitate sporită și transformă universitățile, ecranele tv și instituțiile publice în obiective strategice, puse sub pază și bîntuite de frica abaterii de la dogmă. Măcar pentru cîteva zile, în jurul datei de 25 a Sezonului, tot felul de titrați și aspiranți la funcții se simt puternici și drepți în relație cu un public rămas în urmă dar încă reeducabil. Totuși, în depărtare se văd zorii unor vremuri mai bune. Căci generațiile care abia încep să intre în viața publică sînt în mare parte formate pe noul calapod. Munca educatorilor a dat roade și tot mai mulți oameni cuprinși între 15 și 30 de ani nu mai au nevoie de paznic și călăuză. Au învățat să se descurce singuri, adică scriu felicitări cu urări de Sezon, evita orice contact cu brazii și știu să aprecieze cum se cuvine cînturile africane sau arabe care au dat la o parte colindele reacționare de Crăciun. Peste toate, toți cei recuperați și smulși din întunericul creștin sînt mîndri că pot, în sfîrșit, sărbători ceva universal, multicultural și multirasial, fără să mai punem la socoteală cîștigurile aduse de o dietă exemplară pe timp de iarnă. La capătul acestui tur de forță și gîndire, e totuși de întrebat: cum am ajuns atît de proști? Nu! Atît de ridicoli. Și fanatici.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG