Linkuri accesibilitate

România: de ce a ales Klaus Iohannis intransigența în locul umanitarismului


Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului

Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului

Președintele român a refuzat cererea de grațiere a Monică Iacob Ridzi, care suferă de o boală rară.

Monica Iacob Ridzi și-a început cariera politică în PDL avându-l mentor pe fostul președinte Traian Băsescu. A intrat în 2004 în parlament la 27 de ani, iar la 31 era deja ministru al tineretului, ca răsplată pentru loialitatea ei și a soțului său, Tiberiu Iacob Ridzi, primar la Petroșani, în județul Huneodara.

Cei doi au muncit nu doar în campaniile electorale ale partidului și ale lui Traian Băsescu, care a fost suspendat prima dată în 2007, ci și pentru mezina președintelui, care-și dorea o carieră politică. Elena Băsescu și-a început ucenicia ca asistentă pe lângă Monica Iacob Ridzi, pe vremea când aceasta era eurodeputată la Bruxelles (2007-2008).

Apoi, soții Ridzi au ajutat-o să câștige campania pentru europarlamentare pe fiica lui Băsescu, o întreprindere foarte grea pentru un independent, cu toate că fostul PDL a și-a sacrificat din procente peste tot în țară pentru a-i face pe plac junioarei prezidențiale.

În acest context, Monica Iacob Ridzi, venită din Petroșani, cu exercițiul campaniilor locale și cu experiența din băcănia părintească, dar fără niciun fel de pricepere în administrația publică își preia portofoliul.

În 2 mai 2009, când se sărbătorește, în România, ziua tineretului, proaspăta ministră de resort dă 600.000 de euro unei firme de apartament, fără licitații reale pentru a organiza spectacole cu această ocazie.

O parte din bani, ajung, însă la diverse televiziuni, care în schimb, le-au făcut imagine și propagandă Elenei Băsescu și Monicăi Iacob Ridzi.

Aproape imediat demarează o anchetă penală a Direcției Naționale Anticorupție, și de frică Ridzi le cere subordonaților săi să șteargă probele care ar fi putut să o incrimineze.

Ancheta procurorilor durează mult, fiindcă Ridzi se ascunde sub imunitatea parlamentară, iar procesul se termină abia în februarie 2015 când este condamnată la cinci ani cu executare, cu toate că este foarte bolnavă și are doi copii mici, ambii cu deficiențe.

Judecătorii au fost inflexibili fiindcă au găsit-o vinovată pentru delapidare și alte infracțiuni de corupție.

La fel de neînduplecat se dovedește a fi și președintele Klaus Iohannis care a refuzat cererea de grațiere depusă de soțul ei.

Monica Iacob Ridzi suferă de mai multe afecțiuni, dar cea mai gravă este leucopenia, la fel de complicată ca leucemia, fiindcă măduva ei nu mai produce suficiente globule albe, ceea ce o face între altele extrem de vulnerabilă la infecții.

Cei doi copii ai familiei Ridzi, unul de 5 ani și celălalt de 2 moștenesc boala de sânge a mamei, dar au și alte probleme de sănătate. Primul născut, după cum a mărturisit chiar mama lui, nu și-a putut mișca încă de la început mâna dreaptă și piciorul drept.

Monica Iacob Ridzi a cerut clemență spunând că nu mai are mult de trăit și că timpul pe care îl mai are la dispoziție ar vrea să și-l petreacă alături de copii.

Președintele Iohannis a refuzat-o, fără să ofere argumente, dar probabil în virtutea angajamentului pe care și l-a luat anul trecut în campania electorală, acela de a nu grația niciodată oameni corupți.

Probabil că șeful statului s-a temut să nu creeze un precedent și a mizat mai mult pe intransigență decât pe umanitarism.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG