Linkuri accesibilitate

Locuitorii din stânga Nistrului sunt chemați duminică la urne pentru a alege noua componență a Sovietului Suprem și membrii consiliilor locale.

Lupta se duce între reprezentanții mediului de afaceri și echipa executivă condusă de Evgheni Șevciuk. Potrivit experților, comunitatea de afaceri din Transnistria, acuzată de administrație de faptul că ar delapida sume enorme și ar fi responsabilă de criza economică regiune, ar vrea să preia controlul asupra Sovietului suprem, iar anul viitor, la scrutinul pentru poziția de președinte al regiunii, va încerca să-i contrapună lui Evgheni Șevciuk propriul candidat. La rândul său, Evgheni Șevciuk, care nu are o forță politică proprie pe care să mizeze, încearcă să contrapună acestei ofensive resursele administrative și în special structurile de forță.

În dimineața zilei de duminică, începând cu ora 8.00 în regiunea transnistreană se deschid 263 se secții de votare. Administrația de la Tiraspol spune că are pe listele electorale 431.307 de persoane cu drept de vot, cifră care însă în realitate ar putea fi mult mai mică. De exemplu, autoritățile de la Chișinău spun că în regiunea transnistreană ar locui în total 380-400 de mii de persoane, inclusiv minori, iar cifrele sunt exagerate pentru a ascunde amploarea exodului populației din regiune.

Comisia Electorală Centrală de la Chișinău a făcut apel la organizațiile internaționale să nu trimită observatori la apropiatele alegeri din regiunea transnistreană și să nu recunoască rezultatele lor. În apelul CEC, citat de agenția IPN, se spune că eventuala trimitere de observatori internaționali ar putea fi interpretată ca o „recunoaștere de facto” a autorităților separatiste.

În pofida acestui apel, la alegerile din stânga Nistrului participă observatori din Rusia, Abhazia și Osetia de Sud.

Pentru cele 43 de fotolii de deputat din Sovietul Suprem, legislativul regiunii, candidează 138 de concurenți. Pentru funcțiile de aleși locali și-au depus candidaturile 624 de candidați.

În perioada 24-28 noiembrie a avut loc votarea anticipată, pentru cei care nu au putut vota duminică.

Miliția din regiunea transnistreană a fost trecută la regim de lucru alert, fapt care presupune extinderea zilei de muncă a milițienilor la 12 ore și patrulări mai dese. Acest lucru s-a făcut, potrivit administrației regiunii, pentru a preveni eventualele atacuri asupra concurenților electorali și a echipelor acestora și pentru a evita provocările.

La alegerile din 2011...

La alegerile din 2011...

Observatorii din regiune spun că pregătirea alegerilor s-a desfășurat într-un climat tensionat, cu atacuri la persoană și folosirea unor metode de luptă dure. Liderul transnistrean, Evgheni Șevciuk a pledat, săptămâna trecută, pentru schimbarea legislației, în așa fel încât concurenții să fie responsabilizați și să aibă loc mai mult o confruntare de idei decât o concurență între mărimea capitalurilor și sumelor investite în campanie sau agresiuni fizice și verbale. Șevciuk a pledat pentru modificarea prevederilor legislative în sensul impunerii unor limite pentru candidați, inclusiv financiare.

Ion Tăbârța

Ion Tăbârța

Expertul Centrului de analiză Politicon de la Chișinău, Ion Tăbârță, spune că în pregătirea acestui scrutin s-a observat o confruntare dură între structurile de forță din administrația condusă de Evgheni Șevciuk și mediul de afaceri. Comunitatea de afaceri din Transnistria, acuzată de administrație de faptul că ar delapida sume enorme și ar fi responsabilă de criza economică regiune, ar vrea să preia controlul asupra Sovietului suprem, iar anul viitor, la scrutinul pentru poziția de președinte al regiunii, va încerca să-i contrapună lui Evgheni Șevciuk propriul candidat.

La rândul său, Evgheni Șevciuk, care nu are o forță politică proprie pe care să mizeze, încearcă să contrapună acestei ofensive resursa administrativă și în special structurile de forță. Ion Tăbărță spune că Șevciuk ar încerca să preia modelul lui Vladimir Putin, care, odată ajuns la putere, a înlocuit oligarhia cu KGB-ul la conducerea Rusiei.

Cum era și previzibil, în regiunea transnistreană nu s-au făcut niciun fel de sondaje sau exit-poll-uri. Datele privind participarea la aceste alegeri, dar și rezultatele vor fi anunțate de comisia electorală din regiune zilele următoare.

Despre profilul concurenților, dar și despre unele informații din culisele luptei politice din regiunea transnistreană, în materialul trimis de corespondenta noastră la Tiraspol, Karina Maximova.

***

Pe 29 noiembrie locuitorii regiunii transnistrene au fost chemați la urne pentru a face o alegere dificilă – aceștia au de determinat prin votul lor componența viitoare a legislativului regiunii transnistrene nerecunoscute și aleg și reprezentanții pe care îi vor delega în consiliile locale. Pentru prima dată pe partea stângă a Nistrului a fost organizată așa-numita zi unică a alegerilor – adică alegerile generale și cele locale au fost comasate și se desfășoară în aceeași zi. Iar în cazul în care se va decide că experiența a fost una reușită, această practică, împrumutată din Rusia, se va aplica și pe viitor.

Competiția pentru aceste alegeri a fost acerbă. De la bun început în procesul de înregistrare a deputaților au fost multe scandaluri și abuzuri, cu plângeri false din partea alegătorilor cu privire la încălcarea procesului de înregistrare a candidaților, iar cei care semnau plângerile uneori nici nu intuiau că din numele lor și sub semnătura lor unii juriști veniți din afară depun în instanțe contestații false.

Judecând după postările din rețelele de socializare, a existat în regiunea transnistreană o adevărată ofensivă pe viață și pe moarte a agitației și propagandei concurenților. Locuitorii blocurilor se plângeau că au obosit de vizitele persoanelor de încredere ale candidaților, de cantitatea impresionantă de „maculatură” – cum numesc transnistrenii materialele promoționale tipărite pe hârtie ale candidaților, materiale care sunt înmânate personal, care umplu cutiile poștale sau sunt chiar lăsate pe covorașele din fața ușilor de la intrarea în apartamente.

Însă mai mult decât de orice oamenii sunt convinși de un singur lucru: o campanie electorală atât de murdară locuitorii regiunii nu au mai avut de la autoproclamarea independenței Transnistriei. Tone de mizerie informațională se varsă peste capetele oamenilor obosiți de problemele social-economice și de o permanentă luptă pentru supraviețuire. Iar principala contribuție la asta o are, potrivit majorității utilizatorilor rețelei de socializare Facebook, mass media așa-numită de stat, controlată de administrația condusă de Evgheni Șevciuk.

Analizând lista candidaților înregistrați, alegătorul poate observa lucruri interesante. Mulți adepți al lui Evgheni Șevciuk, șefi ai administrațiilor din orașe și raioane care l-au susținut la etapa inițială atunci când acesta a câștigat alegerile pentru poziția de lideri al Transnistriei, acum au candidat activ, ei înșiși, în Sovietul Suprem – legislativul regiunii. Vedem pe liste nume cunoscute – Eduard Kanțelevici, fostul șef al raionului Dubăsari, Ian Vereșak, fostul șef al raionului Grigoriopol, Serghei Diligul, fostul șef al raionului Slobozia. Până la numirea în funcții administrative, aceștia au fost, cu toții, oameni de afaceri, dar nu s-au menținut prea mult timp în fotoliile de șefi ai organelor puterii executive pe plan local și au fost înlocuiți de Evghenii Șevciuk cu alte persoane.

Nu mai puțin interesat este de urmărit cum soțiile își urmează soții în lupta pentru putere. Astfel, Eduard Kanțelevici a candidat pentru Sovietul Suprem din partea unui sector electoral din Dubăsari, iar soția acestuia, Tatiana, a fost candidată la funcția de deputat în consiliul local, la același sector. Sunt și cazuri de solidaritate frățească pentru calea aleasă – în sectorul Nr.27 din raionul Slobozia pentru Sovietul Suprem a candidat fostul șef al acestui raion, Serghei Diligul. Asta, în timp ce în Consiliul local speră să ajungă fratele acestuia, Victor Diligul.

Se poate observa, de asemenea, o migrație masivă a foștilor și actualilor miniștri din echipa executivului controlat de Evgheni Șevciuk spre fotoliile de deputat. În cazul în care vor fi aleși, aceștia vor beneficia și de imunitatea pe care legislația regiunii o prevede pentru pozițiile de aleși locali. Pe lista candidaților este și șeful executivului de la Tiraspol, Tatiana Turanskaia, și adjuncta ei pe politici sociale, Natalia Nikiforova, șeful justiției, Alexandr Kisnicean, responsabilul de dezvoltarea regională, transport și comunicații, Vasili Vlasov. Pe listă sunt și fostul șef al Serviciului de comunicare, informații și mass media, Evgheni Zubov, dar și succesorul acestuia, Ghenadi Ciorbă, precum și fosta responsabilă de problemele educației, Svetlana Fadeeva. Pe lista candidaților figurează și Serghei Mantaluța, locotenent-colonelul de 31 de ani care în februarie 2015 a fost dat în căutare de autoritățile Republicii Moldova, fiind acuzat de șantaj în proporții deosebit de mari.

Printre adepții actualului lider al regiunii care au candidat la fotoliile din Sovietul Suprem sunt și conducători ai întreprinderilor de stat. De exemplu, Igor Ghilka, directorul companiei ERES – o companie transnistreană care transportă curent electric și care pare să fie în legătură directă cu întreprinderea „Energocapital”, cea despre care presa a scris că ar fi afiliată oligarhului moldovean Vlad Plahotniuc și liderului transnistrean Evgheni Șevciuk.

Pe lista candidaților este și Vladimir Trandasir, care a fost numit director al uzinei Electromaș după venirea în funcție a lui Evgheni Șevciuk, dar și directorul combinatului de ciment de la Râbnița, Vitali Kalin.

Mulți dintre cei 140 de candidați care fost înregistrați pentru funcția de deputat în Sovietul suprem de la Tiraspol nu sunt la primul lor mandat. 35 de candidați au deja experiență de lucru în legislativul regiunii și au mai deținut mandatul anterior o dată sau chiar de mai multe ori.

La prima încercare de a obține un mandat sunt astfel de personalități cunoscute în regiunea transnistreană precum fiul șefului holdingului Sheriff, Evgheni Gușan, fostul responsabil de afacerile interne ale regiunii, Vadim Krasnoselski, care a deținut funcția pe vremea fostului lider transnistrean Igor Smirnov, dar și fostul șef al comandamentului central al forțelor armate ale rmn, Vladimir Atamaniuk.

Utilizatorii de rețele de socializare au semnalat că angajaților întreprinderilor controlate de executiv și din instituțiile publice de toate nivelele li s-a recomandat cu insistență „să pună bifa în dreptul candidatului corect”.

XS
SM
MD
LG