Linkuri accesibilitate

La Paris...

La Paris...

Acum 20 de ani, într-un sfârşit de septembrie de neuitat, vedeam pentru prima oară Parisul – de-atunci, privirea mea émerveillée n-a încetat să bântuie la ville-lumière, zi şi noapte, chit că eu unul a trebuit să mă întorc acasă; şi aşa, şi tot aşa, de nenumărate ori. Primele dăţi, la câteva zile de la revenire în Ch-ău, deschideam pe masa mea de lucru harta Parisului pentru a urmări cu ochii minţii itinerariile pe care, altminteri, le ştiam pe dinafară. După, nici n-a mai fost nevoie de hartă, imaginea Parisului per ansamblu fiindu-mi imprimată pe creier cum scrie la carte (Ţesut viu. 10 x 10, Cartier, 2014, p. 146: „Mereu mi-a fost gândul la Paris, încât atunci când medicul legist va fi să-mi cântărească creierul, nu-i chip să nu observe că cele două emisfere reproduc întocmai, până-n cele mai mici amănunte, oraşul de pe Rive Droite şi Rive Gauche, expandat de jur-împrejurul cerebelului – Île de la Cité, cu toate edificiile & monumentele istorice la scară redusă şi turnul Eiffel împungându-mă, din interior spre afară, în osul frunţii!”).

Vestea cumplită a atacului terorist de la Paris m-a lovit, literalmente, în moalele capului – pe măsură ce crainica de la Radio France Internationale dădea amănunte ale masacrelor, fără să vreau am localizat în minte Stade de France, din Saint-Denis, apoi am vizualizat, cu o precizie aproape cinematografică, străzile din arondismentele 10 şi 11 unde a avut loc măcelul. Cunosc în cele mai mici amănunte zona – am mers pe jos, în mai multe rânduri, la Cimitirul Pére Lachaise, fie dinspre Place de la République, pe Avenue de la République, până la Avenue Gambetta, fie dinspre place de la Bastille, pe Rue de la Roquette, până la Boulevard Ménilmontant (ca să nu mai zic că la prima şedere în capitala Franţei m-am oprit în Bastille Hostel de pe Rue Trousseau, ce întretaie Rue de Charonne). Or, în seara zilei de vineri, 13 noiembrie, moartea se afla nu între zidurile Cimitirul Pére Lachaise, ci pe Boulevard Voltaire, Rue de Charonne etc., etc., ţâşnind în rafale din puşti Kalaşnikov. O moarte „de import” (s-a găsit un paşaport sirian la locul faptei, iar gruparea islamică ce-a revendicat doborârea avionului rus acum două săptămâni şi-a asumat, la scurt timp, şi acest act sângeros), chiar dacă cel puţin unul dintre atentatori (a cărui identitate a fost descoperită după o amprentă digitală) este cetăţean francez.

De ce Franţa? De ce Parisul?!

Deloc întâmplător, primele explozii s-au auzit în apropiere de Stade de France, în timpul meciului amical dintre selecţionatele Franţei şi Germaniei (în tribuna oficială, însuşi preşedintele François Hollande urmărea partida – va fi evacuat cu un elicopter, la pauză), şi asta deoarece Franţa urmează să găzduiască, în vara lui 2016, campionatul european de fotbal (cu doar câteva zile în urmă, a fost prezentată de către Zinédine Zidane mingea oficială a lui Euro 2016!). În plan politic, Parisul este vitrina civilizaţiei occidentale, şi totodată leagănul valorilor universale – să nu uităm că statuia Libertăţii, darul Franţei către SUA, se află nu doar la New York (gigantică!), ci şi în Jardin de Luxembourg (la dimensiuni umane). Atentatul de la redacţia Charlie Hebdo din 7 ianuarie, iar acum şi carnagiu din arondismentele 10 şi 11 şi de la Stade de France, confirmă o dată în plus că Patria Luminilor a devenit, în ochii jihadiştilor, une cible de choix, iar odată cu ea, însăşi civilizaţia europeană. „Liberté, Egalité, Fraternité!”, rostite de Barack Obama, în luarea sa de cuvânt imediat după tragedie, au pentru mine aceeaşi rezonanţă cu „Ich bine in Berliner” ale lui John F. Kennedy, din 26 iunie 1963 – exprimând nu doar solidaritatea, ci şi mobilizarea întru apărarea valorilor occidentale, ca să nu zic general-umane.

O privire, altădată émerveillée, rătăceşte de 20 de ani pe străzile, acum aproape pustii, ale oraşului-lumină – este pentru prima oară că-l vede atât de abasourdi. Cine va şterge ochii plânşi ai Parisului?!...

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG