Linkuri accesibilitate

În faţa agenţilor fiscali nu mai poate păstra sfânta taină a contabilităţii.

Fostul premier, dat dispărut încă de acum două săptămâni, adică după demisie, a fost descoperit de camerele fotoreporterilor tocmai la Tbilisi, unde a avut o întâlnire de taină cu premierul georgian. În fotografie are înfăţişarea uşor schimbată, cu mustăcioară, un început de ţăcălie şi ochi famelici, poate ca să se contopească mai uşor în mulţime şi să nu-l reţină la aeroport.

Se zice că s-a dus peste mări şi ţări în căutarea unei slujbe, că în România nu-i mai primeşte nimeni CV-ul. Dar s-ar putea să fi făcut drumul de pomană căci ce ar avea de învăţat un actual prim-ministru de la un proaspăt demisionat care mai e şi urmărit penal? Mai mult, dacă îi va fi anulat doctoratul, cum ar vrea rectorul Universităţii şi noul ministru al educaţiei, Victor Ponta nu s-ar mai putea preface că e avocat, ca să primească taxe şi impozite locale de la slugile lui, pentru că Baroul l-ar exclude automat. Ca să nu mai spunem că plagiatul este penal şi că ar putea face nişte ani de puşcărie. Parta bună e că ar putea fi condamnat la locul de muncă, dacă ar avea unul. Pe prietenul său Dan Şova, la care a fost angajat fictiv pe bani buni, l-au abandonat tovarăşii de drum în rigolă, după votul în favoarea reţinerii şi arestării din comisia parlamentară şi e sigur că nici imunitatea fostului premier nu ar rezista prea bine.

A plecat şi pentru că i se rostogolesc în urmă cifrele mari ale guvernării, iar găurile negre bugetare tind să-l înghită la tot pasul. Curtea de Conturi susţine că, în perioada 2012-2014, din bugetul de pensii au dispărut zece miliarde de lei, folosite pare-se pentru tratamentele de întreţinere şi înfrumuseţare ale guvernului. Un motiv în plus să fie cercetat de malpraxis guvernamental. De asemeni, succesorul lui Ponta, Dacian Cioloş, a descoperit conturile europene goale sau blocate. A fost nevoit să se vadă cu comisara Creţu, să ia temperatura Comisiei europene. Finanţările europene au fost blocate pentru că sistemele informatice sunt nefuncţionale, posibilele proiecte sunt prea puţine şi departe de a fi finalizate, iar procedurile de acreditare nu au fost încheiate. Fermierii trec şi ei prin fibrilaţii pentru că Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură abia acum a comunicat subvenţiile din bani europeni, iar dosarele trebuie depuse până pe 30 noiembrie. E un fel de a spune că trebuiau depuse ieri. Luni 30 noiembrie este zi de sărbătoare trecută cu roşu în calendarul funcţionarilor. Nu e de mirare că Agenţia a publicat subvenţiile atât de târziu: directorii şi funcţionarii de rând fac nopţi albe pe culoarele anticorupţiei, încercând să explice diferite malversaţiuni financiare cu bani europeni. Oficiul antifraudă a descoperit o gaură de zeci de milioane de euro şi tot mai deşiră la ea. Acum stau toţi în jurul ei şi se miră ipocrit cum o fi apărut, însă au o voce cam tremurată la gândul că anchetele ar putea ajunge la conturile soţiei şi în creierii munţilor, la căsuţele acelea luxoase de vacanţă. N-au de ce se ruşina, la urma-urmei şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost călcată de procurorii anticorupţie iar vicepreşedintele Agenţiei, şef al direcţiei antifraudă, a fost pus nu demult sub control judiciar de DNA. Dar procurorii ăştia nu mai au nimic sfânt: au început să frecventeze şi bisericile să vadă ce se întâmplă cu banii de lumânări şi acatiste. Iar Catedrala Mântuirii Neamului e în pericol să rămână fără etaj şi dependinţe după ce guvernul i-a tăiat banii de buzunar, iar Patriarhiei i s-a spus că în faţa agenţilor fiscali nu mai poate păstra sfânta taină a contabilităţii.

Cert este că premierul Cioloş nu are de ce fi prea optimist. A aflat la întâlnirea cu comisara că nu ar mai fi vreme decât până la prima şampanie de Revelion, adică şase săptămâni, să convingă Comisia că România ştie nu doar ce vrea, dar şi ce vor alţii de la ea. Slabe speranţe. Ploaia de bani se amână. Noul premier încearcă cumva disperat să stea cu atenţia distributivă în alertă, să descopere minele cu care şi-a pavat bunele intenţii fostul guvern. Promite să cureţe cangrena când va vedea că sistemul se gripează. Nu spune la ce se aşteaptă dacă va trebuie să taie în carne vie fără anestezic. Probabil că parlamentarii vor ieşi în stradă să protesteze. Se lucrează la foc continuu pentru redactarea finală a bugetului pe care premierul speră să-l pună pe masa parlamentarilor până la mijlocul lunii decembrie, dar paradoxul bugetar este că sumele care se adună, chiar dacă mai mari ca în alţi ani, sunt mereu cu minus iar deficitul, chiar dacă mic, nu se apropie defel de cerinţele MTO, aşa numitele „obiective pe termen mediu”. Majorările salariale, deficitul bugetului de pensii şi alte cheltuieli sociale s-ar putea să cadă greu la stomacul economiei şi să tulbure digestia preelectorală. Toţi politicienii sunt ochi şi urechi pentru că, indiferent ce se întâmplă cu guvernul, victorii sau eşecuri, totul se va transforma în mesaj politic şi, deocamdată, cei mai câştigaţi par să fie cei din PSD care îşi pot adjudeca reuşitele, dar pot capitaliza şi nereuşitele cabinetului Cioloş în propriul folos electoral. Chiar dacă steaua guvernului Ponta s-a stins, raza ei va lumina urnele de anul viitor.

În ciuda aparenţelor, guvernul este într-o poziţie comodă: nu are nevoie de voturi, nu are de ce farda realitatea şi nici nu-şi propune în mod explicit şi programatic să scoată electoratul din sevrajul sărăciei şi al şomajului adică de unde l-au împins guvernele politice. Nu e de mirare că şi-a permis luxul să anunţe că amână cu un an aplicarea noii legi a salarizării, cea care ar fi restructurat organigramele şi ar fi băgat mai mulţi bani în buzunarele salariaţilor. PNL-iştii se felicită în aceste momente că, deşi livizi de foamea de funcţii şi fotolii, au lăsat guvernul de tehnocraţi în frunte cu Vasile Dâncu, paharnicul premierilor, să anunţe amânarea, că tot a fost cândva şef cu propaganda. Nici preşedintele Iohannis nu s-a încumetat să reediteze celebra secvenţă în care preşedintele anunţă tăierea salariilor. Ştie că îi poate dăuna grav sănătăţii. A preferat să semneze legea care majorează din decembrie salariile bugetarilor cu 10 la sută. Dă bine la CV. Guvernul e în hemoragie de popularitate, dar e o hemoragie tehnocrată, fără culoare politică. Încă de la Theodor Stolojan lumea s-a obişnuit ca tehnocraţii s-o facă să sufere. De ce ar fi altfel acum? Anunţul amânării acestei legi a fost întâmpinat cu aplauze ironice de PSD căruia acest carambol contabil îi dă ocazia unui nou discurs despre binele pe care era să-l facă poporului român în anul electoral 2016 dacă nu ar fi fost înlăturat de la putere.

Dar nici nu mai avea cum rămâne. Coaliţia guvernamentală, spunea şi Călin Popescu Tăriceanu, nu a mai funcţionat după demisia guvernului. „Am avut un sentiment de nesiguranţă. Am fost obligaţi să luăm o atitudine singuri,” recunoaşte al doilea om în stat. Prin urmare, fiecare a avut o altă viziune a tunelului oranj care-i ameninţa cu evacuarea de pe scena politică şi fiecare s-a salvat cum a putut. Acum, după ce au trecut emoţiile iniţiale, îşi ling reciproc rănile. Cel mai serviabil este prea generalul Oprea care spune că, deşi şi-a părăsit partenerii la greu, îi iubeşte sincer şi vrea să fie trecut de ei peste pragul electoral. Gabriel Oprea a devenit un fel de mascotă politică, aşa cum era pe vremuri UDMR-ul, nelipsit din nicio fiertură guvernamentală.

Cu toţii se pregătesc de supravieţuire. Amână din instinct coborârea pragului electoral pentru ca unitatea de monolit a parlamentului să nu fie spartă de partide noi care nu au apucat să-şi murdărească manşetele prin smârcul politic. Membrii comisiei speciale pentru legile electorale nu s-au mai văzut de aproape două luni deşi ar mai avea mult de pus la punct. Este o temporizare în speranţa că revoluţia electorală se amână pentru o dată care va fi comunicată ulterior.

Ar mai fi un hop: acela de a-i convinge pe oameni că merită să iasă la vot. Însă politicienii pot răsufla uşuraţi: la alegeri nu există obligativitatea cvorumului. Cu cât vin mai puţini, cu atât e mai simplă supravieţuirea politicienilor. Este posibil, aşadar, ca după un an de proteste, amăgiri şi dezamăgiri succesive, care par să fi consumat potenţialul de revoltă şi indignare, tot absenteismul să fie cel care va da votul decisiv. După cum spunea premierul: „Degeaba ne plângem de parlament că nu ne reprezintă, noi suntem cei care l-am ales”. Căci toată lumea votează, chiar şi cei care refuză s-o facă. Mai ales ei.

XS
SM
MD
LG