Linkuri accesibilitate

Procurorii români vor cere arest preventiv pe 30 de zile pentru principalul acționar de la Club Colectiv


În România, procurorii Parchetului General vor cere astăzi punerea în arest preventiv pentru 30 de zile a principalului acționar al clubului bucureștean Colectiv, Alin Anastasescu. Acesta a fost reținut luni, alături de ceilalți șefi ai clubului, sub acuzația de ucidere din culpă și vătămare corporală.
Între timp, bilantul morților în incendiul de vineri de la clubul „Colectiv” a ajuns la 31 luni, odată cu decesul unui pacient neidentificat la Spitalul de Arși din capitală. Peste o sută de pacienți se află în mai multe spitale, unii în stare gravă. Medicii au avertizat că bilanțul deceselor riscă să crească în continuare. Președintele Klaus Iohannis i-a decorat post-mortem pe muzicianul Adrian Rugină și pe fotograful Claudiu Petre, care au salvat vieți înainte ca ei înșiși să decedeze. Mai multe cluburi românești au anunțat că-și încheie sau suspendă activitatea pentru a lua măsuri de siguranță. Premierul Victor Ponta a anunțat luni că guvernul său lucrează la o așa-numită „lege a cluburilor”, urmînd a fi aprobată astăzi, și care prevede, printre altele, amenzi sporite și facilitarea închiderii localurilor care nu respectă toate regulile de securitate.

XS
SM
MD
LG