Linkuri accesibilitate

Moldova se apropie de „careul banditesc” al anilor ’90 (Deutsche Welle)


Interesul direct al lui Plahotniuc e de a-l aduce cât mai mult în prim-plan pe Usatîi (independent)

​• Portalul Agora scrie că fostul ambasador al RM în Germania, ex-deputatul democrat Igor Corman va administra investițiile gigantului japonez Sumitomo, care intenționează să deschidă o fabrică de producere a subansamblelor pentru autoturisme la Orhei. Gigantul japonez va investi circa 17 milioane de euro în construcția fabricii cu suprafața de 25 de mii de metri pătrați pentru un număr de aproximativ 3200 de angajați. Igor Corman și-a depus mandatul de deputat la 15 octombrie a.c., amintește sursa citată.

• Portalul AllMoldova publică un interviu cu reprezentantul permanent al Băncii Mondiale în RM, Alex Kremer, care spune că, în cazul demiterii actualului Cabinet de Miniștri, instituția pe care o reprezintă este gata să lucreze, indiferent de componență, cu orice Guvern care este decis să reformeze și să asaneze economia țării. Alex Kremer vorbește, între altele, și despre motivele care au condus la degradarea economiei și creșterea inflației în RM, inclusiv din cauza crizei economice din Rusia și colapsul celor trei bănci moldovenești. Directorul reprezentanței din RM a BM spune că pentru 2015 este prognozată o scădere a PIB de circa 2%, iar anul viitor – o creștere ușoară de 0,5%. Economia RM ar putea să se stabilizeze în 2017, iar BM speră ca la începutul anului viitor să poată ofere sprijin RM, dar că „acest fapt depinde de negocierile cu autoritățile.” Țara, spune Alex Kremer, poate obține succese economice în scurt timp, dar pentru aceasta autoritățile trebuie să demonstreze că pot controla corupția în sistemul bancar și alte sectoare ale economiei, care ar oferi condiții de securitate mediului de afaceri.

• Iulian Chifu este de părere într-un editorial publicat pe portalul „Deschide Știrea” (deschide.md, 151026) că bătălia de toamnă din politica de pe Bâc a ținut de tentativa „celor doi Vlazi” de a crea instrumente politice alternative pentru propriile partide, care amenințau să nu mai treacă pragul electoral – Vlad Filat a pregătit Partidul DA în piață, iar Plahotniuc vehiculul PPEM. Columnistul de la „Deschide Știrea” consideră că PLDM a fuzionat și și-a asumat agenda utilă a străzii și a preluat doleanțele societății civile (se are în vedere Platforma DA – Imedia) pentru a-și crește urgent imaginea și susținerea, în timp ce PD a forțat stânga să depună moțiunea de cenzură împotriva Guvernului pentru a-și întări propriile argumente și a soluționa negocierea rapid, până joi când se decide soarta Guvernului.

Deutsche Welle titrează: „Moldova se apropie de „careul banditesc” al anilor ’90.” Jurnalistul Vitalie Călugăreanu observă că AIE-3 riscă să se destrame în condițiile în care Parlamentul va examina joi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, iar PDM „încă nu s-a decis privitor la moțiune.” Deși liderii PD au răspuns ambiguu la întrebarea dacă vor susține sau nu moțiunea de cenzură a stângii împotriva Guvernului, spicherul Andrian Candu a declarat că „alianța pro-europeană este o necesitate”. DW observă și faptul că liderul PPEM, Iurie Leancă, nu s-a pronunțat încă asupra ultimei invitații publice la dialog cu PLDM, PL și PD, amintind că anterior Leancă a spus că refuză orice ofertă din partea guvernării. Pe de altă parte, analistul politic, Olga Nicolenco, susține că „trebuie să ne luăm rămas bun de la Guvernul Streleţ şi să ne pregătim pentru o guvernare de stânga”, sugerând că PLDM şi PL trebuie să se pregătească pentru a se retrage în opoziţie.

• Jurnalistul Alex Cozer este de părere într-un articol de opinie publicat pe portalul Independent că socialistul Iar Dodon, care încă pare favoritul Moscovei în raport cu Renato Usatîi, nu are nici o șansă față de primarul de Bălți din cauza că cel care conduce RM (se are în vedere Vlad Plahotniuc – Imedia) are cu totul alte planuri. Se vede de la o poștă că interesul direct al lui Plahotniuc e de a-l aduce cât mai mult în prim-plan pe Usatîi, scrie Cozer. Autorul articolului susține în contextul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Streleț că Plahotniuc l-ar fi convins pe Dodon să susțină modificările la legea CNA, care-i salvează funcția lui Chetraru, promițându-i în schimb că va vota pentru demisia lui Streleț. Autorul se întreabă ce va urma după această posibilă demitere: „/…/ O alianță de guvernare care să includă și PSRM-ul? Foarte puțin probabil. O astfel de variantă l-ar distruge total politic pe Dodon, dar și ar trezi și mai mari nemulțumiri și revolte în societate. Dodon n-ar avea niciun motiv, decât poate promisiunea că va fi făcut președinte, pentru a intra într-o astfel de coaliție. Nici Plahotniuc, pentru că astfel s-ar developa direct jocurile sale cu Moscova și ar deveni și mai vulnerabil în fața societății.”

• Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, este citată de portalul Gagauz Info cu afirmația potrivit căreia în prima jumătate a anului exporturile din autonomia găgăuză (în sumă de circa 100 mil. de lei) în Rusia a crescut cu 75,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Per total, exporturile găgăuze au crescut cu 15,4% față de primele șase luni ale lui 2014. Într-un interviu pentru săptămânalul economic „Logos Press”, Irina Vlah precizează că, la moment, 23 de companii agricole găgăuze se bucură de dreptul de a-și exporta producția în Rusia. Cel mai mult, potrivit „Gagauz Info”, găgăuzii au exportat fructe, nuci, floarea soarelui și vinuri. Irina Vlah a mai spus în context că Rusia, Turcia și UE sunt principalii parteneri economici ai Găgăuziei.

• Portalul de știri și analize economice Mold Street dezvăluie că Parlamentul este cel mai mare beneficiar al rectificărilor bugetare, aprobate de Guvernul Streleț la 15 octombrie. Documentul aprobat a ajuns în Parlament și prevede o majorare cu circa 60% a alocațiilor pentru nevoile Legislativului. Ministerul Finanțelor propune, potrivit „Mold Street”, alocarea suplimentară a încă 22 mil. de lei pentru implementarea sistemului informațional „e-Parlament” și 51,5 mil. de lei pentru procurarea utilajului și asigurarea lucrărilor de montare a sistemului de ventilare și canalizare, a sistemului anti-incendiar din clădirea Parlamentului. Pe de altă parte, Guvernul suspendă finanțarea lucrărilor la gazoductul Ungheni-Chișinău (300 mil. de lei), a tăiat 485 de milioane pentru reabilitarea drumurilor; 230 mil. de lei pentru Sănătate și 75 mil. pentru Educație.

• Victor Josu publică un articol în Panorama sub forma unei scrisori deschise adresate ambasadorului SUA la Chișinău, James D. Petitt, în care îi solicită să ia sub „apărarea personală grupul de deținuți politici în frunte cu Grigore Petrenco”. Semnatarul articolului îi solicită diplomatului american să ajute astfel la diminuarea pericolului ce planează asupra democrației moldovenești.

• Șeful Punct Biroul pentru Relaţii cu Diaspora (BRD), Valeriu Turea a anunțat pe pagina sa de Facebook că a semnat recent cu ministrul român delegat pentru Relațiile cu Românii de peste Hotare, Angel Tâlvăr, un Memorandum de înţelegere privind colaborarea dintre cele două instituții. Memorandumul de înțelegere, potrivit Cancelariei de Stat, reglementează cooperarea între părți în atingerea următoarelor obiective comune: abordarea comprehensivă și eficientă a relațiilor cu societatea civilă aflată peste hotarele RM și ale României; implementarea activităților de interes comun în domeniul migrației și sensibilizării diasporei din cele două state; dezvoltarea abordării intersectoriale a politicilor culturale, educaționale și economice privind migrația și relațiile cu diaspora din cele două state.

• Jurnalistul Pavel Păduraru observă într-un articol publicat în TIMPUL că arestul lui Filat de joia trecută ar fi fost pregătit de cel puțin un an de zile. Autorul articolului trece în revistă toate „indiciile” în acest sens. Între altele, Pavel Păduraru notează că la 21 ianuarie 2015, Renato Usatîi avertiza pe o rețea de socializare că în acest an va fi arestat unul dintre capii țării, iar multă lume a crezut atunci că mesajul ar fi fost adresat lui Vlad Plahotniuc. În contextul evenimentelor recente, Păduraru scrie că „/…/ Pentru oricine este clar că nu Renato Usatîi conduce procurorii din RM, ci altcineva, iar profețiile sale din ianuarie despre arestul de joi demonstrează legătura sa strânsă cu acel altcineva, despre care gura târgului afirmă că s-ar numi Plahotniuc.” Jurnalistul este de părere că „protestele contra oligarhilor” organizate de Dodon și Usatîi au însemnat realmente anihilarea lui Vlad Filat.

XS
SM
MD
LG