Linkuri accesibilitate

Ciberislamism


Reţeaua Telegram a dat publicităţii o declaraţie în care se distanţează de propaganda răspîndită de fundamentalişti.

Reţeaua Telegram a dat publicităţii o declaraţie în care se distanţează de propaganda răspîndită de fundamentalişti.

Cum profită teroriștii fundamentaliști de pe urma aplicațiilor lansate de rețelele de socializare.

Internetul oferă oamenilor nu numai informaţii şi posibilităţi multiple de comunicare virtuală. El oferă şi grupărilor extremiste, inclusiv cele islamiste, un mediu ideal de propogandă şi, desigur, de comunicare şi planificare a unor acţiuni teroriste.

De la bun început, Statul islamic - IS (numit mai nou de către autorităţile franceze şi americane: Daesh, o prescurtare derivată din „Al-Daula al-Islamija fil-Irak wal-Sham” – adică: Statul islamic din Irak şi Levant) a folosit tehnologia de comunicare oferită de internet pentru a-şi răspîndi mesajele toxice. Asta cu scopul de a înspăimînta pe unii, iar, pe de altă parte, de a recruta noi aderenţi şi de a-şi lărgi aria de propagandă barbară, islamistă la nivel global.

Presa germană a dezvăluit acum că islamiştii care au declarat lumii occidentale „războiul sfînt” folosesc o serie de reţele electronice de comunicare, între care şi o aplicație pusă la dispoziţie utilizatorilor unui serviciu de messenger din Berlin, cunoscut sub denumirea: Chat-App Telegram.

Acest serviciu permite utilizatorlor transmiterea unor mesaje codificate. După ce Twitter şi Facebook au anulat numeroase conturi ale unor islamişti, scrie ziarul berlinez „Die Welt”, extremiştii din gruparea Statul Islamic au descoperit Telegram care a devenit serviciul lor preferat de comunicare.

Telegram a fost lansat în anul 2013 şi are în prezent aproximativ 60 de milioane de utilizatori, scrie Spiegel-online.

Între cei care au înfiinţat Telegram se află şi Nikolai şi Pavel Durov. Cei doi ruşi sînt şi creatorii serviciului Vkontakte (în lb. rusă: ВКонтакте, prescurtat ВК -VK), considerat un pandant al reţelei de socializare cu circuit deschis Facebook.

Reţeau berlineză permite utilizatorilor să folosească un chat (adică un canal electronic de transmitere a informațiilor şi discuţiilor), bazat pe un sistem de codificare care permite doar expeditorului şi destinatarului să decripteze mesajele.

Sistemul dispune şi de un modul de distrugere automată a mesajelor după ce ele au fost transmise şi citite.

Tocmai în aceste posibilităţi constă atractivitatea reţelei nu numai pentru terorişti, ci şi pentru opozanţii din ţările cu regimuri dictatoriale sau oamenii obişnuiţi care încearcă să-şi protejeze viața intimă și privată.

Faţă de Facebook sau Twitter, reţeaua Telegram mai oferă utilizatorilor posibilitatea de a abona anumite canale, ascunzînd celorlalţi cine sînt abonaţii.

Relatările din presă privind folosirea reţelei Telegram de către islamişti a determinat acum conducerea firmei să dea publicităţii o declaraţie, în care se distanţează de propaganda răspîndită de fundamentalişti. În aceeaşi declaraţie se mai precizează că se vor lua măsuri în vederea investigării sesizărilor venite din partea unor utilizatori, trimise pe adresa de e-mail a firmei (abuse @ telegram.org). Tot acolo se spune că urma sesizărilor au fost blocate în această săptămînă 78 de canale în care au ost identificate legături cu Statul Islamic.

Reţeaua de socializare „Telegram” – aplicaţii (autoprezentare)

XS
SM
MD
LG