Linkuri accesibilitate

PLDM anunță retragerea în opoziție


O lozincă electorală din... 2010.
O lozincă electorală din... 2010.

Valeriu Streleț: liberal-democraţii nu mai pot continua să guverneze cu un partid care „a acaparat instituţiile statului” şi „s-a opus reformelor”.

După aproape o săptămână de reflecţii, liberal-democraţii au decis miercuri, 4 noiembrie, să nu participe alături de democraţi şi aliaţii lor la formarea noului guvern şi să plece în opoziţie.

Ei au răspuns astfel votului dat joia trecută de PD, partid cu care s-au aflat la guvernare în diverse coaliţii numite „pro-europene” timp de şase ani, pentru debarcarea guvernului condus de un liberal-democrat, Valeriu Streleţ.

La originea conflictului este decizia democraţilor şi liberalor de a sprijini prin vot, pe 15 octombrie, cererea procurorului general de lipsire de imunitate parlamentară a liderului liberal-democrat Vlad Filat, acuzat de Procuratură de luare de mită şi abuz de putere într-un dosar legat de frauda de la BEM.

Explicând astăzi decizia Consiliului politic al PLDM, Valeriu Streleţ, care după arestarea lui Vlad Filat, este preşedinte interimar al formaţiunii, a spus că liberal-democraţii nu mai pot continua să guverneze cu un partid care „a acaparat instituţiile statului” şi „s-a opus reformelor, chiar dacă, formal, le acceptase”.

„Ne-am făcut onest datoria, am realizat împreună reforme importante, însă odată ce democraţii au trimis în demisie un guvern care uşor putea să fie transformat în unul majoritar, acum să găsească soluţii pentru continaurea guvernării,” a mai spus Valeriu Streleţ.

El a acuzat totodată democraţii că încearcă să fărămiţeze PLDM, prin mituire şi presiune, şi a făcut şi un apel la forţele sănătoase de dreapta „să facă front comun” pentru a construi „un veritabil stat european”.

La scurt timp după anunţarea acestei decizii, democratul Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al formaţiunii democrate, a declarat că în rândul liberal-democraţilor din Parlament sunt cel puţin doi deputaţi gata să adere la o eventuală coaliţie pentru formarea guvernului.

Democraţilor şi liberalilor le-ar mai trebui cel puţin 14 mandate ca să poată forma, împreună cu cinci neafiliaţi, inclusiv trei din grupul Leancă, o majoritate la limită cu 51 de voturi.

Analiştii politici, printre ei Victor Ciobanu, anticipează crearea unui guvern tehnocrat dominat de Partidul Democrat, cu participarea comuniştilor conduşi de Vladimir Voronin. Ieri, democraţii au purtat o rundă de consultări în acest sens cu PCRM-ul:

„Acesta este scenariul care va fi dus până la capăt. Construcţia se va numi guvern tehnocrat, cu titulatură europeană evident. Participarea comuniştilor este o acţiune cu ţintă lungă, care este alegerea preşedintelui. De aceea, comuniştii trebuie cooptaţi de pe acum, ca opinia publică să se deprindă cu ideea că PCRM-ul nu este atât de antieuropean cum se credea până acum. Marea problemă a acestei configuraţii ar fi coabitarea PL alături de PCRM.”

Nu se ştie dacă grupul Leancă va accepta să participe la o guvernare tehnocrată instaurată cu suportul PCRM-ului. Fostul premier, care până acum a participat la discuţiile iniţiate de PD pentru crearea coaliţiei, spune că implementarea fără rezerve a Acordului de Asociere ar fi o condiţie, dar că nu crede capabil PCRM-ul să se angajeze pe aşa ceva:

„Implementarea necondiţionată a Acordului de Asociere trebuie să fie elementul cheie a oricărei guvernării. Altfel – anticipate şi poporul să ne judece”, ne-a declarat ieri Iurie Leancă într-un interviu.

Previous Next

XS
SM
MD
LG