Linkuri accesibilitate

Filat, umilit în închisoare (N4)

„Miliardul furat nu a fost transformat în datorie de stat”, titrează portalul „Mold-street”. Cele 14 miliarde de lei alocate de Guvern pentru a acoperi gaura creată de devalizarea băncilor lichidate nu a fost transformată deocamdată în datorie de stat internă, scrie sursa citată, cu referire la un raport al Ministerului Finanţelor. „Singura soluţie de a conferi legitimitate banilor acordaţi de către BNM celor trei bănci este transformarea lor în Valori Mobiliare ale statului”, scrie Mold-street, precizând că prevederea respectivă ar urma să fie inclusă în legea bugetului pentru anul viitor.

Deputatul Vlad Filat primește mesaje scrise și verbale de la diferiți deținuți prin care este umilit si amenințat, a declarat avocatul fostului premier la o emisiunea de la postul TV „N4”. Când merge la duş, Filat este condus de îndemnul „dați miliardul înapoi”, a mai spus avocatul Igor Popa. „Domnul Filat solicită condiții minime pentru a-i asigura securitatea ca persoană și pentru a asigura un mod de detenție care este compatibil cu statutul său. Trebuie să diferențiem un deținut care a fost prim-ministrul Republicii Moldova de alți deținuți, care trebuie să dețină aceleași drepturi, dar ei nu sunt atât de vulnerabili”, a punctat avocatul.

Într-un articol de opinie publicat pe „timpul.md” Ana Gherciu notează că „ în pofida poziției categorice a UE împotriva unui premier tehnocrat, anume un astfel de Guvern și vom avea”. Întrucât se spune că „cel mai influent politician” şi om de afaceri moldovean Vlad Plahotniuc, liderul neformal al PD, ar putea fi propus la funcția de prim-ministru, autoarea apreciază că numirea acestuia ar fi „un scuipat în fața poporului și așa înrăit”. Ana Gherciu crede că oricine va ajunge în fruntea Guvernului, fie el tehnocrat sau nu, „va fi sacrificat, fie ca porcul, de Crăciun, fie ca mielul, de Paște”.

Potrivit portaluluimoldova.org” un grup de cetățeni străini, printre care un cetățean român, mai mulți cetățeni francezi, belgieni, un finlandez, mai mulți reprezentanți ai Kremlinului și chiar un cetățean al republicii africane Benin s-a aflat în regiune în calitate de „observatori internaționali” la alegerile pentru administrația locală și Sovietul Suprem. Persoanele din străinătate au intrat pe teritoriul din stânga Nistrului cu pașapoarte diplomatice rusești, dar și cu pașapoarte UE, scrie sursa citată.

Mai multe publicații scriu despre arestarea fostului președinte al Băncii de Economii, Grigore Gacikevici într-un nou dosar pentru încălcarea regulilor de creditare. Potrivit CNA acesta este învinuit de eliberarea ilegală a creditelor în sumă de 260 de milioane de lei pentru trei agenţi economici. Portalul „anticoruptie.mdamintește că anterior CNA a intentat pe numele lui Gacikevici mai multe dosare penale pentru încălcarea regulilor de creditare şi dobândirea creditelor prin înşelăciune. În urma acestor acţiuni, Gacikevici ar fi prejudiciat Banca de Economii cu 4,5 milioane de euro şi circa patru milioane de lei. Dosarele intentate atunci lui Gacikevici nu au finalitate, notează sursa citată.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG