Linkuri accesibilitate

Liderul Partidului Socialiștilor din R.Moldova, răspunde întrebărilor Valentinei Ursu.

Europa Liberă: Să vorbim mai detaliat despre aceste revendicări pe care le înaintați în ultimul timp. De ce cereți de exemplu demisia președintelui?

Igor Dodon: „Noi considerăm că unica soluție pentru eliberarea statului capturat, Republica Moldova, sunt alegerile parlamentare anticipate, deoarece mai bine de 50-60 din deputații din Parlament, adică mai bine de jumătate, sunt controlați de Partidul Democrat. În aceste condiții unica soluție pentru a elibera statul sunt alegerile parlamentare anticipate. Însă alegerile parlamentare anticipate trebuie să aibă loc în condiții egale, transparente pentru toți. Demisia președintelui mai rapidă ar duce la posibila provocare a alegerilor parlamentare anticipate.”

Europa Liberă: Au rămas patru luni, ceea ce este imposibil și chiar în conformitate cu legea nici nu mai e legal.

Igor Dodon: „Niciodată nu spuneți „imposibil” pentru ceva în Republica Moldova. Cu cât mai repede vor avea loc alegerile parlamentare anticipate, cu atât mai rapid statul Republica Moldova, statul capturat va fi eliberat.”

Europa Liberă: Igor Dodon de azi și Igor Dodon de acum patru ani prin ce se deosebesc? Atunci când și-a pus umărul să fie ales domnul Timofti ca președinte, să se depășească criza politică și acum când cere demisia ca să se adâncească această criză politică?

Igor Dodon: „Patru ani în urmă 80 % din cetățenii Republicii Moldova considerau că principala problemă a țării este alegerea președintelui țării. Și 80% cereau și își expuneau opinia prin sondaje că este necesar de a depăși această criză politică. Acum situația este cu totul alta. Peste 70% dintre cetățeni cer alegeri parlamentare anticipate. Peste 90% sunt dezamăgiți și spun că Moldova se mișcă într-o direcție greșită. Adică avem o situație absolut diferită. Marea majoritate a cetățenilor sunt dezamăgiți în clasa politică și doresc schimbări, doresc alegeri parlamentare anticipate.”

Europa Liberă: Ați vorbit ceva mai devreme că Republica Moldova este stat captiv. Cine l-a capturat?

Igor Dodon: „M-am expus de multiple ori că este vorba de oligarhii care au capturat acest stat. Partidul Democrat practic controlează situația la moment în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar de ce se avansează ideea precum că și Igor Dodon cu socialiștii ar fi în „buzunarul” lui Vlad Plahotniuc?

Igor Dodon: „Această idee a fost de mai multe ori și se încearcă să fie plasată de către oponenții noștri politici. Este o încercare nereușită pentru că noi prin acțiunile noastre am demonstrat, demonstrăm și vom demonstra că Partidul Socialiștilor este un partid care ia decizii doar în interesul cetățenilor.”

Europa Liberă: De ce nu admiteți să lăsați această guvernare în frunte cu PD, dacă ziceți că are influență asupra a 60 de deputați din Parlament, să guverneze, să arate lumii ce pot ei să facă, să nu se mai vorbească despre ca Moldova ca despre un stat captiv, despre o Moldovă săracă, despre o Moldovă coruptă?

Igor Dodon: „Din simplul considerent că situația spre bine nu se va schimba. Situația se va înrăutăți în continuare.”

Europa Liberă: Dar domnul Plahotniuc poate să aibă ocazia, șansa să arate că se poate schimba situația în bine.

Igor Dodon: „În al doilea rând, marea majoritate a populației doresc alegeri parlamentare anticipate. De aceea orice întârziere cu o lună, cu două, cu trei, cu jumătate de an este în detrimentul Republicii Moldova. Noi vedem unde am ajuns în acești șase ani, într-o situație deplorabilă în toate sectoarele, începem de la învățământ, agricultură, sistemul social ș.a.m.d…”

Europa Liberă: Dar de ce să nu i se ofere șansa domnului Plahotniuc să arate cum poate guverna eficient?

Igor Dodon: „Nu are Republica Moldova și cetățenii acestei țări, nu avem atâta timp tot să încercăm să experimentăm. Alegeri parlamentare anticipate și o guvernare de centru-stânga – unica soluție.”

Europa Liberă: De ce nu se lasă să guverneze și eventual să pice guvernul, așa cum au picat și alte guverne până acum?

Igor Dodon: „Acesta este argumentul Occidentului care este gata să accepte un stat capturat, numai să nu vină partidele pro-moldovenești la guvernare. Occidentul a fost șantajat toți acești șase ani. Și a acceptat șantajul euro-unioniștilor de la guvernare.”

Europa Liberă: Dar cum a fost șantajat Occidentul?

Igor Dodon: „Că dacă nu dau bani guvernării care a fost ultimii șase ani, atunci vor fi anticipate și vor veni, la început îi speriau cu comuniştii, acum îi sperie cu socialiştii şi cu Usatîi, şi că vine mâna Moscovei ş.a.m.d. Acesta este un şantaj neruşinat. Pentru că toţi înţeleg destul de bine, şi cei care se tem de alegeri anticipate înţeleg, că socialiştii, venind la guvernare, vor schimba lucrurile spre bine. În acelaşi timp Occidentul are frică că ar putea să piardă controlul asupra Republicii Moldova. Occidentul ar vrea să introducă în Republica Moldova un instrument de control din afara ţării, unde instituţiile de forţă ale statului sunt utilizate împotriva unor politicieni care pe viitor ar putea să reprezinte un pericol intereselor Statelor Unite ale Americii şi Occidentului în această regiune. Eu presupun că ar dori să implementeze aceeaşi schemă şi în Republica Moldova. Atât timp cât vor veni şi vor fi la guvernare partidele pro-moldoveneşti, acest lucru este imposibil. Acum în această situaţie Occidentul are de ales: sau acceptă opinia majorităţii populaţiei Republicii Moldova care doreşte anticipate, sau merge împotriva acestei opinii şi susţine guverne care nu sunt pro-europene, dar sunt guverne oligarhice pe parcursul următorilor ani doar cu frica de a nu veni altcineva care nu va îndeplini comenzile lor. În caz dacă Occidentul pledează pentru binele Republicii Moldova nu ar trebui să se opună voinţei majorităţii populaţiei. Dragi parteneri din SUA şi din alte ţări, veţi continua aşa, peste doi-trei ani vor fi 10% încredere în integrarea europeană. Şi să nu spuneţi că e vinovat Dodon sau Putin, sau altcineva, voi sunteţi vinovaţi şi voi sunteţi complici ai acestui dezastru din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar în cazul acesta Kremlinul se bucură că Moldova niciodată nu va fi scăpată de sub influenţa Rusiei?

Igor Dodon: „Lăsaţi Kremlinul într-o parte şi Moscova într-o parte.”

Europa Liberă: Dacă vorbiţi, să vorbim şi de una, şi de alta.

Igor Dodon: „Eu vorbesc în numele partidului pe care îl conduc şi vorbesc în numele cetăţenilor care au votat. În ceea ce ţine de Kremlin şi de Rusia, eu am văzut mai puţine încercări de a se implica în treburile interne ale statului decât Occidentul.”

Europa Liberă: Dar am auzit demnitarii de la Moscova care spun într-una că Moldova nu ar fi trebuit să semneze Acordul de Asociere. Dacă Moldova e stat suveran, de ce să fie această imixiune din exterior?

Igor Dodon: „Eu aud declaraţia candidaţilor la funcţia de preşedinte şi politicienilor în Statele Unite ale Americii mult mai dure. Eu acum vorbesc de reprezentanţii oficiali ai unui stat, care se consideră o forţă geopolitică importantă.”

Europa Liberă: Şi Dmitri Medvedev nu e?

Igor Dodon: „Statele Unite ale Americii, ambasadorul în Republica Moldova vorbeşte deschis că nu trebuie admisă schimbarea guvernării şi alegeri anticipate, că vor veni alte forţe...”

Europa Liberă: Am auzit că va susţine orice guvernare adusă pe cale democratică la putere.

Igor Dodon: „Însă în acelaşi timp fac o paranteză, că ar fi bine, el spune, să nu fie alegeri anticipate, că vor veni alţii. Eu nu sunt împotriva partenerilor şi prietenilor din Statele Unite ale Americii şi Europa, eu vreau să le mulţumesc şi le-am mulţumit cu mai multe ocazii, dar vreau acum, încă o dată, pentru suportul care l-au adus Republicii Moldova prin Programul Compact, este vorba de construcţia drumurilor, pe care noi l-am negociat fiind la guvernare, prin ceea ce a făcut Comisia Europeană când a alocat bani enormi pentru susţinerea Republicii Moldova în ultimii şase ani. Dar problema este în altceva, că atunci când au alocat aceste resurse şi au închis ochii la fărădelegile care se petrec în Republica Moldova, au închis ochii la furtul miliardelor, ei ştiau când se scot banii şi ştiau unde se duc.”

Europa Liberă: Dar şi dumneavoastră aţi ştiut, domnule Dodon.

Igor Dodon: „Eu nu ştiam toate detaliile. Când am aflat, le-am spus de la tribuna Parlamentului.”

Europa Liberă: De ce nu v-a auzit nimeni?

Igor Dodon: „Probabil nu s-a dorit să ne audă. Atunci când ceream demisia lui Drăguţanu începând cu august 2013 şi spuneam despre privatizarea ilicită a Băncii de Economii şi despre concesionarea cu încălcarea legislaţiei a Aeroportului, tot tăceau. Dar partenerii de dezvoltare care vedeau toate aceste lucruri de ce au tăcut? Pentru că le era convenabil.”

Europa Liberă: Un nou guvernator la BNM va fi desemnat de curând?

Igor Dodon: „Dacă se va merge pe scenariul unui guvern AIE-4, atunci acesta ar putea fi primul pas spre o guvernare externă din partea Occidentului asupra treburilor interne ale Republicii Moldova. Pentru că se condiţionează intrarea PLDM cu cedarea unor instituţii de stat sub conducerea unor persoane din afara ţării, care vor activa în interesul altora. În caz dacă se va merge pe aşa-numitul guvern tehnocrat despre care vorbesc comuniştii şi fratele mai mare PD, atunci cel mai probabil va fi un guvern fără susţinere financiară din exterior şi atunci vor avea nevoie de o persoană docilă la BNM, care va aloca bani din profitul Băncii Naţionale, care este de circa trei miliarde de lei din diferenţa de curs, pentru a avea o pauză de trei-patru luni pentru salvarea cheltuielilor bugetare. Dacă se va merge pe anticipate va fi o altă soluţie. Cel puţin pot să vă spun sigur că nu va fi coaliţie de centru-stânga cu participarea socialiştilor.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, l-am auzit pe liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, care vă chema pe dumneavoastră, deputaţii socialişti, să creaţi o alianţă. Dumneavoastră aţi spus un nu categoric. Totodată, îl invitaţi şi pe domnul Voronin la discuţii în eventualitatea provocării alegerilor anticipate. Vreţi dialog cu comuniştii? Sau ce trebuie să se întâmple în relaţia socialişti-comunişti?

Igor Dodon: „Noi suntem un partid parlamentar, avem cea mai mare reprezentativitate în Parlamentul Republicii Moldova. Conform practicilor europene, să le numim aşa, partidul care are cele mai multe mandate are dreptul să iniţieze anumite discuţii şi negocieri pe principalele subiecte în interesul ţării. Noi am iniţiat astfel de discuţii. Noi considerăm că în actualul Parlament orice coaliţie nu va fi în beneficiul ţării, interesului cetăţeanului, de aceea am propus să discutăm cu toate fracţiunile parlamentare, şi cu Ghimpu inclusiv, 10-11% au votat pentru ei. Şi eu pot să nu-l stimez pe Ghimpu, dar eu sunt obligat ca politician să stimez alegătorii acestui partid. De aceea i-am invitat absolut pe toţi să discutăm câteva subiecte. Unul, modificarea Constituţiei pentru a avea alegeri directe a preşedintelui. Şi doi, fixarea datei alegerilor parlamentare anticipate.”

Europa Liberă: Pentru că nimeni nu-şi doreşte, în afară de socialişti alegeri anticipate, e clar, domnule Dodon.

Igor Dodon: „În afară de socialişti şi 70% din cetăţenii Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Totuşi, un deputat s-a desprins din fracţiunea socialiştilor. S-ar putea să fie ademeniţi şi alţii să abandoneze fracţiunea?

Igor Dodon: „Indiferent de presiunile care vor fi şi sunt, şi au fost, pentru că acel deputat nu a plecat de bună voie, pentru că acei 25 de consilieri raionali care au fost cumpăraţi de PD nu au plecat de bună voie, indiferent de aceste mişcări, Partidul Socialiştilor va rămâne ferm pe poziţii. Și vă asigur că alegătorii, cetăţenii Republicii Moldova vor aprecia acest lucru.”

Europa Liberă: Dar de ce nu faceţi o tentativă să discutaţi cu domnul Plahotniuc, dacă se zice că Partidul Democrat, avându-l lider neformal pe el, ar avea aceste 60 de mandate?

Igor Dodon: „Am înţeles că nu este în politică deja. Despre ce să discutăm? Omul nu este în politică, omul spune că nu are nicio influenţă asupra Partidului Democrat. Cel puţin formal este Candu, cine mai sunt acolo, cu care se poate de discutat, dar noi avem despre ce discuta.”

Europa Liberă: Şi aceşti 60 de deputaţi care ziceţi că ar putea să fie sub umbrela PD, cine îi are?

Igor Dodon: „Cine trage sforile? Eu cred că îi întrebaţi pe cei din PD, ei s-au aventurat de a declara că în timpul apropiat vor prezenta o majoritate parlamentară, vreau să o văd. Eu sunt ferm convins că ei au suficienţi deputaţi pe care ar putea să-i convingă să accepte o majoritate la condiţiile PD.”

Europa Liberă: Dacă ar veni domnul Plahotniuc în fruntea guvernului, lucrurile ar putea să se schimbe în bine?

Igor Dodon: „În fruntea guvernului în această situaţie va veni un kamikadze sau un om foarte sigur în puterile proprii. Eu nu ştiu dacă Plahotniuc e kamikadze.”

Europa Liberă: Sau un viitor erou naţional.

Igor Dodon: „Eu nu ştiu dacă Plahotniuc, în contextul întrebării dumneavoastră, este kamikadze sau om foarte sigur în puterile sale. Timpul va arăta. Dar nu cred că un om care face analiză la rece s-ar aventura să intre în guvernare acum.”

Europa Liberă: Nu e o aventură. Vă zic că ar putea să ajungă şi erou naţional, dacă scapă ţara din nevoi.

Igor Dodon: „Nicio şansă. În actuala conjunctură nicio şansă.”

Europa Liberă: Dar ar avea voturi suficiente să fie ales şef de guvern?

Igor Dodon: „Eu cred că voturi suficiente Partidul Democrat are pentru a promova orice persoană în funcţia de prim-ministru.”

Europa Liberă: Vorbim de alte demisii pe care le cereţi. Insistaţi pe demisia procurorului. De ce trebuie să plece acum domnul Gurin?

Igor Dodon: „Procuratura Generală a fost, este, şi în aceste condiţii va fi în continuare un instrument de presiune politică. Pe parcursul alegerilor locale care au avut loc în acest an mai mulţi consilieri, persoane influente la nivel local au fost impuse prin intermediul Procuraturii să nu candideze pe listele unor partide, dar să candideze pe listele PD, în unele cazuri ale PLDM. De aceea noi considerăm că Procuratura Generală, conducerea acestei instituţii, trebuie să plece în demisie, pentru a nu fi un instrument politic.”

Europa Liberă: Pe Igor Dodon nu l-a şantajat Procuratura?

Igor Dodon: „Pe Igor Dodon este mai greu să-l şantajezi, cu toate că mi s-au deschis trei sau patru dosare penale, care sunt cel puţin intentate şi despre care eu cunosc, şi au încercat să-mi spună: „Uite, sunt dosare penale, ar fi bine să faci aşa cum considerăm noi”. Nu a mers acest lucru. Chiar am fost invitat anul trecut, dacă nu greşesc, la Procuratura Generală unde mi s-a prezentat: „Aveţi aşa situaţie’.”

Europa Liberă: Ce acuzaţii vi se aduc?

Igor Dodon: „Pe câteva din cazurile când am fost ministru că am semnat o scrisoare. Nişte prostii. Dar nu voi fi şantajabil niciodată. Ce e mai bine: să aştepţi şi să te temi toată viaţa sau să-ţi iei curajul şi să ai o poziţie clară?”.

Europa Liberă: Dacă ajung la un numitor comun cine ar putea să fie următorul şef de stat pe care vor să-l aleagă în Legislativ în martie?

Igor Dodon: „Sunt două scenarii. Sau va fi „raţă mută-2” de frica alegerilor anticipate, să găsească pe cineva care doar să ocupe locul şi să nu se vâre prea adânc în treburile statului, sau se va aventura cineva din liderii politici, persoane serioase şi atunci va fi o luptă foarte dură, va fi foarte greu. Pentru că se vor teme partenerii de coaliţii posibile, pe care vor încerca ei să le facă, dacă vor ajunge la aceasta, se vor teme să nu întărească prea mult poziţia altuia. De aceea sau va fi o „raţă mută-2”, sau nu va fi nimeni. Noi vom face tot posibilul să nu fie nimeni, pentru a fi alegeri parlamentare anticipate şi pentru a reîntoarce cetăţenilor dreptul de a alege prin vot direct preşedintele ţării, sau vor fi alegeri parlamentare anticipate.”

Europa Liberă: Şi ce admiteţi: ca ţară să ajungă să fie falimentară sau ca statul acesta să aibă viitor?

Igor Dodon: „Statul deja este falimentar. Statul deja în condiţiile de stat capturat nu are viitor. Noi trebuie să eliberăm statul. Dar eliberarea de sub captivitate este doar prin alegeri anticipate.”

Europa Liberă: Şi se curăţă statul de oligarhie, oligarhi?

Igor Dodon: „Şanse sunt mai mari.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG