Linkuri accesibilitate

Madame Bovary nu s-ar sinucide astăzi fără să-și informeze în prealabil prietenii de Facebook.



Când fetița mea era încă mică, iar nu o adolescentă ca astăzi, și i-am povestit prima oară Harap Alb, ajunși la scena în care Spânul îl abandonează hohotind în fântână, ea m-a întrebat nedumerită: - „Dar de ce nu a sunat pe cineva?"

După ce mai întâi am primit remarca cu un zâmbet protector, mi-am dat seama deodată că nedumerirea din ea deschidea o tulburătoare perspectivă: aceea a adaptării vechilor moduri narative la realitatea digitală.

Am cunoscut îndeaproape o asemenea realitate socio-culturală modificată profund și brusc de intruziunea neprăvăzută a modernității comunicaționale: Afganistanul.

In 2001-2002, imediat după fuga talibanilor, Afganistanul era cel mai arierat loc de pe planetă. O societate feudală în toate sensurile cuvântului, cu o majoritate a populație compusă din analfabeți, o țară mare cât Franța, dar lipsită de electricitate și căi ferate, unde foarte puțini oameni vorbiseră vreodată la telefon și unde în afara marilor orașe nu exista curent electric.

Un an mai târziu, deja, în 2003, odată cu implantarea societăților americane de telefonie digitală și internet prin satelit, afganii săriseră, chiar și în triburile de munteni cele mai izolate, de la o cultură în care oamenii nu avuseseră niciodată linii telefonice fixe la una în care mai toți aveau deodată telefon mobil.

Internetul prin satelit era și este în continuare disponibil peste tot și, întrucât, din lipsă de mijloate tehnice, Afganistanul nu a putut niciodată practica cenzura web-ului, afganii au ajuns din perioada pre-industrială la era digitală, fără a avea nici unul din miturile modernității, precum acele triburi braziliene, din jungla Amazonului, cărora li s-au dat camere de filmat și telefoane mobile, astfel încât credințele lor magice și-au găsit confirmarea în teleportarea vocii.

Un etnograf britanic povestește chiar, cu un amestec de amuzament și îngrijorare, cum s-a modificat cutuma dintr-o insulă polineziană unde vraciul, vrăjitorul tribului, se întindea la rădăcina câte vreunui copac, vorbind în susul trunchiului cu vraci din alte insule.

Când etnologul s-a întors după ceva ani, vraciul l-a informat, blazat, că nu mai practică dendro-glosolalia, vorbitul prin copaci… — „De ce?” a intrebat trist etnologul. - „Acum avem telefoane, e mai simplu”, i-a spus mândru vraciul.

Așa cum, în Franţa, grupul Oulipo (din care au făcut parte printre alţii Perec, Italo Calvino, Raymond Queneau şi Oskar Pastior) propusese proteze literare, şi anume o rescriere a unor texte clasice pentru a le readapta gustului generaţiilor actuale, ar merita lansată o iniţiativă de aducere la zi a clasicilor pentru era digitală.

De pildă, Madame Bovary nu s-ar sinucide azi fără să-și informeze în prealabil friendșii de Facebook, Twitter și/sau Instagram.

XS
SM
MD
LG