Linkuri accesibilitate

Elveția și umbra operelor de artă jefuite de naziști


Negustorul de arme colectționar de artă Emil Bührle în mijlocul colecției sale (Getty Images)

Negustorul de arme colectționar de artă Emil Bührle în mijlocul colecției sale (Getty Images)

„Cartea Neagră Bührle”, cu subtitlul interogativ evocator „Artă furată pentru Kunsthaus Zürich?”

Din multiple motive, destinul operelor de artă jefuite de naziști înaintea și în cursul celui de-al Doilea Război Mondial este unul care pasionează cel mai mult istoricii de artă, în mod special, și istoricii și ziariștii, în general. Mai multe cărți apărute anul acesta o demonstrează cu prisosință, așa cum sînt cea a lui Simon Goodman, Ceasul lui Orfeu: În căutarea tezaurelor de artă furate familiei mele de naziști (The Orpheus Clock: The Search for My Family's Art Treasures Stolen by the Nazis), publicată la Scribner, în Statele Unite, un catalog al operelor furate de Goering și oamenii săi, iar în Elveția „Cartea Neagră Bührle”, cu subtitlul interogativ evocator „Artă furată pentru Kunsthaus Zürich?”.

Este vorba de o colecție de studii sub redacția istoricului și ziaristului Thomas Buomberger și a istoricului de artă Guido Magnaguano. Referința este la colecția de artă a negustorului de arme Emil Bührle (1890-1956), o mare parte din ea urmînd a fi găzduită în anii viitori de Muzeul de artă de la Zürich, Kunsthaus, în momentul de față închis pentru a fi extins și modernizat. Încheierea lucrărilor este programată pentru 2020, iar între cele 190 de capodopere din colecția amintită se află tablouri de Monet, Cezanne, Van Gogh etc.

Un Van Gogh din colecția Bührle

Un Van Gogh din colecția Bührle

Felul în care colecționarul de artă elvețian și-a achiziționat tablourile este bine cunoscut, grație lucrărilor Comisiei Bergier, grupul de istorici care a studiat și publicat mai multe volume pasionante despre relațiile Elveției cu regimul nazist, apărute între 1998-2002. Se știe, de asemenea, – cum se scria recent într-un articol publicat pe site-ul swissinfo - și că un proces intentat lui Bührle în 1948 l-a obligat să restituie 13 tablouri proprietarilor lor. Mai tîrziu el a răscumpărat nouă dintre ele, iar șapte se găsesc astăzi în colecția ce urmează să fie găzduită la Kunsthaus.

O celebră pînză de Cezanne din colecția Bührle

O celebră pînză de Cezanne din colecția Bührle

Autorii cărții au explicat că interesul lor pentru colecție se datorează unor rațiuni de ordin democratic, anume că o instituție susținută prin fonduri publice, nu are dreptul să primească opere a căror origine este incertă. 19 tablouri ar face parte din această categorie cu proveniența încă neclarificată.

Fundația care administrează colecția susține că proveniența a 15 dintre tablourile puse pe „lista neagră” ar fi totuși cunoscută și că „lacunele în privința schimbării proprietarilor în urmă cu 70 de ani nu înseamnă neapărat, în mod automat, și că ele au făcut obiectul unor expropieri ilegale”.

Un nud de Modigliani...

Un nud de Modigliani...

Cercetările urmează să fie încheiate pînă în 2020, afirmă, pe de altă parte, Muzeul de artă de la Zürich, care susține că fiul lui Emil Bührle ar fi vîndut o mare parte a operelor pe care le-a moștenit, în timp ce fata colecționarului ar fi păstrat partea ce i-a revenit și care nu este încă inventariată de cercetători.

Autorii Cărții Negre cer însă o extindere a dezbaterii în Elveția asupra artei furate, jefuite sub regimul nazist, susținînd că și autoritățile de la Berna ar trebui să recunoască oficial categoria de opere de artă „a căror pierdere este urmare a persecuțiilor din partea regimului național-socialist”.

Or, pentru moment, o asemenea categorie de opere de artă nu este recunoscută din punct de vedere al normelor juridice decît de Germania. Și aceasta deoarece spolierea de bunuri ale familiilor evreiești a fost sistematică în Germania, la fel ca și plasarea multora din opere în instituțiile muzeale publice.

Tînăra în veșmînt oriental a lui Manet...

Tînăra în veșmînt oriental a lui Manet...

Acesta a fost motivul, declară Benno Widmer, șef al Biroului de artă jefuită din cadrul Ministerului elvețian al Culturii, pentru care Germania a mers mai departe decît este prevăzut în așa-numitele Principii de la Washington (Principiile Conferinței de la Washington ce se aplică operelor de artă confiscate de către naziști), semnate în 1998 de 44 de state, între care și Elveția.

În Elveția dezbaterea continuă, iar Consiliul Federal, guvernul de la Berna, s-a declarat recent „deschis” unei recunoașteri juridice a acestei categorii de opere de artă, cu condiția ca situația să se schimbe și la nivelul comunității internaționale.

Deocamdată, guvernul elvețian a decis să acționeze pentru ameliorarea cercetărilor ce se efectuează asupra provenienței tablourilor din muzeele țării, fonduri suplimentare urmînd să susțină, din 2016, proiectele de cercetare în acest domeniu.

XS
SM
MD
LG