Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Conferință Națională Anticorupție organizată de Institutul pentru Politici și Reforme Europene.

Conferință de presă organizată de Asociația pentru Politică Externă cu tema „Noua Politică Europeană de Vecinătate și impactul acesteia asupra parteneriatului Republicii Moldova cu UE”.

După ultima rudă de negocieri, care nu au adus nici un rezultat, partidele Democrat și Liberal așteaptă o nouă reuniune a conducerii PLDM, care să accepte lărgirea mandatului de negociere al liberal-democraților. În negocierile vizând formarea unui noi majorități sunt implicați și membri grupului „Leancă”.

Marți, Curtea Constituțională se va pronunțat asupra demiterii celor patru directori ai Agenției Națională pentru Reglementări în Energetică – demitere votată joi, 3 decembrie, în Parlament.

Vicepreședintele american Joe Biden se află la Kiev pentru a reafirma sprijinul Statelor Unite pentru Ucraina în conflictal acesteia cu separatiștii din estul țării susținuți de Rusia. Biden se întâlnește luni cu președintele Petro Poroșenko și cu premierul Arseni Iațeniuk, iar marți se va adresa Parlamentului.

La Paris continuă Conferința internațională pe teme climaterice, iar luni este rândul sefilor de delegații să ia cuvântul. Statele Unite vor fi reprezentate de secretarul de stat John Kerry.

La Bruxelles are loc o nouă reuniune a miniștrilor de finanțe din zona euro la numai o zi după ce guvernul grec a adoptat un buget de austeritate care respectă în mare parte promisiunile făcute creditorilor externi în schimbul ajutorului de peste 86 de miliarde de euro.

XS
SM
MD
LG