Linkuri accesibilitate

George Soros și-a exprimat speranța că decizia rusă este „o aberație temporară”, cu afirmația că „aspirațiile rușilor spre un viitor mai bun nu pot fi suprimate și vor învinge, până la urmă”.

Rusia a scos în afara legii organizația umanitară fondată de investitorul și filantropul american George Soros, spunând că reprezintă un pericol atât pentru securitatea națională, cât și pentru Constituția Rusiei.

Într-o declarație dată publicității luni seara, Procuratura Generală a Federației Ruse a spus că două filiale ale organizației lui George Soros, anume Fundația pentru o Societate Deschisă și Fundația de Asistență a Institutului Societății Deschise, vor fi plasate pe o așa-numită „stop listă” cu organizații neguvernamentale străine ale căror activități sunt considerate „indezirabile” de către statul rus.

„S-a constatat că activitatea (celor două filiale) reprezintă o amenințare la adresa fundamentului sistemului constituțional al Federației Ruse și a securității statului”, se spune în declarație. Procurorii ruși nu au dat alte detalii, dar Associated Press amintește că anul acesta George Soros a îndemnat Occidentul să mărească asistența financiară pentru Ucraina, menționând suma de 50 de miliarde de dolari ca un fel de „scut financiar” pentru Kiev în fața unei Rusii tot mai agresive.

Fundația pentru o Societate Deschisă s-a declarat îngrijorată de decizia Rusiei.

„Contrar acuzațiilor procurorilor, Fundația pentru o Societate Deschisă a ajutat vreme de peste un sfert de secol la consolidarea domniei legii în Rusia și la protejarea drepturilor tuturor”, se spune în declarație.

Într-un comunicat separat, George Soros și-a exprimat speranța că decizia rusă este „o aberație temporară”, adăugând că „aspirațiile rușilor spre un viitor mai bun nu pot fi suprimate și vor învinge, până la urmă”.

Decizia autorităților ruse a fost deplânsă și de organizația internațională pentru drepturile omului Human Rights Watch. Într-o declarație dată publicității la Berlin, ea spune că interzicerea Fundației Soros „arată că liderii ruși înaintează cu toată viteza spre închiderea spațiului în care grupările independente și publicul rus pot discuta liber”.

George Soros s-a numărat în ultimii ani printre criticii cei mai vehemenți ai regimului președintelui Vladimir Putin.

Într-un interviu cu postul de televiziune France 24, Soros spunea anul trecut că regimul Putin nu este deloc „atrăgător”, fiind „un stat mafiot” și chiar o amenințare militară la adresa Europei democratice, dar cu toate acestea în UE se găsesc lideri care îl admiră pe Putin și încearcă să-l imite. „Asta arată că ceva nu funcționează în UE”, spunea Soros.

Ludmila Alexeeva

Ludmila Alexeeva

Într-o reacție rusească singulară de simpatie cu Fundația Soros din Rusia, veterana mișcării rusești pentru drepturile omului, Ludmila Alexeeva, care conduce Grupul Helsinki de la Moscova, a spus marți că decizia Procuraturii este „nu doar regretabilă, ci și nedreaptă”. Alexeeva a amintit că Soros nu a finanțat numai activități pro-democrație, dar a ajutat cu bani universitățile și bibliotecile rusești, ba chiar a plătit pensiile savanților în perioada dificilă a anilor 1990.

Soros și-a înființat fundația în 1979, când fondul său de investiții totaliza 100 de milioane de dolari, iar averea lui personală atinsese 25 de milioane de dolari, începându-și activitatea filantropică oferind burse de studii sud-africanilor discriminați sub regimul de apartheid.

În vârstă de 85 de ani, Soros finanțează în prezent o rețea de fundații care sprijină drepturile omului, libertatea cuvântului, accesul la educație și îngrijire medicală în 70 de țări ale lumii.

XS
SM
MD
LG