Linkuri accesibilitate

Lucian Giurchescu: „un amestec pozitiv de talente și direcții, din care unele vor dăinui”


Regizorul Lucian Giurchescu în mijlocul actorilor de la Teatru de Comedie

Regizorul Lucian Giurchescu în mijlocul actorilor de la Teatru de Comedie

Un comentariu la încheierea Festivalului Național de Teatru de la București.

Între 22 octombrie și 1 noiembrie 2015 la București a avut loc Festivalul Național de Teatru. Directorul festivalului, ajuns la a 25-a ediție, a fost criticul de teatru Marina Constantinescu. Ediția din acest a adus și o premieră: cu ajutorul Institutului Cultural Român, mai multe spectacole au fost transmise în direct la Chișinău, Viena și Londra. Regizorul Lucian Giurchescu de la București și Diana Răileanu de la Chișinău cu impresii de la festival și amintiri de la alte festivaluri de gen.

Deci… -cum încep multe din afirmațiile rostite în neo -româna post-tranziție - ...deci... Festivalul Naționalde Teatru s-a terminat, azi-seară, cu un spectacol cu un titlu, realmente ultra contemporan: BIZONI Fabulă urbană #2 după PAU MIRÓ.

Am spus, încă, din prima mea ”intervenție” că ne find cronicar dramatic nu fac cronică ci mă mulțumesc cu câteva gânduri, impresii, „rodul” unei vieți teatrale, ce… din ce în ce mai des… mi se pare tot mai ciudată.

Cum, din păcate, când, probabil, unii te privesc ca un soi de intrus în treburile lor artisticești și deci vezi doar ce ți se oferă, cu oarecare zgârcenie, nu poți avea pretenția că ai văzut destul și cu atât mai puțin să judeci întregul.

Scenă din Ubu Roi...

Scenă din Ubu Roi...

M-au bucurat câteva seri de teatru bun. Ce spun: bun? Dacă mă gândesc la Jarry-ul româno-maghiar de la Cluj pot afirma: excepțional… ca realizare pur artistică și ca idee de colaborare multi-națională.

Și pentru că am pomenit această colaborare care te bucură, trebuie să mai adaug încă o ispravă a maghiarilor din Timișoara. Într-un spectacol bun, vesel, plin de viață. Actorii unguri au jucat o prelucrare a Operei cerșetorilor de John Gay, în spectacolul „iugoslavului” Mladenoviċ, cu muzica compatrioatei sale Irena Popović, cu decorul de Kalabić, costume de Radiśić și coreografia lui Kuluśević. (NB. N-am putut afla dacă respectivii sunt sârbi, croați, montenegrini, macedoneni, bosnieci sau sloveni și de aceia le-am spus iugoslavi. Scuze!)

Poate alții, mai descurcăreți, pot completa vorbele mele… Pot trage concluzii. Pot scrie studii. Eu... am avut totuși bucuria să pot revedea actori, regizori și scenografi, compozitori și coregrafi din România pe care nu-i cunoșteam și care mă fac să cred în viabilitatea teatrului românesc. Cu susuri și josuri, cu exagerarile tinerilor mai mult sau mai puțin furioși, cu profesionalitatea celor mai vârstnici, într-un amestec pozitiv de talente și direcții. Din care unele vor dăinui. Altele vor fi amintiri. Că așa-i viața asta teatrală de când „lumea-i lume”.

XS
SM
MD
LG