Linkuri accesibilitate

Serghei Guriev: „Nu am de gând să mă întorc în Rusia”


Serghei Guriev, la Paris
Serghei Guriev, la Paris

Economistul rus îi răspunde de la Paris lui Vladimir Putin.

Președintele rus Vladimir Putin l-a invitat recent să se întoarcă acasă pe fostul rector al Noii Școli Economice de la Moscova, Serghei Guriev. Putin spus că „nimeni nu a formulat vreo obiecție” față de Guriev. Cunoscutul economist a părăsit Rusia în 2013, stabilindu-se în Franța. Într-un interviu acordat Nataliei Galițîna, de la Serviciul rusesc al postului nostru de radio, Radio Svoboda, Guriev a comentat invitația lui Putin, a analizat starea economiei ruse și a anticipat posibile consecințe ale politicii promovate de autorități.

Vorbind recent la ședința Consiliului pentru dezvoltarea societății civile, Vladimir Putin l-a invitat să se întoarcă în Rusia, într-o declarație care a părut să aibă dublu sens, pe fostul rector al Școlii rusești de economie, economistul Serghei Guriev. Putin a declarat că Guriev „nu a fugit nicăieri și nimeni nu a formulat niciun fel de pretenții față de el”. În același timp, publicația Bloomberg scrie că Guriev ar putea fi numit economist-șef la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cu sediul la Londra. Ar fi prima dată când un economist rus ar ocupa o funcție atât de înaltă în cadrul BERD.

Serghei Guriev a plecat din Rusia în mai 2013. Mutarea sa în Franța Guriev a explicat-o prin faptul că autoritățile rusești au fost extrem de nemulțumite de participarea lui în grupul de experți care a recunoscut ca fiind ilegale condamnările la adresa lui Mihail Hodorkovski și Platon Lebedev. Acasă la Guriev au avut loc percheziții, acesta a fost chemat la interogatorii în Comitetul de anchetă. Fiind îngrijorat că ar putea urma represiuni, Guriev a considerat că e mai bine pentru el să emigreze.

Serghei Guriev este profesor și doctor în științe economice și candidat în științe fizico-matematice. Acesta a condus Centrul de cercetări și inovații economice și financiare, a fost consilier economic al guvernului, membru al consiliilor de directori la SberBank, RosselihozBank, Agenția de creditare ipotecară a locuințelor. În cercul intereselor sale științifice intră cercetarea în domeniul guvernării corporative, a mobilității de muncă și corupției. În prezent Guriev este profesor la Institutul de cercetări politice Sciences Po. Într-un interviu acordat colegei noastre de la Radio Svoboda, Natalia Galițina, Serghei Guriev comentează invitația făcută de Vladimir Putin, evaluează starea economiei rusești și face prognoze cu privire la consecințele politicii promovate de autoritățile ruse.

Europa Liberă: În cadrul ședinței Consiliului pentru dezvoltarea societății civile, Vladimir Putin a remarcat că nu are nicio pretenție la adresa Dvs. și că ați fi părăsit Rusia din motive de familie, că nu ați fugit și că el doar s-ar bucura dacă v-ați întoarce și ați lucra în Rusia.

Serghei Guriev la Moscova, septembrie 2012
Serghei Guriev la Moscova, septembrie 2012

Serghei Guriev: „Mă bucur foarte mult că Vladimir Putin mă consideră un specialist bun și că nu are pretenții la mine. Restul voi lăsa fără comentarii”.

Europa Liberă: Ce decizie ați luat în legătură cu invitația de a vă întoarce?

Serghei Guriev: „Cazul Iukos, în legătură cu care am fost interogat, este în continuare deschis. Din acest punct de vedere am impresia că nu s-a schimbat nimic. Doar în cazul în care voi avea vreun tip de imunitate, dar în acest caz poate că lucrurile vor sta altfel. Dar deocamdată nu am de gând să mă întorc.”

Europa Liberă: În trecut spuneați că nu veți reveni în Rusia atâta timp cât se menține cel mai mic risc de a pierde libertatea. Mențineți această poziție?

Serghei Guriev: „Da, bineînțeles”.

