Linkuri accesibilitate

Acum două luni, a existat un moment în care totul părea posibil și nimic imposibil. Mii de binevoitori au ieșit în stradă pentru a întîmpina coloane de refugiați sosite în Germania de pe tot cuprinsul Africii, Orientului Mijlociu și Asiei. Totul sugera că nu există bariere și limite. Cancelarul german Merkel a întărit sentimentul general declarînd, mai întîi, că orice refugiat e binevenit. Apoi, că Germania va reuși să rezolve situația. În mod ciudat, momenul de grație din septembrie-octombrie 2015 a evocat sau a repetat o euforie și o senzație de putere nemaivăzute în Germania de la căderea Zidului, în 1989. Încă o dată, lumea a rămas cu impresia că istoria stă pe loc și se lasă modelată de forța covîrșitoare a binelui. Elanul și generozitatea au ocupat scena. Avertismentele și prudența s-au făcut nevăzute. După o logică neobișnuită, dar răspîndită în asemenea momente, cauza și efectul au început să-și țină locul: sosirea maselor de refugiați dovedea că sosirea refugiaților nu e o problemă.

După mai puțin de două luni, entuziasmul și încrederea au dispărut. Pe locul lor stă un munte de probleme și contradicții, resentimente și regrete. Toate întrebările și rezervele gonite acum două luni s-au întors înmiit și clatină tot ce părea stabil. Germania e covîrșită de revărsarea unui fluviu uman care nu se mai oprește. Faimoasa administrație germană scrîșnește, depășită de sarcini imposibile. Primarii ridică mîinile în aer, se declară neputincioși și capitulează. Politicienii lasă deoparte ierarhiile și o atacă deschis pe Angela Merkel. Intangibila Angela Merkel se dovedește, deodată, nechibzuită, fragilă și inutilă. După trei mandate fără rival și discuții despre un al patrulea, opinia publică își retrage sprijinul. Procentul de popularitate al Cancelarului se prăbușește. Nemulțumiții se înmulțesc și ies în stradă. Partide ostile sau, pur și simplu, partide nemulțumite încep să scoată capul și intră în jocul politic mare.

Germania nu mai e țara de acum două luni. Exact în momentul de maximă ascendență, în clipa în care, mai mult ca niciodată, Germania părea stăpînă pe situație, pe politica internă, dar și pe politica Europei, totul se surpă. Germania e o țară în criză, iar lucrul cel mai neliniștitor e că Germania va fi o țară în criză pentru mult timp de acum încolo. Dar criza nu e strict germană. În jur, din Grecia pînă în Franța și din Suedia pînă în Bulgaria, Europa suferă de aceeași problemă. Nimic nu mai e cum a fost. Unitatea a căzut prima. Vestul și Estul s-au despărțit și schimbă serii din ce în e mai nervoase de reproșuri și amenințări. Fiecare națiune în parte găsește mijoace mai iscusite sau mai brutale de a devia sau împinge spre următoarea graniță și următorul stat valul de refugiați. Autoritățile de frontieră închid ochii, se întorc cu spatele sau, pur și simplu, încarcă refugiați în trenuri și autobuze care îi duc mai departe, cît mai departe și în orice alt stat.

Între timp, încercările de organizare a unui răspuns comun se nasc și cad aproape săptămînal. Încă o conferință, încă un summit european la Bruxelles, încă o generație de acorduri și dispoziții, după care totul o ia de la cap. Refugiații curg în continuare, nimic și nimeni nu încearcă să îi oprească și mii de oameni trec în fiecare zi spre Germania și Suedia pentru a-și prelua locul în țările gazdă. Criza a devenit o stare de fapt permanentă și nimeni nu înțelege prea bine ce se întîmplă de fapt. Toată lumea vede refugiații, dar mai departe nu pricepe mare lucru.

XS
SM
MD
LG