Linkuri accesibilitate

Rusia califică drept speculații opiniile occidentale despre explozia unei bombe ca sursă a prăbușirii avionului de pasageri în Sinai


Rusia s-a pronunțat împotriva vehiculării unor versiuni neoficiale despre cauzele prăbușirii avionului rus de pasageri în Egipt și a spus că sunt doar „speculații”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că numai ancheta oficială poate stabili din ce cauză s-a prăbușit Airbusul A321-200 în Peninsula Sinai la 31 octombrie, ucigându-i pe toți cei 224 de oameni aflați la bord. Premierul Dimitri Medvedev a spus că este prea devreme să tragă concluzii, dar a cerut oficialilor ruși să înceapă discuții cu autoritățile aviatice străine pentru a se vedea dacă este nevoie de luarea unor măsuri suplimentare de securitate a zborurilor. Miercuri, ministrul de externe britanic Philip Hammond a spus că există o „posibilitate semnificativă” ca prăbușirea avionului să fi fost cauzată de o bombă detonată la bord. Surse americane și europene din domeniu securității au fost citate de presa occidentală sugerând că bomba ar fi fost plasată de militanți ai grupării Statul Islamic.

XS
SM
MD
LG