Europa Liberă: Și acest risc se menține și în prezent, chiar în pofida invitației lui Putin?

În comparație cu oamenii care au interdicție de a părăsi țara, care sunt în arest la domiciliu sau în închisoare, eu nu am de ce să mă plâng…

Serghei Guriev: „Mie nu-mi este foarte clar ce se întâmplă. Cazul este deschis. Am încercat după plecare să aflu dacă Comitetul de anchetă consideră normală situația în care martorii în acest proces sunt tratați atât de prost. Comitetul de anchetă mi-a răspuns că este un lucru normal. Din acest punct de vedere, rămânând cu statutul de martor, mă pot aștepta ca Comitetul de anchetă va continua să aplice practicile anterioare. Deocamdată nu văd mari schimbări. Nu am primit nicio ofertă de angajare concretă și, după cum a spus-o chiar Putin, având un serviciu bun în străinătate, trăiesc liniștit la Paris. Nu mă plâng de nimic. În comparație cu oamenii care au interdicție de a părăsi țara, care sunt în arest la domiciliu sau în închisoare, eu nu am de ce să mă plâng.”

Europa Liberă: Ați spus și anterior că plecarea Dvs. din Rusia a fost în mare parte legată de îngrijorările cu privire la consecințele investigațiilor activității unui grup de experți și economiști care a pregătit rapoarte pe marginea așa-numitului „al doilea caz Iukos”. Ați fost în vreun fel informat că aceste investigații ar fi fost încetate?

Serghei Guriev: „Nu, bineînțeles. Acest dosar este deschis până în prezent. Nu există un dosar separat al experților, este cazul mare Iukos, deschis în 2003, deci are mai mult de 12 ani. Fiecare expert care a participat la această expertizare a avut de suferit într-un fel sa altul – unii și-au pierdut serviciul, alții au plecat. Din acest punct de vedere nu trebuie să surprindă faptul că nimeni nu crede că acest dosar va fi închis prea curând.”

Europa Liberă: Ați plecat din Rusia doar pentru că vă temeați că veți fi arestat sau au mai fost și alte motive?

Serghei Guriev: „Aveam un serviciu bun și o viață interesantă. Într-un anumit moment mi-a devenit clar că pentru mine e periculos să continui să rămân în Rusia. Și am plecat.”

Europa Liberă: Cum ați aprecia starea actuală a economiei rusești?

Serghei Guriev: „Economia rusească se află în recesiune. Cel mai probabil această recesiune va continua și anul viitor. Dar asta încă nu este o catastrofă. În ultimii 15 ani această recesiune este cea mai gravă și iată de ce. Rusia a intrat în această recesiune nu în timpul crizei globale, ci singură. Restul economiei mondiale crește, iar izolarea Rusiei o impune să reducă cheltuielile bugetare, nu-i permite să împrumute bani în străinătate, nu-i permite să investească. Din acest punct de vedere, situația pe care o vedem azi este radical diferită față de cea din 2008-2009, când lovitura crizei a fost foarte puternică, dar de scurtă durată. În 2009 rezervele mult mai mari care existau atunci au permis să se evite scăderea veniturilor reale ale populației. În timp ce în acest an veniturile populației au scăzut cu 10%. Nu vor mai fi indexări de pensii, deși legea spune că ar trebui să fie. Pensiile vor fi indexate cu 4%, și nu cu 12, cum ar fi trebuit. În acest sens, pensiile se vor reduce de facto cu 8%.

A doua diferență față de criza din 2008-2009 ține de faptul că atunci era clar că acea criză se va încheia, iar Rusia are o strategie de dezvoltare pe termen lung. Iar acum nu este clar când se va încheia recesiunea și nu este clar ce viziuni pe termen lung are Rusia. Rusia chiar a trecut de la planificarea bugetară pe trei ani la cea pe un singur an. Dar nici măcar asta nu este lucrul cel mai important. Cel mai important este faptul că nu există niciun fel de viziuni de dezvoltare a țării pe termen lung.”

Europa Liberă: De ce nu există astfel de viziuni?

Serghei Guriev: „Puterea s-a concentrat, într-un fel sau altul, asupra propriei supraviețuiri, nu asupra dezvoltării. Strategii pe termen lung s-au discutat de multe ori. Faptul că aceste planuri strategice au fost puse deoparte vorbește despre dezinteresul autorităților și faptul că acestea au alte priorități.”

Europa Liberă: Credeți că cifrele oficiale ale inflației care sunt anunțate în Rusia sunt adevărate? Pentru că impresia generală este că aceasta este mult mai mare…

Serghei Guriev: „Este foarte posibil că pentru oamenii de rând nivelul real al inflației este mai mare decât indicele prețurilor de consul al Rosstat. Dar asta este normal. Este foarte posibil, de exemplu, ca pentru oamenii săraci sau în vârstă prețurile cresc mai repede pentru că acești oameni cumpără alimentele și medicamentele care s-au scumpit cel mai mult din cauza căderii cursului rublei și a contra-sancțiunilor adoptate de Guvernul rus. Nu aș acuza Rosstat-ul că furnizează date incorecte.”

Europa Liberă: Din punctul Dumneavoastră de vedere, care este acum nivelul inflației în Rusia?

Serghei Guriev: „Coșul de mărfuri și servicii de care ține cont Rosstat-ul dă 12 la sută anual. Este foarte posibil ca până la sfârșitul anului acest indicator să crească până la 15%. Multe depind de politica Băncii Centrale și de prețurile la petrol, dar este foarte posibil ca pentru categoriile sărace ale populației și pentru pensionari nivelul inflației să ajungă și la peste 20%.”

Europa Liberă: Ce impact au asupra economiei rusești cele două războaie pe care le poartă Rusia – în Siria și în estul Ucrainei? Își poate permite Rusia, din punct de vedere economic, acest lucru acum?

Serghei Guriev: „Cred că efectul direct, cel al creșterii cheltuielilor militare, al acestor operațiuni nu este unul important. Principalele costuri legate de operațiunea din Ucraina și anexarea Crimeii sunt cele indirecte – prin introducerea sancțiunilor, prin izolarea internațională și așa mai departe. Din acest punct de vedere, este mai degrabă folosirea politicii externe în scopuri interne. Izolarea în care a ajuns Rusia în urma acestor războaie indiscutabil o costă foarte scump.”

Europa Liberă: Acum prețul petrolului este în jur de 50 de dolari. Ce va fi dacă petrolul va costa 30 de dolari pentru un baril?

Serghei Guriev: „Asta va genera o problemă serioasă. Nu doar rubla va fi mai ieftină, dar și bugetul va avea mai multe probleme. Bugetul deja acum are deficit. Mai mult, el are deficit chiar și după ce au fost reduse cheltuielile sociale și chiar cele militare. Cheltuielile militare, cât nu ar părea de ciudat, vor rămâne la aceleași sume în ruble, ceea ce înseamnă că vor scădea în expresie reală, pentru că inflația va fi totuși mare. Iată de ce la 30 de dolari pentru un baril Fondul de rezervă se va termina și mai repede, iar cheltuielile vor trebui reduse și mai radical.”

Europa Liberă: Cât de eficientă este, din punctul Dumneavoastră de vedere, ideea înlocuirii produselor de import cu cele autohtone, în condițiile sancțiunilor occidentale și a măsurilor de răspuns ale Rusiei?

Autoritățile ruse nu au de gând să reformeze nimic și spun deschis asta…

Serghei Guriev: „Mi se pare o idee absolut normală. Altceva este că în condițiile actuale – cu un nivel ridicat al corupției, climat investițional prost, lipsa de acces la tehnologiile străine – această înlocuire a produselor de import nu se poate face foarte simplu. Importul se va reduce într-adevăr, pentru că rubla s-a depreciat, iar produsele de import sunt scumpe. Dar asta nu înseamnă că Rusia va face imediat un progres spectaculos în construirea uzinelor, în intrarea pe piețe noi etc.”

Europa Liberă: Sancțiunile Occidentului, care se extind, vor cauza o continuare a scăderii economice a Rusiei și anul viitor?

