Linkuri accesibilitate

Dacă ne despărțim o clipă de valul popular/sentimental care produce gesturi/clișeu după fiecare oroare teroristă și dacă ne apropiem de reacțiile oficiale, lucrurile nu se schimbă prea mult. Și aici domnește ritualul care înlocuiește răspunsurile de fond. Mai întîi și mai întîi, liderii politici naționali și europeni se înghesuie să livreze o sumă de fraze standard care nu rezistă la confrunatarea cu realitatea elementară. De regulă, reacțiile oficiale își înștiințează auditoriul că: nu ne temem! nu ne veți schimba felul de viață! și nu ne veți învinge! Oare? Teama e esența calculată a oricărei acțiuni teroriste.

Terorismul e o armă psihică susținută cu exploziv. Mai mult decît prin numărul victimelor, actele teroriste zdruncină prin teama de loteria fatală a violenței fără direcție: oricine poate fi ucis, oricînd și oriunde. Oamenii se tem automat de acest tip de probabilitate care sapă psihic adînc și alterează comportamente. A declama fără ezitare, în numele unui public larg, că teama a dispărut e o inepție. Oamenii se tem, iar dacă nu s-ar teme teroriștii s-ar lăsa de meserie. În al doilea rînd, modul de viață al oamenilor se schimbă suficient de mult pentru a contrazice lozincile oficiale. Sigur, nu totul se schimbă. Pînă la un punct, oamenii n-au de ales: trebuie să se ducă la lucru, trebuie să iasă la cumpărături și să circule cu avionul sau cu trenul. Dar aceiași oameni învață să evite locurile publice, acolo unde se poate. Să renunțe la un meci sau la un spectacol sau la o întrunire publică, să nu mai călătorească în țări periculoase și să își țină mai mult copiii acasă. Viața orașelor lovite constant de acte teroriste nu poate rămîne aceeași. Asta nu înseamnă că terorismul a învins, ci doar că politicienii lucrează cu vorbele pe care se cred datori să le rostească și pe care o parte din publicul larg vrea să le audă. Și acest tip de reacție oficială se înscrie, alături de simbolismul public, într-o tendință de formalizare, care ocolește fondul și bifează puncte fixe. Lucrurile se complică de îndată ce liderii politici trec la soluții. Cel mai adesea, Prim Miniștrii și Președinții anunță ritos că teroriștii vor fi pedepsiți. Uneori, promisiunile se adeveresc. De cele mai multe ori, teroriștii scapă sau sînt înlocuiți de membri de rețea. Unii făptași sînt eliminați, dar rețelele care îi produc rămîn în picioare. Altă formulă oficială spune că teroriștii au declarat război cutărui stat și că statul va răspunde în consecință. E greu de înțeles, totuși, cum anume pot declara război Franței 7-8 persoane care ucid la întîmplare. Și e la fel de neclar cum anume conduce Franța războiul în care a fost tîrîtă de o mînă de oameni. Bombardamentele care distrug case părăsite sau omoară 50 de teroriști în Siria nu pot rezolva situația și nu pot asigura pacea acasă. Un paradox neliniștitor spune că, pe măsură ce se înmulțesc și repetă clișeele, terorismul devine mai activ. E aproape imposibil de crezut că autorii măcelurilor nu au înțeles un lucru atît de simplu: reacția combinată la terorism e în cel mai rău caz pasivă și în cel mai bun caz defensivă.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG