Linkuri accesibilitate

Rusia marchează Ziua unității naționale


Rusia marchează miercuri, 4 noiembrie, Ziua unității naționale. În mai multe orașe vor avea loc mitinguri, marșuri și concerte festive. Ordinea publică este menținută de peste 23 000 de polițiști și militari din trupele de interne. În centrul Moscovei a avut loc un marș pro-Kremlin, sub lozinca „Suntem uniți!”, la care au participat, potrivit poliției, peste 80 de mii de oameni, după care a început un miting-concert. De Ziua unității naționale, marcată al 10-lea an consecutiv, în Rusia au loc marșuri ale naționaliștilor. La Moscova, în premieră, vor avea loc, concomitent, trei așa numite „marșuri rusești” – un număr atât de mare se datorează sciziunii în rândul naționaliștilor produsă de implicarea Rusiei în criza ucraineană. În ultima perioadă, presiunea pe care autoritățile ruse o exercită asupra opoziției s-a extins și asupra naționaliștilor. Pe 28 octombrie, un tribunal a interzis mișcarea „Rușii” condusă de Dmitri Diomușkin, care a fost reținut de poliție pe 3 noiembrie. Un alt organizator constant al „marșurilor ruse”, Aleksandr Belov-Potkin se află în izolatorul de detenție preventivă sub acuzația de crimă economică și incitare la ură interetnică.

XS
SM
MD
LG