Linkuri accesibilitate

Cazul Gheorghe Ursu și Radio Europa Liberă


Între prietenii săi scriitori, Radu Albala și Radu Cosașu

Între prietenii săi scriitori, Radu Albala și Radu Cosașu

La 30 de ani de la uciderea de către Securitate a lui Babu Ursu.

La comemorarea de la GDS cu Maia Morgenstern, Andrei Ursu, Magda Cîrneci și Radu Filipescu

La comemorarea de la GDS cu Maia Morgenstern, Andrei Ursu, Magda Cîrneci și Radu Filipescu

„...A furnizat postului de radio autointitulat „Europa Liberă” două materiale în care a comentat de pe poziții dușmănoase măsurile luate de partid... care au făcut obiectul mai multor emisiuni...; URSU GHEORGHE EMIL a desfășurat o intensă activitate de propagandă dușmănoasă prin acțiuni directe sau prin intermediul unor oficine de propagandă reacționară din străinătate”. Cele două acuzații, între altele pe același ton, fac parte din Dosarul Penal de la Securitate al inginerului și omului de cultură Gheorghe, pentru prieteni Babu, Ursu, de la uciderea bestială a căruia, de către Securitate, s-au împlinit marți 30 de ani.

Gheorghe (Babu) Ursu

Gheorghe (Babu) Ursu

Gh. Ursu s-a născut în iulie 1926 la Soroca, unde părinții săi - tatăl din Galați, mama din Bistrița Năsăud - lucrau ca medici chirurgi. Între 1932 și 1941 a urmat cursurile școlii primare și apoi ale Liceului din Soroca, părinții săi revenind în ajunul intrării României în război alături de Germania, la Galați. Împreună cu scriitorii de mai tîrziu Iordan Chimet și cu Camil Baciu, a făcut parte dintr-un grup anti-nazist, iar în 1944 s-a angajat în UTC și a început să publice poezie alături de alți oameni de stînga, în cotidianul „Ecoul”, la care colabora, între alții, Virgil Ierunca. Anchetat de Securitate în 1985, declara că i s-a adresat lui Virgil Ierunca fiindcă „în perioada adolescenței mele îi citeam cu admirație cronicile literare care apăreau în anii 1943-1946 în „Timpul”, „Vremea” și România Liberă”, cronici care arătau că autorul lor e un intelectual cu o deosebită cultură”.

Devenit membru al Partidului comunist după război, avea să fie exclus în 1950 în urma unui comportament neconformist și din cauza prieteniei cu „elemente reacționare”. A lucrat toată viața ca inginer în cadrul unui Institut de proiectări la București, a fost apropiat de lumea scriitorilor români, prieten bun cu Radu Cosașu și Radu Albala, apropiat de Nina Casian, mai tîrziu și de Geo Bogza și Dan Deșliu, între alții, cu care a împărtășit deziluzia și desprețul față de cultul presonalității lui Nicolae Ceaușescu, „cultul Javrei… mai penibil și deșănțat ca oricînd” – cum îl califica în Jurnalul său, în octombrie 1978, cu ocazia unui Congres al PCR.

Fragmente din Jurnal și Dosarul Securității publicate cu ocazia comemorării la București

Fragmente din Jurnal și Dosarul Securității publicate cu ocazia comemorării la București

Jurnalul, pe care l-a ținut timp de aproape două decenii, însumînd după unele afirmații circa 30 de mii de pagini, a fost confiscat de Securitate și ar fi fost distrus la ordinul generalilor acesteia (deși, pînă acum, nu există nici o dovadă probatorie). Fragmente au fost păstrate într-o sinteză a Securității și sînt citate în Dosarul penal. Lor li se adăugă fragmentele din declarațiile făcute de Gheorghe Ursu în timpul anchetei sale, începută în ianuarie 1985 și încheiată în noiembrie, cînd a fost omorît.

Ascultător de lungă durată al Europei Libere, după o consfătuire pe tema consolidării blocurilor Capitalei afectate de cutremurul din 1977, la care Nicolae Ceaușescu a dispus încetarea oricăror lucrări de securizare, Gheorghe Ursu, cum mărturisea în ancheta Securității, gîndindu-se că „trebuie să fac ceva ca să se reia unele consolidări […] am crezut că prin prezentarea punctului meu de vedere la Europa Liberă, unele organe din țara noastră vor intra în alertă și vor lua măsuri. Fiind la Paris și știind că Virgil Ierunca lucrează la ORTF și la Europa Liberă, am hotărît și am luat legătura cu el… Am redactat materialul a cărui concluzie era că în București nu s-au efectuat consolidări care să asigure stabilitatea construcțiilor deteriorare, în eventualitatea unui nou cutremur”.

Virgil Ierunca

Virgil Ierunca

Avea naivitatea să detalieze în fața anchetatorilor discuția sa Virgil Ierunca, într-o depoziție deja în ianuarie 1985, spunînd că au vorbit despre cartea „Zero și infinitul” a lui Arthur Koestler, pe care Ierunca o primise să o citească în 1946 de la Lucrețiu Pătrășcanu, despre „Veniți la morile de vînt”, carte scrisă sub pseudonim de un șef al tineretului liberal, și mărturisind că a primit cadou cîteva numere din revista „Limite” și „Ethos” și volumele „Arhipelagul Gulag” al lui Soljenițîn și „Le système totalitaire” al Hannei Arendt.”

După o depoziție din martie 1985, ce sună ca și cum i-ar fi fost dictată de anchetator: „În anul 1970, cît și în anii următori am ascultat emisiunile postului de radio „Europa Liberă”, iar în notările ce le-am făcut la 4 februarie 1978 în Jurnal (pe care l-am revăzut astăzi) am reliefat faptul că m-au interesat aceste emisiuni încă de prin 1951-52. N-am reușit să ascult mai nimic, dar mergeam în vizită, în perioada 1956, a evenimentelor din Ungaria, la un prieten spre a putea afla evenimentele. […] Mi-am cumpărat un aparat de radio prin 1957 sau 1960, cu care nu prindeam mai nimic. În ’68 mi-am cumpărat un altul, dar emisiunile erau bruiate… Menționez că în ianuarie 1978 mi-am cumpărat un nou aparat cu care puteam prinde emisiunile postului de radio „Europa Liberă.”

La 21 ianuarie, Gh. Ursu le declara anchetatorilor : „Aproximativ în martie 1979, la emisiunea „Povestea vorbei” a lui Virgil Ierunca de la Europa Liberă, s-a difuzat un material care se baza în cea mai mare parte pe textul pe care i-l predasem eu. Trebuie să arăt foarte clar că cele două scrisori expediate la „Europa Liberă” și a treia (pe care nu am trimis-o) nu au fost determinate în nici un fel de alte persoane, nici de discuțiile purtate pe marginea emisiunilor acelui post de radio, nici de exemplul vreunei alte persoane, ci au pornit în toate cele trei cazuri din sentimentele mele subiective de luare de poziție față de împrejurări, considerînd că este datoria mea față de conștiință să exprim aceste sentimente”.

Gheorge Ursu era astfel, practic, condamnat din ianuarie 1985. Cum o atestă însemnările din Jurnalul Monicăi Lovinescu și amintirile colegilor mei, Gelu Ionescu și Neculai Constantin Munteanu, din nefericire, el și familia au refuzat să permită prietenilor săi din Occident să vorbească despre cazul său în acele luni la Radio Europa Liberă. Nimeni nu l-a mai putut salva…

XS
SM
MD
LG