Serghei Guriev: „Prognoza oficială pentru 2016 spune că va urma o creștere a economiei ruse. Însă prognozele organizațiilor financiare internaționale vorbesc despre o anumită recesiune. Este foarte posibil ca după o scădere cu 4-5 la sută în 2015 căderea va continua și în 2016.”

Europa Liberă: Nu aveți impresia că orice reforme economice în Rusia s-au cramponat mereu de necesitatea unor transformări politice?

Serghei Guriev: „Noi vedem că autoritățile ruse nu au de gând să reformeze nimic și spun asta absolut deschis. Iată de ce fie această putere chiar se va transforma cumva, fie sunt necesare anumite schimbări politice pentru ca reformele să aibă loc. Deocamdată nu se văd niciun fel de motive pentru care am crede că vor fi realizate reformele necesare pentru creșterea economică.”

Europa Liberă: Ce loc ocupă Rusia, în viziunea Dvs., în sistemul economiei mondiale? Nu au exclus-o sancțiunile occidentale din acest sistem?

Dificultățile economice sunt o consecință directă a politicii autorităților ruse…

Serghei Guriev: „Imediat ce Rusia își va reveni din izolare și va face reforme, se va putea integra fără efort în diviziunea internațională a muncii. Rusia are și resurse naturale, și agricultură rodnică, și forță de muncă bine instruită. Iată de ce nu cred că perspectivele economiei ruse sunt pesimiste după încetarea auto-izolării Rusiei.”

Europa Liberă: Dacă vi s-ar oferi posibilitatea de a ocupa din nou funcția de consilier economic al Guvernului, pe care ați deținut-o înainte de plecare, ce ați recomanda să fie făcut acum pentru a îmbunătăți situația economică a țării?

Serghei Guriev: „Sunt măsuri simple: anularea legilor represive, anularea contra-sancțiunilor. Sunt și măsuri mai complexe – revenirea în lumea globală, încetarea auto-izolării și încercarea de a atrage din nou investiții și de a face comerț cu restul lumii.”

Europa Liberă: De facto am revenit din nou la ideea transformărilor politice?

Serghei Guriev: „Pentru a anula contra-sancțiunile nu trebuie neapărat schimbat sistemul politic. Contra-sancțiunile au fost introduse în vara anului 2014. Iată de ce astfel de transformări sunt posibile, dar deocamdată sunt puțin probabile, din punctul meu de vedere.”

Europa Liberă: Vă puteți explica de ce populația Rusiei susține cu atâta entuziasm și sancțiunile, și campaniile militare pe care le duce Rusia, chiar dacă tot aceeași oameni au de suferit de pe urma acestor sancțiuni și acțiuni militare?

Serghei Guriev: „Este, bineînțeles, o consecință a propagandei. Dar în plus este evident că un rol important l-a jucat educația, manualele școlare din perioada sovietică. Mulți cetățeni ai Rusiei consideră că Rusia este înconjurată de dușmani care încearcă să-i facă rău. Iată de ce cred atât de ușor că dificultățile economice sunt o conspirație a dușmanilor externi ai Rusiei. De fapt, dificultățile economice sunt, bineînțeles, o consecință directă a politicii autorităților ruse.”

Europa Liberă: Este greu de înțeles de ce majoritatea cetățenilor ruși susțin ideea renunțării la medicamentele occidentale și înlocuirea acestora cu produse locale, chiar dacă acest lucru le poate cauza prejudicii grave propriei lor sănătăți…

Serghei Guriev: „Și mie mi-e greu să înțeleg acest lucru. S-ar putea ca acești oameni să nu înțeleagă până la capăt cât de necesare și cât de calitative sunt medicamentele occidentale. În plus, propaganda, se pare, nu vorbește despre faptul că cea mai mare parte a elitelor ruse se folosește de serviciile medicale din Occident.”

Europa Liberă: Ce este de făcut în această situație?

Serghei Guriev: „Depinde pentru cine. Este foarte important să se explice cetățenilor ruși cum este de facto organizată viața în Rusia și în afara ei și de ce lucrurile pe care le fac acum autoritățile ruse vin în contradicție cu interesele lor.”

XS
SM
MD
LG