Linkuri accesibilitate

Invitatul emisiunii este Dorin Galben, reporter.

„În această ediție „Timpul” a realizat un interviu desfășurat cu Loretta Handrabura, ministru în exercițiu al Tineretului și Sportului.

Totodată prezentăm istoria unei persoane cu dizabilități din capitală, care a luptat cu societatea pentru a-și instala o rampă de acces la parterul blocului în care locuiește și într-un final … a reușit.

Bazându-se pe calculele efectuate de BNS, potrivit cărora minimul de existență al unei femei apte de muncă, este egal cu 1800 de lei pe lună, o colegă a încercat să pun în practică aceste cifre. Prin urmare ea povestește într-un reportaj cum a supraviețuit cu acești bani timp de 18 zile.

Un alt articol e despre despre alegerile parlamentare din regiunea transnistreană care vor avea loc pe 29 noiembrie.

Tot în acest număr avem o traducere a unui material de amploare al revistei americane The Atlantic despre istoria și interesele grupării teroriste Statul Islamic.

Într-un editorial sunt prezentate relațiile UE versus Rusia în contextul atentatelor teroriste și lipsa de interes a Bucureștiului de a discuta cu Moscova problema R. Moldova.

La fel, am realizat și o sinteză a stării cluburilor din Capitală și a măsurilor întreprinse de autorități, după tragedia de la Colectiv.

Un alt interviu îl prezintă pe pictorul Ștefan Eșanu, unde acesta vorbește despre valorile și pseudo valorile moldovenilor.

„Timpul” continuă să promoveze lectura, iar de această dată am aflat de la angajați din domeniul apărării care sunt ultimele trei cărți pe care le-au citit.

La fel ca și în edițiile precedente, în ziar vor fi două fragmente din cărțile lui Constantin Tănase, dar și alte materiale sau editoriale în care sunt analizate problemele actuale din țară.”

XS
SM
MD
LG