Linkuri accesibilitate

„Miliardul ce nu a încăput în statisticile Ministerului Economiei” (mold-street.md)


Moldova va trimite sânge şi componente sangvine pentru victimele din România (Timpul).

Într-o analiză publicată în Evenimentul Zilei, analistul român Iulian Chifu insistă pe câteva idei pe care le-a for mulat vineri şi într-un interviu la Europa Liberă. Una ar fi că la Chişinău se constată acum o joacă de-a pro-europenismul steagurilor fluturânde, fără ca cineva să se uite la esență. Iar esenţa ar fi, la părerea analistului, că PDM, partid autodeclarat pro-european, a votat o moțiune de cenzură cu un text profund anti-european, alături de inițiatorii PSRM (Dodon, pro-rus) și PCRM (Voronin, naționalist moldovenist). Apoi nu numai că nu există pachet de oferte, dar și PDM, alături de toți ceilalți actori, au dat năvală să cumpere voturi și deputați și să rupă din trupul PLDM, eventual să creeze pe sub mâna noua majoritate. Un comportament care prezice o majoritate mozaic, de strânsură, și alegeri anticipate curând, eventual un guvern cu perioadă de întrebuințare limitată, în orice caz fără garanții de reforme, combaterea justiției și edificarea statului de drept, scrie Chifu şi continuă: fac tot acest balet fără perspectivă, compromițând partide proeuropene ce au acceptat „negocierea” – PL Ghimpu și PPEM Leancă – în absența PLDM doar pentru a spune că a încercat, dar nu a reușit în varianta pro-europeană, fapt ce obligă, nu-i așa, ca guvernarea să continue, responsabil, chiar dacă ea se va face cu stânga pro-rusă. Un comportament de forță, agresiv și în ofensivă, nicidecum înclinat spre negociere și compromis. Drumul spre pierzanie pare bătătorit.

Un articol de pe mold-street.md se referă la „miliardul ce nu a încăput în statisticile Ministerului Economiei”. Se are în vedere o datorie de peste un miliard de dolari pe care o are Moldovagaz faţă de compania faţă de compania Factoring-Finance din Rusia. La finele anului 2005, Gazprom a cesionat această datorie firmei Factoring-Finance, iar aceasta poate cere în orice moment Republicii Moldova să o achite. Mold-street îl citează în acest sens pe fostul vicepremier Valeriu Lazar, care susţinea câţiva ani în urmă că „dacă vine într-o zi Factoring-Finance şi cere banii, republica Moldova pierde toate activelel sale gaziere”.

Moldova va trimite sânge şi componente sangvine pentru victimele din România, se arată într-o ştire publicată de Timpul. Autorităţile de la Chişinău sar în ajutorul victimelor incendiului care a avut loc în Bucureşti, continua publicaţia. Mai multe unităţi de transport vor merge în capitala României pentru a duce sânge şi componente sangvine. Informaţia a fost confirmată de către viceministrul Sănătăţii, Gheorghe Ţurcanu. Un incendiu puternic a avut loc, vineri seara, la un club din centrul Bucureștiului. În urma deflagraţiei 29 de persoane şi-au pierdut viaţa, printre care şi doi minori, iar alte 150 au fost grav rănite, precizează autorul.

Ediţia de Chişinău a ziarului „Adevărul” găseşte de cuviinţă să însereze prima reacţie publică a Angelei Gonţa, soţia lui Vlad Filat, după arestarea soţului său. „Cei de la CNA sunt o gaşcă de bandiţi cu epoleţi,” o citează publicaţia pe jurnalistă. Soţia lui Vlad Filat condamnă modul în care CNA anchetează implicarea fostului prim-ministru în fraudele din sistemul bancar. Într-un mesaj plasat pe o reţea de socializare, Angela Gonţa afirmă că o parte din lucrurile ridicate de procurori de la domiciliul lui Filat sunt de fapt ale ei. Jurnalista se declară intimidată de apariţia înregistrării video în care Vlad Filat se află în compania unei blonde „Care este scopul sa faci acest spectacol atata timp cât în fata judecatorilor procurorul spune ca are suficiente probe ca Filat sa fie judecat”, se mai întreabă jurnalista, citată de „Adevărul”.

XS
SM
MD
LG