Linkuri accesibilitate

Când le Roi de France se înhăita cu le Grand Sultan


La summitul G20 din Turcia la mijlocul lunii noiembrie...

La summitul G20 din Turcia la mijlocul lunii noiembrie...

A alege între Putin și Erdogan în caz de conflict pare, pentru est-europeni, un dezastru diplomatic in sine.

A alege între Putin și Erdogan în caz de conflict pare, pentru est-europeni, un dezastru diplomatic in sine. Pentru partea răsăriteană a continentului, atât Rusia cât și Turcia sunt dușmani istorici. Nu același lucru se poate spune însă despre o țară occidentală cum e Franța.

In realitate, Turcia a fost vreme de trei secole aliatul cel mai de nădejde al Franței. Faimoasa alianță franco-otomană, care a scandalizat Europa creștină, a durat trei sute de ani și a luat sfârșit abia odata cu invazia Egiptului de către Napoleon. Chiar și atunci, Napoleon s-a justificat explicând că mamelucii, care conduceau Egiptul, nu erau supuși ai Sultanului ci se răzvrătiseră.

Deja sultanul Baiazid, cel al cărui nume are o rezonanță atât de sinistră pentru balcanici și despre care a scris Eminescu în Scrisoarea a III-a, semnase un tratat cu Ludovic al XII-lea al Franței. Marea alianță a fost însă cea dintre Francisc/François I și Soliman Magnificul. In vreme ce Soliman se extindea militar în răsăritul Europei, suveranul Franței semna prima alianță diplomatică non-religioasă din istorie, stârnind proteste și hulă printre celelalte curți occidentale, care vedeau în asta o trădare a creștinătății.

Franța și Poarta Otomană au făcut solemn schimb de ambasadori. Soliman și-a pus flota la dispoziția lui François când acesta a dorit să atace Genova. Atât Franța cât și Turcia aveau ca interes comun slăbirea Imperiului Habsburgilor și al Impăratului Carol Quintul, care domnea peste Spania și Imperiul Romano-German. Flota celebrului pașă Barbarossa (un albanez), bei al Algeriei, a fost pusă în serviciul Franței. In schimb, flota lui Barbarossa putea folosi ca bază de iarnă portul francez Toulon.

La rândul său, Carol Quintul, pentru a contracara alianța franco-otomană, a trimis emisari în Persia, în Iran, pledând pentru un atac comun al Occidentului catolic (mai puțin Franța) și al Iranului împotriva Turciei.

Acolo unde situația se complică pana la nivelul celei de azi, este în momentul în care Franța catolică și Imperiul Otoman musulman sprijină stătulețele protestante care luptau împotriva Habsburgilor catolici, ceea ce avea să modifice definitiv harta politică a Europei. Soliman Magnificul le-a scris lutheranilor din Flandra propunându-le sprijin militar împotriva Spaniei. Tot otomanii au sprijinit calviniștii din Transilvania și Ungaria, iar mulți protestanți se refugiau în imperiul marelui Sultan.

In sfârșit, printre efectele de lungă durată se mai numără și introducerea cafelei în Europa, de către francezi, din Turcia.

Până și revoluționarii francezi, după 1789, au păstrat o vreme relațiile cu Poarta, iar când furia revoluționară a devastat bisericile, comitetul din Paris cauta să vândă catedrala Notre-Dame unui turc care dorea să o cumpere pentru a o demola și folosi piatra. A venit însă Napoleon, care a invadat Egiptul pentru alte pietre, punând capăt alianței de trei secole între Paris și Istanbul.

„Tête de Turc” („cap de turc”) e si astăzi în franceză expresia care desemneaza pe cineva care suferă degeaba si injust, sinonim cu „țap ispășitor”.

XS
SM
MD
LG