Linkuri accesibilitate

Moldova în zi de doliu după atacurile teroriste de la Paris


R. Moldova este în doliu... O zi de doliu național a fost decretată în semn de compasiune și solidaritate cu poporul francez și victimele atacurilor teroriste de la 13 noiembrie.

Victimele atentatelor de la Paris au fost comemorate și în Republica Moldova, unde a fost decretată zi de doliu. Drapelele au fost coborâte în bernă, iar la Ambasada Franței de la Chișinău, oficialii, dar și cetățenii simpli au ajuns pentru a depune flori și a aprinde o lumânare.

Un minut de reculegere s-a ținut și la Liceul Teoretic Român-Francez Gheorghe Asachi, din capitală. Profesoara de franceză, Viorica Daltă, ne vorbește despre mesajele pe care le-au exprimat poporului francez în cadrul acțiunilor de comemorare.

„Astăzi, Liceul Român-Francez Gheorge Asachi împreună cu întreaga Republică este în doliu. Ne-am străduit ca mesajul nostru simbolic, în culori, în lacrimi, în cuvinte, care sunt şi pe tablă, „Vive la France”, „Je suis Paris” şi alte mesaje să le aducem poporului francez şi întregului pământ francez pentru această zi de doliu.”

„La lecţia de limba română am avut un minut de reculegere pentru cei care au decedat în acest act de teroare în Franţa. Este ceva dezastruos să pierzi atâtea vieţi pentru o oarecare prostie.”

Elevii au mers în grupuri organizate şi către ambasada Franţei de la Chişinău unde au depus flori, au lăsat mesaje de susținere şi au aprins câte o lumânare. Profesoara spune că iniţiativa de a veni la ambasadă a fost a tinerilor.

„Am ieşit aşa cu tristeţe, în tăcere din clasă şi mă bucur că nu sunt indiferenţi.”

„Am venit aici pentru că ne doare şi pentru că noi nu putem trece pur şi simplu aşa peste această mare tragedie.”

La ambasadă au ajuns şi oameni care spun că nu pot dormi liniștit nici astăzi, chiar dacă au trecut mai multe zile de la carnagiul din Paris. Flori a depus şi o mamă a cărui fiu locuieşte în Franţa de mai mulţi ani. Valentina este din Chișinău și spune că-i este frică pentru siguranța fiului ei.

„Noaptea nu pot dormi ce se întâmplă.”

Europa Liberă: Aveţi pe cineva în Franţa?

„Da, am feciorul în Franța. Retrăiesc pentru securitatea lui, dar și pentru toți oamenii care sunt nevinovați.”

Europa Liberă: Când ați auzit de cele întâmplate, ce ați făcut primul lucru?

„Am încercat să-l contactez pe copilul meu și deja mi-a spus că la el totul e în regulă, dar la alții nu este în regulă.”

Potrivit decretului semnat de președintele Nicolae Timofti, la ora 12 a fost ținut un minut de reculegere, asemănător Franței. Patricia Dulgheru, o tânără moldoveancă stabilită la Paris, povestește cum a trăit acest moment chiar din inima capitalei Franței.

„La radio se invitau oamenii să țină și cam au ținut majoritatea. Noi, toată lumea de aici ne-am oprit și era un moment tensionat pentru că toată gălăgia s-a liniștit și toată lumea stătea de-ți dădeau ochii în lacrimi. Era o liniște care te asurzea.”

Ziua de doliu s-a resimțit și pe rețelele de socializare, unde în semn de solidaritate numeroși internauți moldoveni au ales să-și aplice pe pozele de profil drapelul Franței.

Doliul a fost decretat de președinte, în contextul în care Nicolae Timofti a fost criticat anterior pentru că nu a declarat zi de doliu în legătură cu incendiul din clubul Colectiv din București, din 30 octombrie. Atunci când au decedat zeci de persoane.

În urma atentatelor de la Paris, cel puțin 132 de persoane și-au pierdut viața, iar alte câteva sute au fost rănite. Potrivit ministerului de Externe de la Chișinău, printre persoanele decedate în urma atacurilor teroriste de la Paris nu se află cetăţeni ai Republicii Moldova.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG