Linkuri accesibilitate

Democraţii cer premierului Valeriu Streleţ să-şi dea demisia de bună voie


Democraţii i-au cerut premierului Valeriu Streleţ să-şi dea demisia de bună voie astăzi înainte de dezbaterea moţiunii de cenzură a opoziţiei socialiste şi comuniste. Anunţul a fost făcut de liderul acestei formaţiuni, Marian Lupu, după o întrunire miercuri seară a consiliului AIE3. Parlamentul de la Chișinău se reunește în ședință plenară ca să dezbată și să examineze moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Socialiștilor și de comuniști împotriva guvernului condus de Streleț. Până acum, fracţiunea Partidului Liberal şi cei trei deputaţi neafiliaţi care reprezintă poziția Partidului Popular European condus de Iurie Leancă au declarat că nu vor susţine moţiunea. Partidul Socialiştilor a anunțat că in aceasta dimineață va organiza un marş şi o demonstrație de protest în fața Parlamentului.

XS
SM
MD
LG