Linkuri accesibilitate

La sfîrșit de săptămână cu Europa Liberă și Valentina Ursu.

Moldovenii au cel mai scăzut nivel de trai din Europa. Ţara se clasează pe ultimul loc după nivelul de trai, depăşind în clasament state precum Albania, Bosnia - Herţegovina sau Turcia. Creşte rata sărăciei, cresc preţurile, scade economia, iar politicienii se luptă pentru putere. Cum se văd perspectivele ţării din mediul rural? Căutăm răspuns la acest sfârşit de săptămână.

Situaţia politică incertă continuă în Parlamentul de la Chişinău, acolo unde au loc negocierile pentru formarea unei noi majorităţi, care trebuie să propună un nou executiv, după ce două guverne au picat în acest an. Criza se adânceşte şi provoacă mare nemulţumire în rândul alegătorilor, care spun că principalii vinovaţi pentru starea naţiunii sunt politicienii şi că aşa nu se mai poate. În satul Ulmu din raionul Ialoveni am discutat cu câţiva localnici pe care i-am surprins la ridicarea unui gard.

Europa Liberă: Încearcăm să aflăm ce crede lumea despre ceea ce se întâmplă în vârful puterii.

„Majoritatea din Parlament sunt hoţi. Au amăgit lumea şi pensiile au rămas mici.”

Europa Liberă: Dumneavoastră i-aţi ales în timpul alegerilor parlamentare de anul trecut.

„Banii i-au furat după ce i-am ales. Miliardul acesta.”

„Cine e cel mai mincinos de pe faţa pământului? Deputatul!”

Europa Liberă: Dumneavoastră pentru ce promisiune i-aţi ales la 30 noiembrie anul trecut?„E sluga poporului. Dar mai mincinoşi ca dânşii... Promit de toate şi după ce i-ai ales nu fac nimic.”

„Nu am fost acasă. Am fost la lucru în Rusia. Dar eu nici nu mă duc la vot, fiindcă am pierdut încrederea complet. Am pensie de 129 de lei.”

Europa Liberă: Nimeni nu crede că în Moldova există persoane care să aibă o pensie de 129 de lei.

„Eu vă spun. Mori, nu poţi trăi. Copii nu am acasă, soţie nu am. Sunt toţi plecaţi în Rusia. De prin 1992 nu am pe nimeni acasă. Şi iată aşa mă descurc, numai dacă lucrez.”

Europa Liberă: Ce trebuie de făcut? Dumneavoastră cum vedeţi rezolvarea problemelor cu care se confruntă cetăţeanul şi statul Republica Moldova?

„Alegeri anticipate, poporul să aleagă preşedintele şi să alungăm toţi bandiţii.”

„Preşedintele stă de vorbă cu norodul?”

Europa Liberă: Ce e în puterea lui să rezolve? Pentru că preşedintele este ales de către deputaţi.

„Ei singuri l-au ales. E o raţă mută, nici nu poate grăi. Să-l fugărească cu totul şi să aleagă poporul altul.”

„Puterea noastră e coruptă, mafiotică. Oligarhii au ocupat toate structurile statului şi ne-au adus la ceea ce avem. Sărăcia predomină peste tot, pensionarii au câte 600 de lei. Cum poate el să existe? Să trăiască cu aşa o pensie măcar o lună guvernanţii și cei din Parlament.”

Europa Liberă: Insistaţi pe ideea că ar trebui să aibă loc alegeri anticipate. Dar la alegerile anticipate nu tot aceste forţe politice vor ajunge în Parlament?

„Andrei Năstase, care acum e în Piaţa Marii Adunări Naţionale, va fi bun.”

Europa Liberă: Dacă duminică ar fi alegeri, dumneavoastră pentru ce partid votaţi?

„Pentru Năstase. El e pentru popor. Se străduie pentru micşorarea tarifului la lumină, la gaz, se poartă frumos cu norodul, umblă prin raioane, prin sate.”

„Eu aş vota pentru Dodon, văd că face regulă.”

„Alde Năstase au început. Şi acesta ajută acum – Dodon, chiar și cu Usatîi.”

Europa Liberă: Dacă vin forţele de stânga la putere, va fi o diferenţă între felul cum au guvernat cele de dreapta şi cele de stânga, pro-ruse?

„Eu de acum zic să fie şi cu Uniunea Europeană, numai să-i aleagă. Cum a zis Dodon, vom trăi bine şi cu românii, şi cu ruşii.”

„Cu toţi trebuie să trăim bine. Cum am trăit când a fost Uniunea Sovietică?”

„Ce rău a fost până acum cu ruşii? Mie mi-a fost tare bine, post de lucru am avut. Dar acum cine lucrează? De lucrat aş lucra de dimineaţă până noaptea.”

„Lumea la ţară nu are ce mânca, cu ce trăi, dar ei fură miliardele.”

Europa Liberă: Dumneavoastră vreţi democraţie sau vreţi o dictatură?

„Dictatură clar lucru că nu vrem. Dar mai degrabă să fie un dictator ca Lukaşenko decât să fie hoţi.”

„Să-i strângă pe toţi. Să fie mai dur.”

Europa Liberă: Şi Moldova încotro trebuie să meargă?

„Spre Europa. Cu toţi trebuie să trăiască bine, şi cu Rusia, şi cu România.”

„Cum am trăit până acum aşa şi de acum înainte să trăim.”

„Cu Rusia am trăit bine. Şi cu Europa e bine, dar dacă Europa dă bani, toţi bani ei îi fură. Banii nici nu ajung în ţară, că deja sunt împărţiţi.”

„În Uniunea Europeană noi nu ajungem degrabă.”

Europa Liberă: De ce?

„Dacă vom ajunge peste 20 sau 30 de ani. Nu ne ia pe noi Uniunea Europa.”

Europa Liberă: Şi atunci vreţi în Uniunea Euroasiatică sau mai aproape de Rusia lui Putin? Cum vreţi?

„Eu mai degrabă aş zice cu Rusia. Acolo este de lucru cât vrei.”

Europa Liberă: Credeţi în viitorul Moldovei?

„Nu.”

„Plahotniuc conduce cu toate: acesta jos, acesta sus, acesta dosar închis, acesta deschis.”

„Toţi miniştrii să nu fie membri de partid.”

„Plahotniuc trebuie scos. Şi preşedintele – ales de popor, nu cum vor ei, de la 61 de deputaţi preşedintele să fie ales cu 51. Poporul să aleagă preşedintele şi Plahotniuc afară, el a furat toţi banii.”

„Nu numai el.”

„Toţi, dar ceilalţi au luat câte oleacă.”

„Toţi să fie traşi la răspundere.”

Europa Liberă: Şi dacă îi trimit după gratii, la puşcărie pe unii dintre cei care s-au făcut vinovaţi, dumneavoastră sunteţi împăcați cu gândul că se luptă cu corupţia?

„Da. Să fie ales de popor procurorul, să nu depindă de niciun deputat, de niciun ministru, de nimeni, legea să fie lege. Cum sunt legile în Europa, şi pe preşedinte, şi pe alţii îi pune la dubă, aşa să fie şi la noi.”

„Să fie alegeri anticipate. Dacă va fi Andrei Năstase, pentru dânsul am să votez.”

„Ai gândul acesta că va face partid, dar nu se ştie ce va fi.”

„Cum au început cu corturile în piaţă au ieftinit pâinea, gazul, lumina. Acum iar se luptă să scumpească. Eu nici nu mănânc, nici nu mă culc până nu privesc noutăţile. Lepăd de reparat gardul şi mă duc să privesc noutăţile.”

*

Criza politică de la Chişinău ar fi o şansă pentru afirmarea unei alte generaţii de politicieni, a unei noi elite politice, crede un alt locuitor de la Ulmu, Mihai David, care de opt ani munceşte peste hotare. Şi el spune că de toate relele din Republica Moldova se fac vinovaţi politicienii şi justiţiarii.

Mihai David: „Dacă justiţia e coruptă şi procurorii toţi sunt vânduţi, cum să nu fie banditism în ţară? E plină ţara de bandiţi şi de hoţi. În primul rând e vinovat norodul, că am ales la conducere bandiţii şi hoţii.”

Europa Liberă: Dar de ce i-aţi ales?

Mihai David: „Au dus în eroare poporul, au cumpărat voturile, au fost falsificate.”

Europa Liberă: Poporul i-a votat pentru că au făcut promisiuni ca să îmbunătăţească viaţa cetăţeanului?

Mihai David: „Da. A fost dusă lumea în eroare, au promis că vor mări pensiile, dar vedeţi ce se face în ţară acum, scumpirea luminii, majorări de tarife, dar pensiile, salariile cum au fost aşa şi au rămas.”

Europa Liberă: Ce trebuie să se întâmple ca lucrurile să ia calea cea bună?

Mihai David: „Trebuie să iasă poporul în piaţă, să iasă la mitinguri, ca în România, care a dat jos guvernul.”

Europa Liberă: Şi în inima Chişinăului au loc proteste de câteva luni.

Mihai David: „Au loc protestele, dar nu iese lumea. Moldoveanul nu ştie în care parte să se ducă şi ce să facă.”

Europa Liberă: Societatea e divizată, profund divizată, pentru că unii vor ca Moldova să meargă cu Estul, alţii cu Vestul, unii zic că sunt cu partidele de stânga, alţii sunt cu partidele de dreapta. Într-o societate atât de divizată poate fi vorba despre reforme, despre bunăstare?

Mihai David: „Reformele la noi sunt pornite, dar legea nu funcţionează. Dacă ar lucra justiţia, poliţia, dacă s-a făcut anchetă, trebuie să se meargă mai departe. Dar la noi e cumetrisem, prietenie, rudenie şi când ajunge la conducere unul, se străduie să angajeze toate rudele lui, să ia tot ce le trebuie lor şi la urmă ţara rămâne...”

Europa Liberă: Dacă reforma justiţiei ar fi una veritabilă, lucrurile s-ar schimba în Moldova?

Mihai David: „Posibil că da. Ne uităm spre România, pe numele lui Ponta, Băsescu au fost deschise dosare penale, au fost audiaţi. Dacă omul nu e corupt, nu a furat, înseamnă că va fi dezvinovăţit, dar dacă a furat...”

Europa Liberă: Chiar credeţi că dacă doi, trei, patru politicieni din Moldova ajung după gratii, lucrurile devin clare?

Mihai David: „Dar nu numai patru politicieni, trebuie tot guvernul, Parlamentul dat jos. Avem nevoie de lideri noi, lideri tineri. Democraţii până acum au strigat „Jos comuniştii!”, la 7 aprilie au dat foc Parlamentului, Preşedinţiei şi acum se unesc cu comuniştii şi fac alianţă. Aceasta e de râsul lumii.”

Europa Liberă: Dar ce majoritate ar trebui să se contureze în Legislativul de la Chişinău, ce partide ar trebui să coaguleze?

Mihai David: „În toţi ne-am dezamăgit, şi liberalii, şi democraţii, şi aceiaşi liberali-democraţi. Avem nădejde în Platforma „DA”, dacă ar merge înainte, şi în Iurie Leancă, el a fost în Europa.”

Europa Liberă: Se pune întrebarea: statul a ajuns să falimenteze aproape, dacă lumea nu mai are încredere în cei care conduc statul şi în instituţiile sale.

Mihai David: „Statul deja a falimentat. Dacă au furat miliardul de euro, unde să ne ducem? Ne uităm la ce au făcut toţi cei care au fost la conducere. Nu au dat, de exemplu, unui ţăran subvenţiile care i se cuvin, care munceşte pământul, dar au dat rudelor.”

Europa Liberă: Se zice că tot răul cu binele lui. De unde trebuie de început, ca lumea să realizeze că nu e totul pierdut, că Moldova are viitor?

Mihai David: „Nu văd eu viitorul Moldovei acum. Toţi pleacă peste hotare, toţi caută o cale mai bună.”

Europa Liberă: Am înţeles că şi dumneavoastră de la Ulmu aţi plecat de multe ori în străinătate să câştigaţi bucata de pâine.

Mihai David: „Acum, pur şi simplu, sunt după operaţie şi nu pot pleca peste hotare, dar soţia e plecată peste hotare.”

Europa Liberă: Unde?

Mihai David: „În Israel. Mă duc şi eu în Belgia, înapoi la lucru, că nu e chip aici.”

Europa Liberă: Dar această dilemă: încotro Moldova, cu Estul, cu Vestul, vă preocupă?

Mihai David: „Mă preocupă. Ar trebui să mergem spre Uniunea Europeană. Ajunge cât am stat, 70 de ani, conduși de ruși. Nu e bună treaba aceasta. Eu înţeleg aşa: trebuie să trăieşti cu toţi vecinii bine şi să avem comerţ şi cu Rusia, dar calea Moldovei e spre Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Altă lume de la Ulmu a zis invers, că mai degrabă Moldova ar trebui să se apropie de Rusia, pentru că o bună parte dintre săteni acolo sunt la muncă.

Mihai David: „Da, acolo sunt la muncă mulţi pământeni, nu numai săteni, dar mulţi moldoveni care muncesc în Rusia. Dar în care parte au plecat mai mulţi moldoveni: înspre Est sau spre Vest?”

Europa Liberă: Care sunt avantajele dacă Moldova se apropie de UE? Și dacă Moldova se apropie de Uniunea Euroasiatică dominată de Rusia lui Putin, este o diferenţă?

Mihai David: „Diferenţa e foarte mare. Pentru că dacă ne apropiem iarăşi de Rusia, va fi aceeaşi dictatură în care am trăit 70 de ani şi nu puteai spune un cuvânt. Dar dacă vom merge spre UE, fiecare are opinia lui, poate să spună ce are de spus. Dar dacă mergem spre Rusia, va veni rusul şi îţi va pune câte un soldat la poartă şi vom sta sub ciobota rusului încă 70 de ani.”

Europa Liberă: Sătenii dumneavoastră zic că mai degrabă ar vrea un tătucă care să fie cu dictatură decât cu metode democratice să conducă statul.

Mihai David: „Dacă sătenii cred aşa, atunci trebuie de întors pe tătuca Lenin şi de pus la conducere. Sătenii la alegerile care au fost au văzut ce primar au ales.”

Europa Liberă: Pe cine l-au ales?

Mihai David: „Pe Sergiu Braga, din sat, membru al Partidului Naţional. El habar nu are cum să conducă un sat. Ca să conduci un sat, trebuie să ai puţină experienţă.”

Europa Liberă: Aici în sat opiniile sunt diferite. Toată societatea moldavă ziceam că este împărţită. Cine consolidează lumea? În jurul cărei idei se pot solidariza cetăţenii Republicii Moldova?

Mihai David: „E dezordine, haos în ţară, lumea e dezorientată, nu ştie în care parte să se ducă şi ce să facă.”

Europa Liberă: Un sat divizat – un stat divizat. Cum se consolidează societatea moldavă?

Mihai David: „Nici nu ştiu cum să vă răspund la întrebarea aceasta. E foarte greu de trăit în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Toţi se judecă unii pe alţii, dar mai greu găsesc o soluţie cum să scoată ţara din nevoi.

Mihai David: „Toţi se judecă, şi politicienii, şi la urmă seara se întâlnesc în cluburi, la cumetrii, la nunţi, la fini, toţi şed la masă. E un joc politic şi joc de bani, trădare de neam. E un dezastru.”

Europa Liberă: Mâine poate fi mai rău ca azi?

Mihai David: „Poate fi. ANRE a aprobat scumpirea luminii, pensionarul cu ce va plăti energia electrică? Unde mergem noi? Se scumpeşte lumina, gazul, toate se scumpesc, cu ce va trăi pensionarul? Tinerii se mai duc peste hotare, fac un ban, dar bătrânii ce vor face?”

Europa Liberă: Şi dacă duminică sunt alegeri, credeţi că se schimbă configuraţia politică?

Mihai David: „Nu aş crede. Forţele de stânga, dacă vor veni, încă mai rău va fi. Comuniştii au fost la putere opt ani de zile şi ce au făcut?”

Europa Liberă: Pot veni alţii, partidele conduse de Igor Dodon, de Renato Usatîi.

Mihai David: „Ce putem să vedem, dacă Igor Dodon a fost educat de Voronin? Şi acelaşi Sergiu Sîrbu, care a fost la comunişti şi a bătut cu pumnul în masă că el e comunist devotat şi s-a vândut, s-a dus la democraţi. Ce să mai spunem? Acelaşi Dodon, aceeaşi Greceanîi, toţi sunt educaţi de Voronin, de Partidul Comunist. Nu vedem perspectivă în Igor Dodon. Usatîi tot bate spre Est, vrea cu Rusia. Toată nădejdea o avem în partidul lui Leancă, care merge spre Uniunea Europeană. Dar în ceilalţi slabă nădejde.”

Europa Liberă: Dezamăgire, neîncredere – aceasta atestăm şi în mediul rural, dar şi la Chişinău. Spuneţi măcar zece oameni în care aveţi încredere şi, eventual, dacă ar accepta să vină în vârful puterii, ar putea salva destinul Moldovei.

Mihai David: „Nu sunt zece oameni în care să am încredere. Eu nu am încredere în ziua de mâine, dar în zece oameni, politicieni corupţi şi vânduţi...”

Europa Liberă: Dar care nu sunt corupţi şi nu sunt vânduţi.

Mihai David: „Eu ştiu că ei toţi sunt corupţi. Dacă nu mergi într-un pas cu partidul care îţi pune dictatura să o faci, nu ai ce merge cu ei.”

Europa Liberă: Fenomenul corupţiei zdruncină statalitatea Republicii Moldova?

Mihai David: „Foarte tare zdruncină corupţia. În primul rând, ei au creat Centrul Naţional Anticorupţie şi l-au numit director pe Viorel Chetraru, care e din partea Partidului Democrat al lui Plahotniuc. Acolo el conduce cu toate. Şi Procuratura Generală tot e sub papucul lui Plahotniuc. Şi justiţia e sub papucul lor. Când ieşi undeva să faci ceva, nu mai poţi face nimic.”

Europa Liberă: De ce au ajuns businessmenii în politică? De ce au venit să facă politică oamenii de afaceri?

Mihai David: „Ei nu au ajuns, i-au dus acolo. Acelaşi Plahotniuc, despre care se spune că a fost businessman mare, a fost educat şi crescut de Partidul Comunist. Ei şi aşa aveau interese personale, dar acum, când sunt la putere, deja o fac cu pieptul deschis, nu mai au teamă de nimic şi merg înainte, nu le e frică de nimic, nu au nimic sfânt, nu au teamă de Dumnezeu, nu au stimă de părinţi.”

Europa Liberă: Aţi spus că nevasta munceşte peste hotare în Israel. Dumneavoastră ani buni tot aşa, vă aflaţi mai mult în afara Republicii Moldova decât acasă. Ce se întâmplă dacă acest exod al braţelor de muncă şi al creierilor continuă? Cine hotărăşte destinul Moldovei, dacă lumea tot pleacă şi pleacă?

Mihai David: „Au rămas cei mai slăbuţi în Moldova şi ei îi conduc, manipulează toată mulțimea şi aceasta le este convenabil.”

Europa Liberă: Dumneavoastră sunteţi protestatar?

Mihai David: „Da. Protestez împotriva tuturor fărădelegilor. Noroc că ne mai

La Ulmu, când se schimbă partidele, toţi se duc la partidul care a câştigat la alegeri, dar dacă nu a câştigat nimeni, umblă pe din dos şi spun: „Mai bine făceam aşa... Dar dacă s-a făcut aşa nu mai avem ce face.

rupem şi ne ducem peste hotare, dar dacă se va închide hotarul, va fi haos foarte mare. Eu cred că trebuie o revoluţie în Moldova şi răscularea poporului, să se trezească moldoveanul din somn şi să meargă la proteste, să iasă în piaţă. Dar moldovenii stau acasă şi dorm, şi aşteaptă să facă același Năstase, cei care mai sunt în piaţă. Şi când vor vedea că au câştigat, vor zice că au fost de partea lor. Şi atunci ridică mâinile în sus. Cazuri sunt multe, dacă să vi le povestesc avem nevoie de o zi întreagă. De exemplu, la Ulmu, când se schimbă partidele, toţi se duc la partidul care a câştigat la alegeri, dar dacă nu a câştigat nimeni, umblă pe din dos şi spun: „Mai bine făceam aşa... Dar dacă s-a făcut aşa nu mai avem ce face.”

*

Vasile Corcodel de ceva timp e la pensie. Mulți ani a lucrat inginer în sat, dar de politică mereu s-a interesat. De ceva timp merge și el în inima Chișinăului să protesteze pentru că vrea un guvern fără corupţi şi o nouă clasă politică.

Vasile Corcodel: „Trebuie schimbată toată conducerea, să se mobilizeze toată populaţia. Unde este putere, acolo este şi câştig.”

Europa Liberă: Dar cum se uneşte? Şi cine se uneşte? Trebuie respectată legea, dacă vă referiţi la alegerile parlamentare anticipate.

Vasile Corcodel: „Legea aceasta e cumpărată, nu e lege. Nu se respectă legile de către cei care ne conduc.”

Europa Liberă: I-aţi ales dumneavoastră pe cei care conduc astăzi Republica Moldova.

Vasile Corcodel: „Dar ne-am înşelat. Am crezut că se va mişca spre bine, dar lucrul acesta nu ştiu când va fi. Tatăl meu a fost pe piaţă, când a fost prima adunare naţională şi spera că ceva se va schimba. S-a dus în mormânt de o mulţime de ani şi eu am îmbătrânit de atunci, şi tot nicio schimbare nu se vede. Dacă ar fi să ne integrăm în Uniunea Europene probabil acolo legile sunt mai stricte. Aici sunt capturate toate instituţiile statului de către conducerea de astăzi. Eu văd un viitor numai cu tineri.”

Europa Liberă: Modele pot să apară astăzi în societate? Şi de ce atât de greu apare un lider naţional?

Vasile Corcodel: „Pot să apară. Dar în momentul de faţă nu, fiindcă e capturată țara. Şi liderii de azi le dau în cap celor care apar. Dezinformarea, minciuna predomină. Cred că trebuie de ales alţii.”

Europa Liberă: Şi dacă duminica viitoare sunt alegeri parlamentare, credeţi că se schimbă situaţia, vin alţi politicieni? Pentru că aceştia ar putea iar să vină.

Vasile Corcodel: „E greu de spus. Lumea nu e informată, e amăgită. Totul e în folosul celor care guvernează.”

Europa Liberă: Revoluţie sau evoluţie? Ce e mai potrivit pentru situaţia actuală?

Vasile Corcodel: „Nu e de dorit revoluţie, vărsare de sânge. Dar ei nu vor ceda, doar cu forţa. Știți de ce? Dacă ceva se întâmplă, ei pierd toată averea pe care au furat-o. De aceea ei nu vor să cedeze. Dar de Europa se tem. Măcar că ne spun în toate zilele de Europa, dar nu se grăbesc absolut. Ei cât mai mult vor să se menţină la conducerea ţării. În felul acesta îşi apără averea. S-a furat un miliard dintr-o ţară atât de mică şi habar de grijă, parcă e o nimica toată. Dar cine poate să-i judece? Nu avem justiţie. Trebuie schimbări. Dar cum nu pot ei ieşi în faţa poporului să lămurească măcar ceva? Nimic absolut! Văd că îi înconjoară lumea, nu e mulţumită, se revoltă, dar ei habar de grijă.”

*

Cum poate societatea să facă presiune pentru ca politicienii să acţioneze pe calea corectă? I-am cerut opinia unui analist politic, şi anume lui Alexei Tulbure, care a fost reprezentantul Moldovei la Organizaţia Naţiunilor Unite şi la Consiliul Europei.

Alexei Tulbure: „Nu este criza unui parcurs sau a unei ideologii, a unui program, a unui partid, este criza întregii clase politice, care nu mai poate forma o putere capabilă să-şi ia asupra sa responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în ţară, pentru un program coerent, pentru un proiect de ţară. În aceste condiţii, dacă vorbim de democraţie sau de aşchiile de democraţie care au rămas în Republica Moldova, să purcedem la alegeri anticipate, la alegeri, pentru că alegerile sunt un nou start. Însă eu demult vorbesc şi acum reiterez această poziţie, noi ar fi trebuit să modificăm anumite lucruri în Codul Electoral, să mai schimbăm anumiţi oameni din instituţii. De exemplu, eu aş micşora pragul de trecere, pentru că aceasta ar fi o şansă pentru noile forţe politice de a intra în Parlament.”

Europa Liberă: Alţii spun că târgul va fi şi mai scump în Parlament, dacă vin mai multe forţe.

Alexei Tulbure: „Va fi un alt târg. Va fi un târg probabil asupra principiilor, asupra anumitor programe, dar nu cine şi cum controlează fluxurile financiare. Cum să obţinem noi oameni în Parlament, atunci când şi politica a devenit o activitate foarte costisitoare? Numai cei care au mulţi bani îşi pot permite.”

Europa Liberă: Politica a ajuns să fie business.

Alexei Tulbure: „Politica a ajuns să fie business. Şi această ocupaţie, această profesiune tot e acaparată, tot e monopolizată. Trebuie să demonopolizăm zona politică. Ar fi trebuit să mai schimbăm nişte oameni în Comisia Electorală Centrală, la Procuratură ş.a.m.d., ca să fim siguri că rezultatele alegerilor vor reflecta voinţa oamenilor, dar nu vor fi rezultatul unor maşinării şi al unor manipulări organizate de cei care au controlul politic asupra acestor instituţii.”

Europa Liberă: Şi alegătorii sugerează tot mai mult şi mai mult că ar vrea să se ajungă la alegeri parlamentare anticipate. Chiar deunăzi am fost în satul Ulmu, în alte localităţi, unde lumea insistă pe ideea declanşării acestor alegeri anticipate. Şi dacă e să îi citez pe aceşti oameni, ei spun că îi dăm jos pe toţi. Pe cine aducem în locul lor?

Alexei Tulbure: „În locul celor care vor pleca vor veni cei pe care îi vor vota oamenii, cei care nu au furat. Avem 40 de partide. Din partidele extraparlamentare pot intra oameni integri, care nu au amăgit cetățenii, nu s-au compromis, nu s-au discreditat. E clar că nu există un rezervor de aur al oamenilor integri în Republica Moldova, este un proces. Să începem de la reîntoarcerea la procedurile democratice. Pentru că ce a suferit în Republica Moldova cel mai mult este democraţia în sine, întrucât au fost distruse toate mecanismele democratice. Noi cu mare greu ne mai putem numi democraţie, pentru că nici alegerile nu mai sunt organizate în modul cuvenit. De aceea să începem de la aceea că ne întoarcem la elementarele norme şi standarde democratice şi să încercăm prin aceste norme şi standarde să obţinem o clasă politică responsabilă, o clasă politică care va fi cu adevărat un model pentru societate. Acum noi ce exemple avem de sus? Furaţi, oameni buni, şi nimic nu va fi. Şi oamenii respectiv reacţionează.”

Europa Liberă: În interiorul sistemului principalul duşman rămân a fi practicile corupte. Mai poate spera cetăţeanul că aceste practici pot fi curmate?

Alexei Tulbure: „Bineînţeles. Altminteri noi trebuie să punem cruce pe această ţară. Corupţia e rugina care ne distruge.”

Europa Liberă: Pleacă politicienii, dar rămâne sistemul, în caz că se ajunge la alegeri anticipate...

Alexei Tulbure: „Schimbarea sistemului se începe de la schimbarea oamenilor. Pentru că în Republica Moldova noi avem legi destul de bune, trecute prin expertize europene ş.a.m.d. Problema e că noi nu respectăm propriile legi şi regulamente, nu respectăm Constituţia, nu respectăm legislaţia. Nu le respectă cei care prin definiţie ar trebui să fie primii la aceasta. Înseamnă că trebuie să schimbăm oamenii. Înseamnă că noi trebuie nu să imităm concursurile prin care angajăm oameni, dar să le organizăm în mod veridic. Dacă nu putem singuri, atunci să invităm reprezentanţii partenerilor noştri externi, să invităm oameni din societatea civilă în care avem totală încredere, cei care nu s-au compromis. Am multă încredere în anumiţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, acolo există o anumită autonomie. Da, redusă, dar o anumită libertate de acţiune, care le permite acelor oameni să atragă investiţii, să producă dezvoltare în localitatea respectivă.”

Europa Liberă: Cine poate ajuta actualmente Republica Moldova mai mult: cetăţenii acestui stat sau partenerii de dezvoltare?

Alexei Tulbure: „Numai cetăţenii. Partenerii ne ajută, dar nu fac în locul nostru lucrul pe care trebuie să-l facem noi. Noi vom avea o şansă pe viitor numai dacă într-adevăr devenim cetăţeni nu numai prin deţinerea paşaportului, dar prin comportamentul nostru de cetăţean. Noi, care vom înţelege că purtăm o deplină responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă în ţară, participăm la administrarea acestei ţări, inclusiv prin ieşirea în stradă. La noi în Chişinău clasa politică a pierdut capacitatea de a reacţiona adecvat la semnalele care vin din societate.”

Europa Liberă: Şi pe acest fundal revolta populaţiei poate creşte?

Alexei Tulbure: „Revolta ar trebui să crească. Pentru că la noi nu există alte mecanisme de exercitare a presiunii asupra puterii. Noi nu putem merge la judecată, a-i da în judecată, pentru că judecata e controlată de ei. Nu putem să ne plângem la Procuratură, pentru că şi Procuratura îi deserveşte pe ei. Nu putem miza pe Centru Naţional Anticorupţie, pentru că şi acesta lucrează pentru ei, dar nu pentru noi. De aceea noi avem unica cale – să ieşim să protestăm. Şi acesta e un comportament foarte democratic, foarte binevenit, un comportament al cetăţenilor.”

Europa Liberă: Domnule Tulbure, un stat captiv precum e Republica Moldova poate falimenta?

Alexei Tulbure: „Da.”

Europa Liberă: Şi cât timp i-ar trebui?

Alexei Tulbure: „Unii îl pot numi şi acum falimentat. Pentru că nu asigură servicii elementare şi fundamentale, cum este securitatea, justiţia ş.a.m.d. Cât poate să dureze? Aceasta poate să se întâmple în jumătate de an, într-un an. Noi nu suntem încă la fundul degradării.”

Europa Liberă: Factorul geopolitic se răsfrânge asupra prezentului şi viitorului Republicii Moldova?

Alexei Tulbure: „Factorul geopolitic, din păcate, a fost determinant în multe lucruri care s-au făcut în Republica Moldova. Pentru că mulţi au justificat distrugerea democraţiei în acest stat prin necesitatea opririi pericolului care vine din Est, de exemplu, pericolul rusesc.”

Europa Liberă: Eu nu v-am întrebat cum a fost folosit factorul geopolitic, dar cum se răsfrânge el asupra realităţilor din Republica Moldova.

Alexei Tulbure: „Eu nu cred în schimbarea vectorului geopolitic. Oricine ar veni la putere – socialiştii, Usatîi, cine mai este pe zona pro-rusă – ei nu vor fi în stare să schimbe acest vector, pentru că nu există un proiect atractiv în est. Oricât de mult am vorbi noi despre Uniunea Vamală sau integrarea euroasiatică, există Ucraina între noi şi Rusia. Banii şi suportul, expertiza, susţinerea vin din Occident şi vor continua, pentru că noi am avut experienţa când partenerii noştri de dezvoltare nu au întrerupt colaborarea cu noi, atunci când au venit comuniştii, de exemplu. Nu va fi denunţat Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, posibil un compromis poate fi revederea anumitor capitole. De aceea, eu pledez pentru diminuarea acestui factor în discursul public, în dezbaterile publice şi reiterez ideea mea principală, că oricine ar veni la putere în Republica Moldova, inevitabil ar trebui să se ocupe cu reformele care nu mai rabdă, aceasta e reformarea justiţiei, demonopolizarea economiei, lupta cu corupţia, depolitizarea instituţiilor de stat ş.a.m.d. Numindu-se el pro-rus sau pro-european, nu are importanţă. Dacă reformele nu se produc, noi eşuăm ca stat, falimentăm.”

XS
SM
MD
LG