Linkuri accesibilitate

Punct și de la capăt cu Vasile Botnaru și invitații săi: Octavian Țîcu și Efim Josanu.

Cel mai recent scandal declanşat de dezvăluirile din raportul Agenţiei Mondiale Antidoping a stârnit o viforniţă mediatică ce iese din aria sportului. Mai cu seamă, pentru că vizează de această dată Rusia care, aşa cum spune Traian Ungureanu, greu se desparte de tradiţiile comuniste. Care tradiţii? De a susţine tacit frauda prind dopaj, cu ajutorul instituţiilor de stat, constată în cunoştinţă de cauză Traian Ungureanu. Cum se întâmplă că sportivii sunt gata să participe la fraudă, alteori riscându-şi nu doar bunul nume? Aceasta este întrebarea de bază adresată invitaţilor mei.

În studioul de la Chişinău al Europei Libere se află istoricul şi fostul sportiv de performanţă Octavian Ţîcu şi Efim Josanu, jurnalist sportiv, fost preşedinte al Comitetului Naţional Olimpic.

Europa Liberă: Rusia a reuşit din nou să intre în gura lumii. De această dată cu un subiect s-ar părea inedit, dar tot pe felia tradiţională. Descoperim, cei care nu au fost foarte atenţi probabil că Rusia continuă tradiţia sovietică de a obţine medalii, performanţe sportive cu orice preţ. Domnule Ţîcu, chiar este atât de important pentru un stat să vină cu sacul cu medalii şi să stea pe primele trepte ale podiumului, şi să vadă toată lumea? Performanţa aceasta ar merita sacrificarea unor vieţi chiar?

Octavian Țîcu: „Da, aparenţele arată că merită acest efort şi implicarea statului.”

Europa Liberă: Din punctul de vedere al cui?

Octavian Țîcu: „Din punctul de vedere al imaginii, din punctul de vedere al propagandei, al confidenţei anumitor state. Pentru că bătăliile de altă dată de pe câmpurile de luptă s-au transferat în arenele sportive. Dacă odată grecii se lăudau că puteau opri războaiele pentru a face Jocuri Olimpice, acum Jocurile Olimpice și sportul sînt aservite politicului. Şi spun aceasta cu toată certitudinea omului care cercetează demult fenomenul sportiv.”

Europa Liberă: Bine, şi Hitler a făcut Olimpiada, dar după aceea a făcut şi ditamai războiul.

Octavian Țîcu: „A propos, statele totalitare sunt cele care primele au instrumentalizat această imagine, pentru că primul a făcut-o Mussolini, de fapt Campionatul Mondial din ’34 la fotbal, care l-a pus în slujba regimului totalitar pentru imagine, pentru autoîncredere. După aceea a fost Hitler, într-adevăr.

Adevărata problemă, întreg acest mecanism de dopaj şi de reglare de conturi la nivel mondial a prins contur odată cu Războiul rece. Pentru că rivalitatea dintre cele două supraputeri – Statele Unite şi Uniunea Sovietică – deja în anul 1946 Comitetul pentru educaţie fizică şi sport al Uniunii Sovietice adopta legea privind trecerea sportului de performanţă în albia acestei confruntări, unde medaliile erau un indiciu al supremaţiei modelului, al avantajelor pe care le prezenta socialismul în comparaţie cu capitalismul şi democraţia. Şi această rivalitate a generat o industrie întreagă nu numai a dopajului. Aceasta a generat metodologii, investiţii, infrastructură, specialişti care au lucrat ani şi ani pentru dezvoltarea acestor abilităţi ale regimurilor.”

Europa Liberă: Domnule Ţîcu, dar eu nu înţeleg, sunt afon în privinţa sportului, dar nu înţeleg cum poţi pretinde că, dacă ai zece medalii, ai supremaţia mondială? Eu înţeleg că indienii au supremaţia reală, pentru că toţi indienii sunt foarte buni programatori. Pe cine convinge un stat care are o sută de medalii? Alt stat, care gândeşte la fel?

Octavian Țîcu: „Sunt câţiva cercetători interesanţi, de proporţie, cum ar fi Eric Hobsbawm, de exemplu, care în „Naţiuni şi naţionalism” se

Este vorba de crearea unui spirit de solidaritate, o mândrie, și naţionalismul, prin excelenţă, nu va muri atâta timp cât va exista performanţa sportivă...

apleacă asupra impactului pe care medaliile şi rezultatele sportive le creează asupra societăţilor în general. Aici este vorba de crearea unui spirit de solidaritate, o mândrie. Și naţionalismul, prin excelenţă, nu va muri atâta timp cât va exista performanţa sportivă. Gândiţi-vă la impactul pe care îl are pentru coeziunea unui stat câştigarea unui campionat mondial sau european.”

Europa Liberă: Cu „mercenari” cumpăraţi cu bani grei.

Octavian Țîcu: „Uitaţi-vă dincolo de această imagine. Pentru că multora dintre oameni, care nu sunt în domeniul fenomenului sportului, le scapă uşor acest lucru. Dar uitaţi-vă o echipă a Serbiei care câştigă un campionat mondial şi scoate sute de mii de oameni în stradă.”

Europa Liberă: De acord. Eu am fost martor să-i văd pe fanii români. Domnule Josanu, dar lumea când văzut că preţul acesta e scump, când a început să se trezească? Și dacă s-a trezit cu adevărat şi a pus bariere în faţa dopajului, în faţa unor performanţe artificiale?

Efim Josanu: „Bună întrebare. Dacă trec dincolo de aspectul istoric şi politic despre care a vorbit Octavian Ţîcu...”

Europa Liberă: Îl vom dezghioca. Dar din start să-mi spuneţi dacă într-adevăr lumea sportului vrea să lupte cu aceasta sau doar mimează.

Efim Josanu: „Dacă mimează sau dacă vrea? Este greu de spus. Jacques Rogge, penultimul preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic, afirma cândva că cel mai mare flagel al sportului modern este dopajul şi dacă sportul va muri – din cauza acestui dopaj. Şi tot el spunea că ar fi pueril să vorbim despre faptul că, luptând împotriva dopajului, îl vom învinge imediat. Trebuie să facem tot ceea ce este în putinţă ca să obţinem mici victorii, dar reale.

Îmi amintesc de Jocurile Olimpice din Atlanta din 1996, când opt medaliaţi olimpici din Federaţia Rusă urmau să fie descalificaţi şi să li se ia medalia. Atunci grupul de jurişti al ruşilor a învins. Bromantane, una dintre substanţele interzise de comisia medicală CIO, pe care ei au folosit-o, acest bromantane a fost testat în timpul războiului din Cecenia. Bromantane avea un efect stimulator, în special la probele de anduranţă, de viteză, calma ş.a.m.d. Şi ei au câştigat pentru că un stimulent interzis îşi are impactul numai cu şase luni înainte, dacă este decretat prin hotărârea comisiei respective. Şi atunci ei s-au salvat.

Acum este altceva, este o turnură cu totul neaşteptată. Aşa cum spunea şi Octavian Ţîcu, acolo unde există o industrie întreagă, unde există mulţi bani, întotdeauna va exista şi această fisură prin care unii vor corupe.”

Europa Liberă: Ce vreau eu să înţeleg şi probabil ascultătorii noştri: cum acceptă oamenii aceştia care se mutilează? O fi având şi motivaţia despre care vorbeşte domnul Ţîcu. Dar să accepte conştient această sacrificare pentru o iluzie, ca să ajungă undeva în vârf? Dacă vreţi o comparaţie neinspirată: femeile care îşi pun silicoane măcar au rezultatul imediat. Sportivii aceştia, care sunt conştienţi că nu le face bine, de dragul unor posibile performanţe, ajung chiar invalizi, avem şi cazuri, de ce acceptă chestiunea aceasta?

Efim Josanu: „La 20 de ani nouă ni se pare că suntem nemuritori, când de fapt suntem nişte visători. Vorbeam altădată că s-a făcut un test la 20 de tineri de 16 ani, li s-a propus ca în cazul când folosesc stimulentele, dopajul, devin campioni olimpici, dar după o anumită perioadă să fie pregătiţi că vor muri. Şi ce credeţi? 18 din 20 au spus: „Sunt gata să mor, dar vreau să devin campion olimpic’.”

Europa Liberă: Campion olimpic de ce? Ca să simţi gloria aceasta preţ de un minut sau să iei un onorariu, sau să te întâlnească cu flori la Aeroport şi după aceea să te arunce la gunoi? De ce să ajungi campion olimpic?

Efim Josanu: „Pentru că iniţial este visul, crezi în el, îl realizezi. După aceea apare dorinţa acesta nu pur şi simplu de a câştiga; sportul nu mai devine o competiţie, ci o muncă grea, o muncă imensă, cu preţul sănătăţii.”

Europa Liberă: Să spună pugilistul Ţîcu.

Octavian Țîcu: „Eu vreau doar să fac o comparaţie. Sportul este o ideologie ca oricare alta, iar crezurile sunt la fel de religioase. La fel ca pentru Islam sau pentru Creştinism, au mers şi alţi oameni să omoare indiferent de ipostaze.”

Europa Liberă: Deci, mica cruciadă pe care o face fiecare?

Octavian Țîcu: „Un mic război pe care îl poartă fiecare. Copilul, venind în sală, în primul rând, este într-o concurenţă cu ceilalţi colegi, este în concurenţă în ţara lui. Și după aceea este într-o ipostază de a cunoaşte nemurirea pentru că o medalie olimpică, o spun pe pielea mea, este un capital politic care îţi schimbă total viaţa, dacă ştii cum să-l instrumentalizezi. O astfel de medalie te face nemuritor dintr-un anumit punct de vedere în satul în care te-ai născut, în familia pe care o ai, în oraşul, în ţara ta. Fiecare om vrea o finalitate a vieţii lui undeva cumva recunoscută, iar medalia olimpică pentru ei este această recunoaştere.”

Europa Liberă: Şi atunci de ce acum comunitatea sportivă dă dovadă de fariseism şi spune: „Vai de mine! De ce v-aţi dopat?”, dacă tot ei ştiu foarte bine de ce s-au dopat?

Efim Josanu: „S-au dopat pentru că este imposibil în concurenţa de astăzi să obţii...”

Europa Liberă: Pe domnul Ţîcu îl întreb: de ce lumea sportului nu recunoaşte? Să vedem cine se sacrifică.

Ciclistul Lance Armstrong în 2013

Ciclistul Lance Armstrong în 2013

Octavian Țîcu: „Recunoaște. Sportul are uneori autopurificare, cum a făcut, de exemplu, marele Lance Armstrong, care a ieşit şi a spus: „Domnilor, eu m-am dopat”. Constrâns de circumstanţe. Întreaga lui carieră a fost aruncată la gunoi, şapte titluri de campion al Franţei „Tour de France”. Omul a avut o pornire, o mustrare de conştiinţă pe care a recunoscut-o.”

Efim Josanu: „Pentru că a fost constrâns. Mult timp Armstrong nu a vrut să recunoască acest lucru. Dar el a recunoscut altceva şi a spus: „Noi trăim într-un timp şi într-o vreme extrem de necorespunzătoare pentru speranţele noastre”. Pentru că ei toţi sunt impuşi, sunt obligaţi. Nu poţi obţine rezultate mari astăzi, fără a recurge la substanţele acestea interzise.”

Octavian Țîcu: „Ajungem la un adevăr, un adevăr pe care eu am să-l enunţ: există un moment în care nu poţi ridica ştacheta performanţei, dacă nu bagi în tine anabolicul. Nu în toate probele sportive, să recunoaştem. Atletismul este cel mai des, este o statistică internaţională pe care o puteţi consulta. Atletismul este cel mai vizibil.”

Europa Liberă: Furnizorul.

Octavian Țîcu: „Este o probă unde neapărat ai nevoie fie de rezistenţă, fie de explozie, de viteză ş.a.m.d.”

Efim Josanu: „Atletism, nataţie, haltere.”

Europa Liberă: De haltere fiind vorba, Tudor Casapu, am avut cazul acesta. Cum a fost gestionat cazul acesta? Și mai ales omul acesta, cum a gestionat el situaţia aceasta dramatică din viaţa lui?

Octavian Țîcu: „Halterofilii, în marea lor majoritate, folosesc dopajul. Noi avem cazul lui Igor Bour, al fraţilor Eugen și Alexandru Bratan, care au fost prinşi din cauza faptului că tehnicile lor de dopare sunt învechite, absolut perimate din toate punctele de vedere, cum are loc spălarea anabolicului prin urină înainte de concurs, este o procedură foarte dureroasă.

Dar într-adevăr trebuie să recunoaştem că în anumite probe de sport – din cauza și penuriei existenţiale în care noi trăim – statele mici sunt dezavantajate în comparaţie cu statele mari. A spus-o chiar Ion Ţiriac atunci când Andreei Răducan i s-a luat medalia. Deci, noi suntem o ţară mică, nu avem potenţial şi capacităţi inclusiv legate de medicamentaţie, pe când sunt state extrem de avansate şi care au capacităţi sporite de a folosi anabolizante fără a fi depistaţi, pentru că medicina a avansat mult înainte. Eu nu aş vrea să cred că această campanie antirusească în problema dopingului este legată în genere cu această stare de confruntare între Occident și Rusia.”

Europa Liberă: Exact aceasta voiam să vă întreb. Dacă, repet, toată lumea ştie că toţi folosesc mai sofisticat, mai primitiv, de ce s-au spart oalele, cum aţi spus dumneavoastră, în capul Rusiei exact acum, când se pune la îndoială şi dreptul lor din 2018 ş.a.m.d.?

Efim Josanu: „Nu este vorba de 2018. Mai devreme sau mai târziu explozia aceasta trebuia să se producă. Desigur că în domeniul ascunderii dopajului ruşii au avantaj. Cineva dintre ei spunea că mari campioni olimpici vor deveni acei care vor avea, cum zicea şi Octavian Ţîcu, un program de dopaj performant...”

Octavian Țîcu: „…inteligent.”

Efim Josanu: „Michael Phelps, cel care a câştigat opt medalii de aur pe opt distanţe, e ceva cu totul fenomenal, şi cineva a spus: „Este prea frumos ca să fie verosimil”, dar încearcă şi găseşte. În timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, el a trecut de nouă ori controlul antidoping şi de fiecare dată a fost curat.

Atleta Marion Jones în 2004

Atleta Marion Jones în 2004

Ce s-a întâmplat cu Marion Jones, de exemplu, această săgeată neagră pe care am văzut-o la Sidney, care a câştigat trei medalii de aur? Până la urmă a făcut puşcărie. De fapt ce s-a întâmplat? Este o chestie foarte interesantă, când un anumit medicament poate ascunde adevăratul doping.”

Europa Liberă: Acestea nu le poate face doar medicul de club sau antrenorul. Lucrurile acestea înţeleg că se fac foarte industrializat, foarte bine elaborat.

Efim Josanu: „Absolut.”

Octavian Țîcu: „Există mai multe paliere de complicitate. În primul rând, cea mai evidentă este dorinţa sportivului.”

Europa Liberă: Acesta e marele doping.

Octavian Țîcu: „Eu nu cred în chestii când se spune: „Mi-au administrat alţii şi eu nu ţin minte”. Medicamentele şi administrarea lor au efect în timp, este o chestiune de durată. Nu poţi avea o creştere explozivă într-un context extrem de restrâns şi datorită unei singure pastile.”

Europa Liberă: Aceasta nu e Viagra.

Octavian Țîcu: „Sigur. Procesul are loc îndelungat. Boxerii noştri niciodată nu au fost prinşi. În box nu a existat niciodată caz de dopaj. Este un sport unde probabilitatea de a folosi dopaj este minimă întrucât contează alte chestii. Dar există un program de medicamentaţie inerent, pe care îl ia fiecare sportiv – energizante, vitamine, jenşen şi multe alte lucruri, care stimulează starea de a fi mai bine. Gândiți-vă, în anumite circumstanţe, ai cinci-şase ore de antrenament pe zi, timp de o săptămână, două săptămâni. Este absolut imposibil în mod normal, făcând sport cu mămăligă şi fasole ş.a.m.d., să ajungi la performanţe. Prin urmare, aici este paradoxul acestui salt calitativ şi tehnologic care are loc în dopajul mondial.”

Europa Liberă: Sportivul foarte conştient acceptă chestiunea aceasta, complicitatea?

Octavian Țîcu: „După aceea există interesul. Există interesul antrenorului de a avea performanţe. Această complicitate, eu cred că aceasta este veriga principală, relaţia între antrenor şi sportiv, după care vine interesul Federaţiei. Pentru că la nivelul Federaţiei se dezvoltă o nouă relaţie antrenor-conducerea Federaţiei. Şi deja la nivelul factorilor de decizie, acolo unde există un interes. Dar gândiţi-vă la Putin, care merge în sălile sportive, care este preocupat de dezvoltarea imaginii Rusiei prin sport, organizarea competiţiilor ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Cât de mult contează pentru el aceasta.

Efim Josanu: „De altfel, Putin s-a implicat imediat după informaţia care a apărut, s-a interesat despre felul cum se pregătesc către Jocurile Olimpice selecţionatele naţionale. E o problemă foarte importantă.

Dar ceea ce spunea Octavian Ţîcu este adevărat, însă aceasta se referă la perioada mai apropiată, pentru că în perioada sovietică au existat momente, îmi amintesc de regretatul Valentin Guţu, care spunea: „Nouă ni se puneau pe noptieră nişte pastile şi ne spuneau că sunt un fel de vitamine. De fapt noi nu ştiam ce se întâmpla”.

John McEnroe, marele tenisman american, vorbise în faţa Senatului şi spunea că: „Mie mi s-a administrat un stimulent la care nu rezistau nici caii şase ani de zile”. Şi el nu ştia. Eu îl cred mai mult pe McEnroe, deşi în 1968 Harold Connolly, alt campion olimpic american, spunea: „Eu am întâlnit colegi în care nu găseai un loc liber în piele unde să pui o nouă injecţie”. Flagelul acesta a început de la frunza de coca, amerindienii spuneau: „Poţi cu o frunză de coca să treci Anzii”, şi a evoluat pe parcurs, și a ajuns la dimensiuni cu adevărat monstruoase astăzi, când deja e corupţie.

Eu citisem chiar astăzi o informaţie, o maratonistă din Rusia a spus că a dat 450 de mii de euro funcţionarului ca să participe la Jocurile Olimpice de la Londra. Aceasta pe mine m-a şocat, doar nici preţul medaliei pe care o câştigă nu este acesta. Ce se întâmplă? Această ştachetă ridicată a onorariilor este cu adevărat înfricoşătoare. Acelaşi Tudor Casapu, care a câştigat medalia de aur la Barcelona, pentru această medalie de aur a primit trei mii de dolari.”

Europa Liberă: De la guvernul de la Chişinău.

Efim Josanu: „Da, desigur. Americanii au o altă politică. Noi am ajuns la o sută de mii, mi se pare, acum. Ruşii demult au trecut de un milion de euro pentru medalia de aur. Americanii dau 15-20 de mii de dolari pentru medalia de aur. În schimb ei au avantajul de a câştiga mai târziu din imagine, din ceea ce spunea Octavian Ţîcu. Aceasta este.”

Europa Liberă: Intră într-un spot de publicitate şi de acolo scot profit.

Efim Josanu: „Da. Şi să nu vă mire faptul că Federaţia de Atletism a Rusiei este foarte recalcitrantă. Dacă aţi reţinut, eu operez cu foarte multe nume dintre sportivii americani, pentru că americanii într-adevăr luptă împotriva acestui flagel. Dar aici intră pe fir o altă problemă extrem de dificilă. Conform raportului comisiei medicale a Agenţiei Mondiale Antidoping, 98% dintre cei care participă la Jocurile Olimpice se dopează. Aici nu mai poţi evita problema.”

Europa Liberă: Domnule Ţîcu, aşa cum aţi descris dumneavoastră acest tip de legi, unde credeţi că se poate interveni eficient, astfel încât să se rupă acest lanţ?

Octavian Țîcu: „Lanţul uneori se rupe, vedem deconspirări, de obicei, Comisia Antidoping lucrează.”

Europa Liberă: Mai mult accidental sau?

Octavian Țîcu: „Dar să ştiţi că mai există un program foarte bine cunoscut, suspendările sportivilor pentru dopaj sunt urmate de o perioadă în care ei sunt urmăriţi şi sunt vânaţi permanent, vin la ei acasă, le recoltează urina şi sunt sub urmărire. Nu ştiu în ce măsură Rusia acceptă acest lucru.

Dar Rusia în genere este un sistem închis, în care problema autonomiei lor în spaţiul sportiv şi politic este o chestiune bine cunoscută. Iar

Sistemul închis al societăţii ruse în diferite aspecte este valabil şi în cazul sportului...

această recalcitranţă este determinată şi de faptul că se poziţionează ca un pol aparte. Sistemul închis al societăţii ruse în diferite aspecte este valabil şi în cazul sportului. De aceasta şi spuneam că este important să facem o disociere între fenomenul dopajului ca atare – despre faptul că el este un fenomen împotriva căruia trebuie să luptăm – şi această componentă politică de înghesuire a Rusiei, care are loc şi prin scandalul care a fost recent în FIFA, cu Sepp Blatter, care a dat Rusiei dreptul de organizare a Campionatului Mondial la Fotbal în 2018. Toate acestea creează o senzaţie că această bătaie este unilaterală. Dar, evident, nu se mai poate de tolerat această concurenţă neloială în domeniul sportului.”

Europa Liberă: Dar credeţi că s-ar putea acest scandal să aibă consecinţa pe care mulţi o presupun? Să fie pus sub semnul de întrebare şi dreptul Rusiei pentru Campionatul din 2018?

Octavian Țîcu: „Orice este posibil. Jocurile Olimpice din 1980 au arătat că atunci când Occidentul adoptă o atitudine tranşantă, ei au boicotat Jocurile Olimpice. Boicotarea sau schimbarea deciziei de organizare a Campionatului Mondial, sau excluderea jucătorilor. Vedeți că este o bătălie la nivel mondial absolut acerbă acum între Rusia, care încearcă

Lovirea în credibilitatea sportului rusesc este o lovitură de imagine extraordinară...

să devină un actor importat şi pe care Occidentul încearcă să o restricţioneze în diferite dimensiuni. Iar cea sportivă este cea mai vizibilă, aş spune, pentru că afectează un domeniu care aparent dă ruşilor o senzaţie de mândrie.

Lovirea în credibilitatea sportului rusesc este o lovitură de imagine extraordinară, care se produce acum. Când pui la îndoială întreaga eficienţă a Federaţiei de Atletism, a Comitetului Naţional Olimpic în Rusia, a sistemului de stat, dai senzaţia unei complicităţi a unui regim care vrea prin aceste acţiuni să devină cu orice preţ o putere mondială în lumea sportului.”

Europa Liberă: Dar ruşii vor totuşi să se disculpe în faţa lumii, nu doar să trântească uşa.

Efim Josanu: „Este o chestie că nu vor să trântească doar uşa şi să se disculpe. Dar aici e o istorie. Au existat laboratoare închise şi est-germanii erau lideri în această privinţă, nimeni nu ştia cu ce se ocupă aceste laboratoare. Şi când în 1976 la Montreal cineva glumea: „Fetele voastre au voci de bărbat şi păr pe faţă”, ei aveau deja pregătit răspunsul: „Noi am venit să câştigăm, nu să cântăm”. Şi aceste laboratoare lucrează şi astăzi. Noi nu ştim încă unde se va depista cu timpul, dar acest sistem nu se referă numai la Rusia, toate ţările lucrul acesta îl practică. Se va termina vreodată? Mă tem că nu am răspuns pozitiv.”

Europa Liberă: Eu am o abordare poate idealistă, însă cred că veriga în care se poate interveni, fără şanse imediate, dar totuşi să pui în faţa spectatorilor această problemă. Atunci când în arenă ieşeau gladiatorii şi viaţa lor o decidea o singur om, care ridica sau cobora degetul, el nu era mai tare de vină decât publicul care îl înfierbânta. Prin urmare, companiile de televiziune, care îşi fac profiturile pe această audienţă, poate ar trebui şi acolo să discutăm despre lucrurile acestea, complicitatea şi acolo să fie evidentă?

Octavian Țîcu: „Bună întrebare. Dar ştiţi de ce Usain Bolt niciodată nu este depistat la dopaj și întotdeauna e curat? Acolo sunt nişte companii care au publicitate pe el că, dacă îl scoţi pe Usain Bolt din circuitul olimpic acuma, a murit atletismul mondial. Sunt oameni asupra cărora există o umbră de protecţie şi pe care trebuie să-i menţii acolo că altfel îţi pierzi rezonul competiţiei.”

Efim Josanu: „Este o explicaţie în toată chestia aceasta – şi publicul este contaminat. Dacă nu mă înşel, cu vreo 15-20 de ani în urmă Federaţia Internaţională de Haltere a spus: „Stop! Niciun fel de dopaj”. Şi antrenorii, şi sportivii s-au conformat, la competiţii au demonstrat rezultate cu 30-40 de kilograme mai slabe. Dar publicul vrea record, record à tout prix,cu orișice preţ. Ghemul acesta este atât de încâlcit, încât să spui că există o soluţie, un panaceu care să scoată din încurcătura aceasta este foarte greu.”

Europa Liberă: Să vă întreb altceva. Există sport unde nu se dopează sportivii? De exemplu, Formula 1?

Efim Josanu: „Octavian Ţîcu vorbea despre box. De ce boxerii nu se dopează? De ce nu se dopează luptătorii? Pentru că efortul este maxim din prima secundă. Și dacă tu încă mai eşti stimulat de ceva din afară, s-a zis cu tine, aceasta înseamnă să mori pe covor sau pe ring. De atâta foarte multe stimulente de acestea lucrează pe segmentul anduranţei, rezistenţei, dar şi al concentrării.”

Octavian Țîcu: „Ce am vrut noi să prezentăm astăzi este doar o parte a sportului. Sportul este un fenomen frumos care, din punctul meu de vedere, şi am scris întotdeauna, este cea mai obiectivă activitate socio-umană care există în lume, chiar cu dopaj, cu greşelile de arbitraj ş.a.m.d. Există totuşi o normalitate care se profilează. Şi sportul prin aceasta este atractiv, frumos ş.a.m.d.

Sportivii sunt conştienţi de riscuri. Şi aceste istorii sunt povestite şi repovestite, astfel încât o frică există, cum ar fi la criminal frica de închisoare că ar putea fi prins, exact la un atlet sau la un sportiv prevalează această frică. Dar sunt şi probe de sport unde în genere nu este acceptat controlul doping. Nu ştiu dacă aţi auzit vreodată vreun fotbalist să fie prins pentru dopaj sau un fotbal american, sau vreun rugbist.”

Europa Liberă: De ce? Acolo nu se practică sau sunt admise?

Efim Josanu: „În fotbalul american au existat.”

Octavian Țîcu: „La ei este catastrofă acolo, dar există un anumit consens asupra faptului că, da, nu poţi fără aceasta, deci, este rezistenţa la durere. Mai ales în anumite probe de sport, care se fac sub supravegherea medicilor, limita între dopaj şi întreţinerea fizicului este foarte mică.

Europa Liberă: Relativă.

Octavian Țîcu: „Relativă, astfel încât atâta timp cât există dorinţă de a da spectacol, a face performanţă, vor exista încercări, iar agenţiile antidopaj îşi vor face meseria pentru că ele sunt internaţionale. Altceva este că noi, cei mici, de obicei pătimim.”

Europa Liberă: Adică atitudine selectivă.

Octavian Țîcu: „Vă gândiţi la Republica Moldova, numai noi cât am fost, eu pot să enumer toate cazurile de dopaj, când eram ministru, când au fost şi Zalina Marghieva şi Natalia Artic, şi frații Bratan. Deci, la proporţiile unei ţări mici cum suntem, suntem imediat decapitaţi. Aceasta este şi o problemă, că dopajul devine un instrument de luptă împotriva celor mici. Atunci când nu ai capacităţi de a te apăra la nivel internaţional...”

Europa Liberă: Adică dintr-o echipă de 20, dacă descalifici doi, nu e sensibil?

Octavian Țîcu: „În Republica Moldova, dacă o scoţi pe Zalina Marghieva din concurs, gata, ai decapitat atletismul moldovenesc. Şi ea este una. Rusia are zeci ca ea, să zicem, şi poate reproduce. Dar în ţările mici, care au resurse mici, lupta pentru medalia olimpică este acerbă.”

Europa Liberă: Ţările mici este cu atât mai important să sufle în borşul rece.

Efim Josanu: „Trebuie să înţelegem marea dramă a unui sportiv. Un sportiv care se pregăteşte o viaţă întreagă pentru competiţii care se desfăşoară o dată la patru ani şi acesta este visul lui, vă imaginaţi, a fost depistat şi lui i s-au închis toate porţile de afirmare. Eu cred aşa, că marea dramă, marea tragedie constă în faptul că acest sport, odată devenit industrie, atrage în malaxor şi pe acest sportiv involuntar, fără să vrea. Lupta cu laboratoarele, care vor să-i depisteze pe cei vinovaţi, nu se va încheia niciodată, pentru că ştiinţa merge cu atâta viteză, încât cel „vânat”, sportivul, nu va fi prins atât de uşor de „vânător”. Pentru că ei pot foarte uşor să păcălească aceste teste.”

Octavian Țîcu: „Ca o loterie.”

Efim Josanu: „Ca o loterie uneori este. În 1992, Katrin Krabbe, prima care a fost depistată, ce s-a întâmplat? Ea a prezentat testele de urină care s-au dovedit absolut identice cu la alte două sportive. Şi atunci aceştia s-au gândit: „Stai, ea a luat urina curată de la altcineva”. Şi a fost primul pas prin care au început controalele.”

Europa Liberă: Controlul este unul frontal sau totuşi selectiv?

Octavian Țîcu: „Şi „frunzăreală”. Şi medaliaţii de obicei sunt verificaţi.”

Efim Josanu: „Dacă Michael Phelps a fost verificat la Jocurile Olimpice de nouă ori în opt starturi, înseamnă că sunt foarte riguroase controalele. Şi dacă cu vreo 15 ani mai devreme sportivul putea fi avertizat: „Fii atent, vine controlul”, acum în orice moment, în orice lot te-ai afla, trebuie să fii pregătit.”

Octavian Țîcu: „Chiar acasă îţi pot veni. Eu cunosc cazul Olgăi Cristea care era monitorizată acasă. Era sunată, ea prinsă la Barcelona, la Campionatul European, i s-a spus: „La ora cutare trebuie să fii acasă, venim să-ţi recoltăm urina”. Deci, este o monitorizare. Lupta este globală. E un fenomen împotriva căruia se luptă, la fel ca împotriva pariurilor. Dar aceasta este altă temă de discuţie, pentru că sportul mai are o meteahnă – pariurile, meciurile aranjate, vinderea, cumpărarea.”

Efim Josanu: „Vă puteţi imagina două miliarde de euro în fiecare zi în casele de pariuri în Asia. Acestea sunt în jur de 60 de miliarde pe an.”

Europa Liberă: Şi sportivii câştigă din aceasta măcar?

