Linkuri accesibilitate

Sataniștii, statul abandonat și Biserica absentă


Echipele de urgență la clubul Colectiv din București

Echipele de urgență la clubul Colectiv din București

Numărul morților a ajuns la 31, alte 137 de persoane sunt internate în mai multe spitale din București, dintre care circa 60 se afla în stare critică și gravă, după tragedia la clubul Colectiv de vineri noaptea

Nu există încă o dezbatere serioasă despre întârzierea de circa 20 de minute a salvărilor și a pompierilor la tragedia de vineri noaptea din clubul Colectiv.Poveștile celor care au supraviețuit focului descriu un stat nefuncțional, care lasă totul la voia întâmplării. În final chiar operațiunea de salvare a fost un eșec, după cum rezultă și din relatările unor membri ai salvărilor SMURD, care au fost nevoiți să lase în urmă tineri arși, care se agățau de ei, cerând să nu fie abandonați. Ministerul de Interne, în subordinea căruia se află pompierii și Serviciu Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) încă nu a clarificat întârzierea care a fost probabil fatală pentru multe dintre victime. Gabriel Oprea, ministrul de resort a încercat încă din prima zi să se folosească de această dramă pentru a-și reface imaginea, dar reacțiile au fost dure mai ales pe internet.

Raed Arafad, secretarul de stat pentru situații de urgență explică lucrurile fără să dea răspunsuri și nimeni dintre cei responsabili cu salvarea nu și-a dat încă demisia. Tot ce-a putut să facă ministerul de Interne a fost să împrejumuiască locul în care oamenii vin cu flori și candele și să-i însărcineze pe polițiști să pună ei lumânările pe care le aduc în semn de omagiu locuitorii Bucureștiului.

Între timp nici ministrul Sănătății nu a putut explica de ce unitatea de elită pentru arși dată în folosință la Spitalul de urgență Floreasca acum 7 luni nu este folosită, cu toate că este vorba despre o investiție de 8,5 milioane de euro. Nu se știe nici de ce cazurile foarte grave nu au fost trimise în clinici din Vestul Europei, deși marile companii aeriene au pus la dispoziția României avioane de urgență. În compensație mulți specialiști au ajuns încă de ieri în capitală veniți de la marile spitale din Europa și Israel pentru a ajuta la operațiile dificile.

Numărul morților a ajuns la 31, alte 137 de persoane sunt internate în mai multe spitale din București, dintre care circa 60 se afla în stare critică și gravă, după tragedia la clubul Colectiv de vineri noaptea. Nu se știe exact cum a luat foc structura de lemn neignifugat a localului, care folosea o veche hală a unei foste fabrici de încălțăminte. Se presupune că totul a pornit de la artificiile folosite. Cei trei patroni ai clubului sunt încă audiați de către procurori în calitate de suspecți pentru ucidere din culpă și vătămare corporală. Toți trei susțin că nu era responsabilitatea lor, ci a managerului trupei Goodbay to Gravity, care și-a lansat în noaptea fatidică al doilea său disc.

Alți patroni de cluburi din țară și din București și-au suspendat activitatea sau chiar și-au închis afacerile, cum e cazul proprietarului localului “Expirat” din centrul vechi al capitalei, care a mărturisit într-o postare pe Facebook că din 2003 încoace a pus în pericol viața a mii de oameni “weekend după weekend. Și câteodată și în timpul săptămânii”. Despre controlul lansat de premierul Victor Ponta, patronul de la Expirat spune ironic că a fost vorba despre “20 de uniforme de la Poliția locală” și “o singură domnișoară de la Inspectoratul general pentru Situații de Urgenă” care l-au vizitat în această dimineață fără să vadă adevăratele problme ale clubului său și care i-au dat o amendă fiindcă mai avea terasa deschisă.

Pe internet tinerii se organizează, mai ales liceenii și studenții, pentru a merge să ajute la organizarea vizitelor în spitale sau pentru organizarea celor dispuși să doneze sânge. Multe organizații ale liceenilor strâng deja bani pentru operațiile esteice necesare celor care vor scăpa cu viață. Dincolo de toate acestea sunt dezbateri în care ascultătorii de rock sunt numiți “sataniști”, altele în care Biserica Ortodoxă este pusă la zid fiidcă n-a fost văzut niciun preot la căpătâiul celor care mureau cu zile în fața clubului Colectiv. Există mesaje în care anumiți preoți susțin că au primit de la Patriarhie sugestia să nu se amestce fiindcă tinerii de acolo l-ar fi sărbătorit pe Diavol. Patriarhul Daniel a îndemnat, însă, la “unirea rugăciunii cu fapta milostivă” pentru cei aflați în suferință.

XS
SM
MD
LG