Linkuri accesibilitate

Printre cele mai iritante plăgi urbane plasez artiștii ratați care se mâzgălesc în statui nemișcătoare, stând cu orele pe trotuar.

Printre cele mai iritante plăgi urbane, mai nefaste chiar decât piticii bolivieni care cântă în buclă miorlăită la nai El Condor Pasa, plasez sus de tot pe scara dușmăniei artiștii ratați care se mâzgălesc în statui nemișcătoare, stând cu orele pe trotuar până le vâră cineva un ban în fantă.

Sigur, e criză mare și știm că nu toți pot fi angajați în Game of Thrones / Urzeala Tronurilor, iar unii au ajuns nemeritat să facă trotuarul așa, ba poate chiar scriu în cap cutremurătoare poeme cât stau cu orele, pictați în faraoni, Charloți sau Venus din Milă.

Dar și mai enervantă e gloata care se adună să admire aglutinat, filmând cu telefonul și așteptând să vadă cum tremură o mână a statuii vii, o geană sau un colț al gurii.

Ca să nu mai zicem că degradantul spectacol al statuii vii îți stârnește neplăcute amintiri. Cu toții am cunoscut lungile seri de oroare domestică alături de o statuie de morocănoșenie și supărare mută, devenită așa dintr-un motiv pe care nu vrea să ți-l dezvăluie (pentru că se așteaptă ca tu să ghicești: TU: — „Dar ce ai?” EA (iritată): — „Știi tu prea bine”), dar gata să vină după tine în caz că ai fugi, ca să te tragă, încă viu, în gheena unde știe că ți-e locul, precum statuia Comandorului care îl înhață pe Don Juan.

Nu, nu am compasiune pentru lipsa de talent. Ajunge că escroci precum artista de origine sârbă Marina Abramovic au căpătat faimă mondială stând în picioare cu orele și primind palme și scuipaturi de la privitori făcând pe statuia vie pe care poți stinge mucuri de țigară. Palme meritate, da.

Desigur, în fascinația oamenilor cu statuile vii intră și acea fobie despre care am mai vorbit, frica de statui, agalmatorhemaphobia. E una din cele mai misterioase și mai puțin studiate perturbări psihice (agalmatorhemaphobia vine din greacă de la agalma = statue, și rhema = vorbire). Nefericitului atins de această țicneală impronunțabilă îi este imposibil să viziteze un muzeu, de pildă, sau să traverseze un parc, pentru că simte în orice moment că în spatele lui Laocoon cu șerpii ăia din marmură băloasă, sau crăpatele nimfele din ghips, vor coborî de pe soclu și vor veni tiptil după el să-l strângă în brațe sau să-l muște de ceafă.

In forma sa inversată, mai puțin acută, pe care mulți o avem, sminteala se numește agalmatophilie. Pygmalion e cel mai bun exemplu al acestei rătăciri, întrucât, sculptând o femeie pe care o credea perfectă, s-a îndrăgostit disperat și iremediabil de granitul rece.

XS
SM
MD
LG