Efim Josanu: „Nu câştigă.”

Octavian Țîcu: „Cei care sunt în complicitate şi îşi bat goluri în poarta lor proprie, aceia da. Dar, de obicei, este vizibil. Cel care cunoaşte fenomenul sportiv din interior vede că meciul este aranjat imediat. Deci, vezi cine sunt actorii principali angajaţi. De foarte multe ori este o conspiraţie mondială în general din punctul acesta de vedere, pentru că la pariurile acestea ştiu scorul doar câţiva oameni care sunt în complicate poate şi cu arbitrul, şi cu unul-doi jucători în teren.”

Europa Liberă: Dar la meciuri de box?

Octavian Țîcu: „La fel. Eşti plătit să pierzi sau dacă miza este prea mare şi toţi pun pe Mike Tyson, Tyson va pierde, dar va recolta o sumă enormă prin prisma faptului că a fost cap de afiş şi lucrurile s-au întâmplat invers.”

Efim Josanu: „Chiar unele cluburi îşi rezolvă problemele financiare: „Eu sunt pe ultimul loc. Eu am şansa să fiu pe locul doi. Tu îmi dai meciul şi îţi dau atâta”. Am avut cazul echipelor de tineret, ceea ce spunea domnul Octavian Ţîcu, aceste pariuri au infectat deja sportul juvenil. Un emisar din Singapore sau doi emisari au venit să cumpere meciul Moldova-Belgia, meci de fotbal de tineret. Chipurile, au fost arestaţi ş.a.m.d. Deci, caracatiţa aceasta este împrăştiată.”

Europa Liberă: Da. Am pornit de la dopaj, am ajuns într-o altă meteahnă, pe care sunt convins că o vom discuta şi altă dată. Nu îi invidiez pe oamenii aceştia care au această motivaţie puternică despre care vorbeaţi şi dumneavoastră şi care ajung în pragul unor deziluzii atât de complicate.

Octavian Țîcu: „Ce aş vrea să mai spun e că trebuie să avem în vedere poziţia particulară a sportivului într-o societate cum este cea rusă, unde ei sunt eroi naţionali. Emblematic rămâi în memoria tuturor, eşti iubitul tuturor prin faptul că ai ajuns să spargi, să baţi recorduri şi să fii campion. Poate în America nu este aşa, Rusia este o societate în care sportul are o priză cu totul particulară.”

Europa Liberă: Deci, lovitura este cu atât mai dureroasă?

Efim Josanu: „Dar aceasta este până la momentul despre care vorbea Octavian Ţîcu, imaginea atletului. După ce îşi termină fapta, de dânsul nu se mai interesează nimeni. Aceasta a fost în Uniunea Sovietică, cred că este şi acum. Marele Vladimir Cuț, atunci când a murit, a fost înmormântat în mundirul său de maior al Armatei Sovietice, dat la curăţătorie. Întotdeauna eu mă gândesc la...”

Octavian Țîcu: „Aceasta e a doua faţă. Faţa e că regimul i-a folosit şi după aceasta i-a aruncat. Pe unii i-a promovat, făcându-i simboluri şi idoli; alţii însă, majoritatea lor, sunt absolut uitaţi.”

Europa Liberă: Sigur că funcţii de antrenori sau şefi de agenţii, sau comitete sportive sunt limitate.

Octavian Țîcu: „Eu cred că noi am putea încheia prin a spune şi un aspect educativ important, care trebuie cultivat şi în instituţiile de învăţământ sportiv, şi în alte multe dimensiuni printre antrenori. Deci, este o problemă de conştientizare a riscurilor pentru sănătate, pentru imagine şi pentru binele sportului. Pentru că dacă un sportiv devine conştient de toate riscurile acestea şi înţelege că de fapt performanţa lui poate fi realizată printr-o echilibrare între toate aceste aspecte, lucrurile pot da continuitate.”

Europa Liberă: Da, dar unul dopat sare la doi metri, celălalt nu ajunge nici la un metru şi jumătate.

Efim Josanu: „Exact. Aici se loveşte în elementul cel mai esenţial, în onestitatea competiţiei. Atunci când nu mai crezi în competitori, în cei care se întrec şi tu aştepţi că peste o lună va fi detectat pozitiv, nu ai nicio bucurie. Aici este marea dramă a sportivului tot timpul.”

Europa Liberă: Deci, finalmente, contează să nu trişeze nimeni şi atunci să fie naturaleţea competiţiei.

Efim Josanu: „Şi eu vreau să închei pozitiv: cred în mitul şi legenda frumoasă a sportului la fel ca în mitul iubirii.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG