Aproape zilnic se pot citi ştiri legate despre atacuri asupra unor tabere de refugiaţi sau violenţe contra unor azilanţi. Poliţia germană a înregistrat în cursul acestui an peste 747 de acţiuni îndreptate contra unor străini. Numărul infracţiunilor a crescut în toamna aceestui an, odată cu creşterea numărului de refugiaţi, repartizaţi în mai toate oraşele ţării, dar şi în multe zone rurale.
Deşi se vorbeşte mereu despre aceste atacuri, rareori se aude ceva despre făptaşi. Angela Merkel a anunţat în această toamnă că autorităţile vor interveni fără milă împotriva celor care comit atacuri xenofobe. În pofida acestui anunţ, au fost incendiate alte cămine, au fost inundate tabere, au fost aruncate coctailuri molotow aspura unor corturi, au fost agresaţi străini. Nu se ştie dacă cineva a fost identificat, dacă cineva a fost deferit justiţiei şi dacă cineva a fost condamnat. Explicaţii pentru această tăcere misterioasă a încercat să găsească un grup de 15 jurnalişti de la săptămînalul „Die Zeit” din Hamburg.
Într-un interviu acordat postului naţional de radio (DLF) şi canalului 2 al televiziunii publice (ZDF), Karsten Polke-Majewski, care a făcut parte din echipa care a investigat incidentele, a declarat, că jurnaliştii s-au concentrat doar asupra celor mai grave întîmplări (toate datele investigării pot fi văzute aici):
„Într-adevăr, noi am cercetat doar cele mai grave incidente, provocate de făptaşi care ştiau că pot răni sau ucide oameni. Ne-am oprit asupra unui număr de 222 de astfel de atacuri. Am descoperit că în cursul acestui an au fost condamnaţi numai patru persoane, iar opt persoane aşteaptă să fie judecate. Cu alte cuvinte, crimele nu au fost elucidate.”
Jurnalistul a mai relatat că echipa i-a contactat pe procurori care se ocupă de infracţionalitatea xenofobă. Aceştia au mărturisit că infracţiunile, de obicei, sînt minuţios pregătite. De regulă, ele au loc în timpul nopţii şi, de obicei, este vorba doar de un singur făptaş. Nu există indicii că ar fi vorba despre grupuri de persoane, incadrate în structurile unor organizaţii, care planifică agresiunile.
Faptul că nu există vreo legătură între agresori şi victime, îngreunează munca investigatorilor de la poliţie. Atacatorii nu au în vizor pe un individ anume, ci un simplu obiectiv, adică o tabară, o clădire sau un cămin. La toate aceste greutăţi se mai adaugă şi faptul că nu există martori care ar putea fi audiaţi. Deseori poliţia se loveşte de un „zid al tăcerii”, chiar şi în urma contactării unor azilanţi. Aceştia oricum sînt traumatizaţi şi se tem de orice persoană ce poartă o uniformă.
Îngrijorător este faptul că acest fenomen infracţional se constată în mai toate land-urile federale. Un loc de frunte ocupă landul est-german Saxonia, unde a luat naştere şi mişcarea xenofobă Pegida (Patrioţi europeni contra islamizării Apusului).
Într-un comentariu, publicat de Polke-Majewski în „Die Zeit”, acesta constată că atacurile violente par să devină o „deprindere hidoasă”. De aceea, statatul de drept trebuie să oprească dinamica acestei gîndiri a urii şi să-şi mărească întreaga capacitate de apărare internă.
