Linkuri accesibilitate

Procesul luării deciziilor în cadrul Uniunii Europene a fost modificat anul trecut, introducându-se un sistem de dublă majoritate.

Tratatele anterioare instituiseră un sistem de ponderare a voturilor. Fiecare stat membru dispunea de un anumit număr de voturi în funcţie de ponderea sa demografică. În acel sistem, o decizie era adoptată numai dacă un anumit prag de voturi era atins de majoritatea statelor membre. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, se atingea majoritatea calificată dacă se obţineau 255 de voturi din 345, din partea a cel puţin 14 state membre. Ponderarea voturilor în Consiliu favoriza astfel reprezentativitatea statelor membre mici în raport cu cele mari şi a făcut în mod regulat obiectul unor îndelungi negocieri.

Tratatul de la Lisabona a simplificat sistemul. Acesta elimină ponderarea voturilor şi instituie un sistem al votului cu dublă majoritate pentru adoptarea deciziilor. De acum înainte, se obţine majoritatea calificată dacă ea acoperă cel puţin 55 % din statele membre care reprezintă cel puţin 65 % din populaţia UE. Atunci când Consiliul nu hotărăşte cu privire la o propunere a Comisiei, majoritatea calificată trebuie să acopere cel puţin 72 % din statele membre care reprezintă cel puţin 65 % din populaţie. Aşadar, un astfel de sistem atribuie un vot fiecărui stat membru, ţinând totodată seama de ponderea lor demografică. Tratatul de la Lisabona prevede, de asemenea, o minoritate de blocare alcătuită din cel puţin patru state membre care reprezintă peste 35 % din populaţia UE.

Acest nou sistem de vot cu majoritate calificată a început să fie aplicat începând din noiembrie 2014. Totuşi, până la data de 31 martie 2017, orice stat membru poate solicita, de la caz la caz, luarea unei decizii în conformitate cu normele în vigoare anterior datei de 1 noiembrie 2014 (şi anume în conformitate cu majoritatea calificată după cum a fost aceasta definită în Tratatul de la Nisa).

Mai mult, statele membre vor putea solicita aplicarea „Compromisului de la Ioannina” prevăzut în Tratatul de la Lisabona în declaraţia nr. 7. Această dispoziţie permite unui grup de state membre să-şi exprime opoziţia faţă de un text, chiar dacă acest grup nu e suficient de numeros pentru a constitui o minoritate de blocare. În acest caz, acest grup trebuie să notifice Consiliul cu privire la opoziţia sa faţă de adoptarea actului. Consiliul trebuie apoi să facă tot ceea ce-i stă în putinţă pentru a găsi o soluţie satisfăcătoare, care să răspundă la preocupările ridicate de statele membre.

În plus, deliberările Consiliului trebuie să aibă loc într-un interval de timp rezonabil şi nu trebuie să prejudicieze limitele de timp stabilite de dreptul Uniunii. Astfel, „Compromisul de la Ioannina” rămâne, mai presus de orice, un compromis politic care transpune voinţa Consiliului de a găsi un acord satisfăcător pentru cât mai multe state membre pe temele importante.

------------

Ca ţară asociată Republica Moldova este afectată direct de deciziile, mai ales cele economice şi comerciale, care se iau în interiorul Uniunii Europene. Nefiind membră UE, Moldova nu le poate influența, dar e nevoită să pună în practică aceste decizii.

Mai multe prevederi din Acordul de Asociere, în special cele din domeniul comerţului, cer Moldovei să se ajusteze la toate deciziile noi care se iau în cadrul UE. Expertul Iulian Rusu de la Institutul de Reforme şi Politici Europene dă doar două exemple:

„Prevederile Acordului de asociere ce ţin de nomenclatorul de bunuri şi servicii care este obiectul comerţului. Acest nomenclator l-am aprobat noi în 2012, este după standardele UE. UE de asemenea lucrează cu acest document. La momentul negocierii Acordului de asociere acesta era documentul valabil. În Acord însă găsim clauza - şi toate modificările ulterioare. Dacă vor interveni careva modificări în acest nomenclator evident că noi va trebui să-l ajustăm pentru că inevitabil avem şi produse noi care se produc şi inevitabil trebuie să ajustăm nomenclatorul. Un alt exemplu, preluarea într-un termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Acordului de asociere a tuturor reglementărilor UE în domeniul ajutorului de stat, acestea sunt multiple, sunt mai multe directive, pe lânga asta este şi jurisprudenţa Curţii de justiţie a UE. Sunt două exemple de prevederi care se implementează în dinamică oarecum şi dacă UE aprobă legislaţie nouă noi ar trebui să ne ajustăm la aceasta. ”

Sunt însă şi prevederi ale Acordului de Asociere care nu presupun ajustarea, spune expertul.

Pârghii formale prin care Moldova ar putea influenţa decizii UE, pe care trebuie să le preia şi să le pună în aplicare, nu există precizează expertul Iulian Rusu:

„Însă există întotdeauna calea diplomatică atât multilateral, cât şi bilateral. Foarte importantă este abilitatea, iscusinţa diplomaţilor noştri în discutarea unor subiecte de importanţă deosebită pentru Moldova- Însă întrucât economia Republicii Moldova reprezintă mult mai puţin de 1 procent din economia UE ar fi complicat ca iniţiativele noastre la nivel neformal să fie luate în considerare de UE. ”

Pe partea politică şi juridică a Acordului de Asociere angajamentele sunt minime. Din nou expertul Iulian Rusu:

„Ceea ce ţine de consecinţele juridice, nu ne afectează nici într-un fel, întrucât angajamentele pe care le are Republica Moldova în raport cu UE în baza acordului de asociere nu presupun calitatea de membru a UE. Or doar având calitate de stat membru poţi să participi la procesul de aprobare a deciziilor, inclusiv la cele recente în probleme sensibile. Respectiv nu putem discuta despre careva angajamente pe care Moldova ar trebui să le preia.”

XS
SM
MD
LG