Linkuri accesibilitate

Nici un supraviețuitor al accidentului aviatic din peninsula Sinai (autoritățile egiptene)


Un avion civil rusesc s-a prăbușit sîmbătă în centrul peninsulei Sinai. Ministerul egiptean al aviației civile a informat că 100 de cadavre au fost deja îndepărtate de la locul accidentului și că nu este nici un supraviețuitor. Avionul decolase de la Sharm El-Sheik, cu 224 de persoane la bord.

Autoritățile egiptene au precizat că marea majoritatea a celor la bord erau cetățeni ruși, între care 17 copii. Guvernul egipean a precizat că erau trei ucraineni la bord, iar Ministerul de externe de la Minsk a informat despre un cetățean Belarus care s-ar fi aflat în avion.

Legătura cu avionul rus, un aparat Airbus A-321 al companiei de chartere Kogalimavia, ce zbura spre St. Petersburg, a fost pierdută deasupra Sinaiului, într-o zonă muntoasă și nepopulată.

1 noiembrie a fost declarată zi de doliu national în Rusia. Ambasada rusă la Cairo a informat că avionul ar fi anunțat că are probleme tehnice și ar fi cerut dreptul să aterizeze pe un aeroport din Sinai, după care a dispărut de pe radare.

Președinte rus Vladimir Putin a ordonat imediat o anchetă, iar experții ruși se află în drum spre locul accidentului. Pentru moment, toate informațiile dau de bănuit că accidental s-a fi datorat unor defecțiuni tehnice.

XS
SM
MD
LG