Linkuri accesibilitate

Pur şi Simplu

Sexul versus barza


„Educația sexuală” nu e disciplină școlară obligatorie în Republica Moldova, ci parte a cursului opțional „Educație pentru sănătate”. Tangențial, subiectele „delicate” sunt abordate la orele de biologie, educație civică și dirigenție. Mai sunt și orele ținute de voluntarii unor ONG-uri. E suficient, oare? Anterior, manualul „Deprinderi de viaţă“ şi cartea „Sexul povestit celor mici” au fost retrase din școli sub presiunea clerului, pe motiv că ar fi avut un conţinut indecent şi imoral. Nici până acum nu e limpede dacă autorităţile s-ar încumeta să persevereze în această privinţă. Între timp, preoţii le vorbesc copiilor despre beneficiile vieții de familie și abstinența înainte de căsătorie. În același timp, în multe familii, sexul rămâne o temă tabu în discuțiile dintre părinți și copii - un paradox pentru o societate în care se înjură mult pe seama organelor genitale, observă psihologii… Medicii atenționează că tocmai lipsa educaţiei sexuale îi face pe adolescenţi să-şi înceapă prea devreme viaţa sexuală, duce la un număr mare de sarcini şi o rată înaltă de infecţii cu transmitere sexuală printre tineri. Un reportaj de Eugenia Pogor.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG