Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Luminița Suveică

Născută la Chișinău în 18 octombrie1969. Studii - USMF Nicolae Testemitanu, Facultatea medicina generală. A activat ca medic terapeut la AMT Botanica, apoi a trecut perfectionarea de medic de familie si din 2000-2007 a activat ca medic de familie, a fost printre primii medici de familie si in 2003 a primit premiul „Cel mai bun medic de familie". Din 2002 pina in prezent activeaza la catedra medicina de familie. 2007- specialist principal la direcția sănătății, susținerea tezei de doctor in medicina pe diabet zaharat 2009- 2013 director Direcția sănătății. 2009 - master in sănătate publica. 2014 - master in drept. Din 2013 pina in prezent medic șef sanitar de stat al municipiului Chisinau, medic șef al CSP Chisinau. Actualmente este master in administrare publica la Academia de administrare publica

Luni

Ziua o încep cu rugăciunea de dimineață, pentru că este o tradiție care mă inspiră și-mi dă forță. Fiind o zi de luni, început de săptămână, ne întrunim cu tot colectivul Centrului la ședința de lucru. În cadrul volantei discutăm despre situația sanitaro-epidemiologică din municipiu, despre necesitatea și termenii în care vom avea la dispoziție vaccinele anti-gripale, precum și perspectivele de a finisa acest an cu rezultate mai bune.

Îmi continui ziua cu activitățile din cadrul campaniei „Spune DA pentru sănătatea TA!”. Printre acțiunile acestei campanii se numără: participarea la emisiuni în care informăm populația despre regulile de bază a alimentației, ofer interviuri pentru câteva publicații despre modul sănătos de viață. Iar mai târziu particip la ședința în care aprobăm programul de organizare a seminarelor din cadrul aceleeași campanii. Seminarele sunt organizate cu participarea profesorilor și elevilor din cadrul instituțiilor preuniversitare, și au drept scop educarea unui mod sănătos de viață în rândul tinerilor.

Seară merg cu pași grăbiți spre sala de fitness, pentru că anume sportul și exercițiile fizice mă ajută să scap de toate emoțiile negative acumulate pe parcursul zilei.

Ziua se încheie cu o altă tradiție și anume cina în sânul familiei. Mă bucur să-i vad pe cei dragi gustând din bucatele gătite de mine.

Marți

Dimineața o încep alături de specialiștii din cadrul Secțiilor sănătatea alimentelor și epidimiologii Centrului de Sănătăte Publică, în cadrul ședinței planificate. Am discutat despre măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru a reduce din numărul infecțiilor toxico-alimentare în rândul populației din municipiul Chișinău. Totodată, am planificat organizarea unei întrevederi cu specialiștii din cadrul Agenției Naționale de Siguranță a Alimentelor (ANSA), pentru a planifica pași concreți în vederea diminuării cazurilor de boli diareice acute.

După ședință am început lucrul asupra prezentărilor ce urmează a fi arătate cadrelor didactice și copiilor din instituțiile preuniversitare, pentru educarea și promovarea unui mod sănătos de viață în rândul adolescenților.

Totodată, îmi fac timp pentru a pregăti prelegerile pentru medicii de familie, cărora le predau în cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie “N. Testemițanu”.

Seara particip la ședința săptămânală organizată de Clubul Rotary Chișinău, unde sunt membru. Misiunea mea în acest Club este de a mă implica în diverse proiecte sociale, de caritate, și îndeosebi, proiectele de promovare a modului sănătos de viață.

Înainte de somn, cu toată familia stăm la o cană de ceai pregătit de mine. O băutură extraordinar de folositoare, preparată din cătină, imbir, coajă de portocală... Cu alte cuvinte: o adevărată “bombă” de vitamine în sezonul rece al anului. Îmi place să-mi alint familia.

Miercuri

Deși ziua a început mai devreme, activitatea mea de dimineață este una foarte interesantă și utilă. Astfel, de la 7 dimineața și până la 8 eram la ora de limbă engleză. Este greu de imaginat în ziua de azi un conducător care nu cunoaște limbi străine.

Apoi, au urmat ședințele de lucru alături de colegii de la Centrul de Sănătate Publică, în cadrul cărora am discutat despre planul de acțiuni pentru anul 2016.

Totodată, am oferit un interviu la un post de televiziune despre riscurile pentru sănătate în urma consumului excesiv de produse fast-food.

În a doua jumătate a zilei, am primit în audiență câțiva cetățeni pentru a le oferi consultații referitor la problemele privind normele sanitare ce țin de activitatea lor.

Seara am încheiat-o alături de câteva prietene pe care nu le-am văzut de ceva timp. S-au acumulat multe noutăți și chiar ne-am dorit să le împărtășim, să ne povestim tot ce avem pe suflet... și bune și mai puțin. E frumos să ai oameni deosebiți alături de tine.

Joi

Îmi place să merg cu pași fermi spre ceva nou. În această dimineață ne-am întrunit cu colegii de la Secția economie pentru a discuta lansarea serviciului Mpay în cadrul Centrului de Sănătate Publică Chișinău. Îmi doresc mult să realizăm acest proiect în viitorul apropiat, pentru a moderniza și ușura accesul la serviciile Centrului pentru toți locuitorii municipiului.

Urmează o discuție cu reprezentanții organizației Inițiativa Pozitivă. La întrevederea cu ei planificăm evenimentele pentru marcarea Zilei Mondiale de Combatere HIV/SIDA, celebrată anual la data de 1 decembrie. Ca și de fiecare dată, urmează o colaborare frumoasă... sunt sigură de acest lucru.

La prânz îmi fac timp să merg la Universitatea de Stat a Moldovei. Am un motiv deosebit pentru a face acest drum – plec să-i spun “La mulți ani!” doamnei profesor Aurelia Crivoi. Dumneaei a fost conducătorul tezei mele și un mentor de excepție. Îi doresc tot binele din lume!

După orele de muncă, urc la volanul automobilului... apropos, șofatul este o altă pasiune a mea, și plec spre salonul de frumusețe unde am o programare. Chiar și fiind medic șef sanitar de stat al municiului Chișinău, nu uit pentru nici o clipă că sunt femeie. Iar orice femeie merită clipe de răsfăț și relaxare.

Vineri

Dimineața am întâlnit-o la birou pe Tatiana Însurățelu. A venit cu un proiect foarte frumos dedicat copiilor. Mă inspiră proiectele care presupun investiții intelectuale în noua generație. Este vorba despre un joc computerizat educațional în 8 nivele, adaptat copiilor cu vârsta de 2-5 ani. Prin acest joc, copiii învață despre lucruri noi din diferite domenii, inclusiv și despre alimentația corectă și modul sănătos de viață.

Mai târziu am avut parte de două noutăți plăcute și neașteptate. Am primit în dar invitație la Festivalul-Concurs Internațional de muzică ușoară “Două Inimi Gemene”, în memoriam Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Iar mai târziu am fost anunțată că fac parte din lista candidaților în clasamentul „TOP 100 Omul anului 2015”, în compartimentul Medicină și Sănătate. Un eveniment anual, organizat de o revistă de top din țară.

În a doua jumătate a zilei, particip la ședința, în cadrul căreia discutăm despre eventuala mea participare la un studiu științific, alături de colegii de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “N. Testemițanu”. Știința are un loc important în viața mea și îmi aduce o mare satisfacție această activitate.

La finele zilei de lucru, fac o totalizare a săptămânei ce a trecut. Vreau să înțeleg cât de eficient am admistrat toate activitățile și timpul dedicat acestora. Mă bucur să înțeleg că le-am reușit pe toate. Acest lucru înseamnă că pot cu ușurință să trec la activitățile planificate pentru următoarea săptămână.

Evit să văd seara știrile negative de la televizor și aleg să mă delectez cu o carte. Cartea pe care o citesc va rămâne un secret... dar vă pot spune că prefer literatură motivațională.

Am avut o săptămână constructivă și frumosă. Sper că și voi ați avut una la fel....

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG