Linkuri accesibilitate

„Între Ucraina și Rusia”


Ivan Sveatcenko, jurnalist la Chișinău
Ivan Sveatcenko, jurnalist la Chișinău

Ivan Sveatcenko, jurnalist, 37 de ani, Chișinău

Zece moldoveni, zece familii pestrițe: „Moldova Mea – povestea unei țări multietnice” vă prezintă două surori-gemene românce, un jurnalist cu origini rusești, o urbanistă cu rădăcini în Polonia, un lider al comunității locale armene, un businessman evreu, un activist civic rom, o profesoară de franceză cu rădăcini în Coreea de Nord, un primar cu origini ucrainene, o femeie de afaceri cu origini bulgărești și președintele unei comunități găgăuze. Toți vorbesc despre drumul care i-a adus în Republica Moldova și motivele din care au decis să rămână.

Proiect realizat în cadrul campaniei „AICI e Europa Liberă”.

***

„Sunt dintr-o familie de așa-ziși «venetici» și «ocupanți», dar nici rudele mele, nici prietenii nu se simt ocupanți. Nici eu nu mă simt străin în Moldova, chiar dacă părinții nu sunt originari din această țară.

Tatăl meu Vasili e originar din Donbas, chiar din regiunea de conflict Donețk-Luhansk. Mama Galina e din Chișinău, dar are rădăcini în Rusia.

Mama nu mai privește televizorul de peste un an, l-a închis practic imediat după începutul evenimentelor din estul Ucrainei. Tatăl însă cred că și-a ieșit din minți. Nu știu dacă este definitiv, dar și-a ieșit din minți. Nu e om bătrân, are 63 de ani, dar de când a devenit pro-rus și a emigrat în Rusia totul s-a schimbat. Chiar poate posta ceva despre Stalin pe Facebook. Între părinți au fost certuri serioase din cauza aceasta.

Fratele tatălui, Evgheni, a rămas la Makiivka, localitate de lângă Donețk. Tata îl consideră «укробандеровец»*. Chiar dacă fratele lui trăiește în centrul evenimentelor, tata crede că din Rusia vede mai bine situația politică din Ucraina și știe mai bine cine trage proiectilele care zboară peste acoperișul casei fratelui său.

Nu știu cum se împacă toate aceste lucruri în capul lui. Îi este frate la urma urmei, vorbesc aceeași limbă: rusă sau ucraineană, telefoanele lor funcționează. Se cunosc de 60 de ani, dar nu pot găsi un numitor comun când se pune o întrebare simplă: cine în cine trage ? După un an – toți au înțeles. Nimeni nu-și mai face iluzii, chiar și bătrânelele au înțeles din care direcție vin rachetele și cine participă la război. Toți știu, numai tatăl meu, nu.

Mi-e foarte greu să găsesc o limbă comună cu dânsul când vine vorba de politică. Nici nu mai vorbim despre asta. Cu mama e mai simplu. Nu are idee despre politică, ceea ce o face extrem de fericită, deci politica nu poate influența relațiile noastre, ceea ce mă face extrem de fericit pe mine. La dracul cu politica.

Țin minte ziua de 1 martie 2014, când președintele rus Vladimir Putin a cerut Dumei de Stat trimită trupe în Ucraina. M-am certat atunci destul de dur cu cinci prieteni buni, vorbitori de rusă, am ajuns să rupem de tot relațiile. Pe 2 martie, am înțeles că nu mă comport corect, că ar trebui să fiu un pic mai deștept și m-am scuzat de cinci ori, deși nu-mi prea place să o fac. Nu pot lăsa politica să influențeze atât de mult relațiile cu oamenii dragi.

Moldova Mea: Ivan Sveatcenko
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:05:30 0:00

Am fost interesat de politică de la 13 ani. Când s-a destrămat Uniunea Sovietică, înțelegeam perfect ce se întâmplă. Pentru mine era clar că vor începe schimbări majore deja după puciul din august 1991, când un grup de oameni a vrut să răstoarne guvernul sovietic. Credeți că n-am văzut în America Latină așa ceva? Am trecut prin asta.

Fac diferență dintre noțiunea de Rusia și Federația Rusă. Stat și țară sunt niște lucruri diferite, cred că ar fi stupid să le confundăm. Frumoasa, inteligenta, bogata și draga mea Rusia nu are nimic în comun cu modul cum funcționează astăzi Duma de Stat, Aparatul prezidențial și guvernul lui Dmitri Medvedev. Iubesc Rusia și ceea ce înseamnă «rusietate», dar nu înțeleg de ce ar trebui să-l includ și pe Vladimir Putin în această ecuație. Poți să susții orice politician, dar nu este în ordine să faci o legătură atât de directă dintre Rusia și Putin.

Cred că oamenii normali sunt îngroziți de ce se întâmplă acum. Sunt «otrăviți» cu noutăți și subiecte politice, indiferent dacă îi interesează asta sau nu. E amuzant când bunici și bunicuțe, stând în rând la magazin, meditează asupra geopoliticii, dar e și dăunător pentru sănătatea lor, mai ales pentru sănătatea oamenilor dragi. Nu știu care vor fi consecințele, dar nu sunt prea optimist.”

*Укробандеровец (l. rusă) – termen zeflemitor care reflectă o poziție extremă pro-ucraineană sau pro-rusă referitoare la conflictul din estul Ucrainei.
XS
SM
MD
LG