Linkuri accesibilitate

La sfîrșit de săptămână cu Europa Liberă, Valentina Ursu și invitații lor.

Președintele Nicolae Timofti le-a cerut grupurilor parlamentare din AIE-3 să găsească consensul necesar pentru menținerea coaliției pro-europene. Șeful statului a avut întrevederi separate cu grupurile din Legislativ ale PLDM, PD și PL care constituie Alianța pentru Integrare Europeană – 3. Potrivit unui comunicat al Președinției, discuțiile au avut loc în contextul actualei situații social-politice și după punerea în arest preventiv a liderului liberal-democrat și fost premier Vlad Filat, care a generat dispute în sânul guvernării.

De asemenea, s-a pus accent pe continuarea reformării organelor de drept și a altor instituții publice care asigură ordinea constituțională și respectarea normelor legale. Despre cum se vede din provincie criza din care nu mai iese guvernarea vorbim la acest sfârșit de săptămână.

Comuniștii s-au declarat gata să sprijine intenția socialiștilor de a debarca guvernul Streleț. Executivul de la Chișinău este susținut în Legislativ de Alianța pentru Integrare Europeană formată din liberal-democrați, democrați și liberali. Evoluțiile politice de ultimă oră din țară reflectă polarizarea societății moldave. În mediul rural oamenii par a fi destul de informați despre ceea ce se întâmplă în vârful puterii.

Sătui de promisiunile politicienilor, câțiva locuitori ai comunei Ciuciuleni, o localitate situată la doar 50 de kilometri distanță de capitală, spun că au ajuns la capătul răbdării și au adresat un mesaj dur celor din clasa politică.

„De-amu nu mai putem răbda. Lumea s-a răsculat. Sunt săraci, pensiile mici, salarii nu au. De furat fură.”

Europa Liberă: Cine fură cel mai mult?

„Parlamentul. Acum au descoperit că Filat a furat nu ştiu câte milioane. Mai sunt de-alde Voronin, Plahotniuc, sunt mai mulţi. Eu în politica lor nu mă implic, nu ştiu.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră sunteţi cei care i-aţi votat şi i-aţi trimis în Parlament.

„Când i-am votat, au venit şi au promis sarea şi marea, că vor mări pensiile, că va fi bine. Dar la urmă binele s-a arătat... Ne-au amăgit ca pe nişte copii.”

Europa Liberă: Şi acum credeţi că nu vă va mai amăgi nimeni, când vor veni alegerile?

„Eu nu mai ştiu cum să spun. Eu cred că până nu îi vor da pe toţi afară... Poate vor veni alţii mai păcătoşi, vor fura mai mult, eu nu ştiu singur ce să mai spun. Pe cine să aducă? Oameni cinstiţi, care nu fură. Ori aceştia cumva să se ia în mâini, cineva să-i judece, să-i fugărească. Acum eu singur nu înţeleg ce va fi.”

Europa Liberă: În Moldova se poate trăi mai bine? Și cum înţelegeţi dumneavoastră o viaţă mai bună?

„Corupţia să se termine mai repede şi atunci va fi ordine în ţară.”

Europa Liberă: Cine a pornit corupţia?

„Tot Parlamentul. Tot de acolo se ia şi de la judecători.”

Europa Liberă: Cei care au bani mulţi, ce fac ei cu aceste sume de bani?

„Le dau la neamurile lor, îi aranjează la lucru. Dar oamenilor simpli nu le ajunge pensia pe care o au.”

Europa Liberă: Dumneavoastră dacă aţi avea bani mulţi, ce aţi face cu ei?

„Dar de unde să-i iau? Nu aş proceda aşa, cum au furat milioanele.”

„Ai lua câte oleacă.”

„Trebuie să ne dea câte oleacă la fiecare. Nu unul pune în buzunar prea mult, dar unul nu are deloc.”

„Eu am şapte lei. Să mă duc să iau leacuri și pe ce să iau?”

Europa Liberă: Lumea este divizată?

„Desigur că e divizată. Pentru mine nu ştiu dacă va fi bine cu Uniunea Europeană sau cu Uniunea Euroasiatică. Când era Uniunea Sovietică, pot spune că sunt născut cu ruşii, am dus-o bine. Nu erau atâţia bogaţi. Poate au fost, dar nu se ştia de ei. Dar acum unde te întorci, cum spunea cineva, mănâncă cu lingură de aur, dar cineva nu are nici cu lingură de lemn ce să mănânce... Poate va fi mai bine cu Rusia. Poate nu. Nu ştiu singur în care parte să apucăm.”

Europa Liberă: Şi cine vă ajută să vă dezmeticiţi, dacă dumneavoastră nu ştiţi?

„Numaidecât să se ia lumea în mâini şi vor face ceva. Sau să-i răstoarne pe aceştia şi să pună alţii. De ajutat nu poate nimeni să mă ajute, numai eu cât voi mai putea munci, dar în traistă nu-ţi pune nimeni.”

„Noi am crezut că ei vor merge mai departe spre Uniunea Europeană, să ajungem şi noi acolo, să fie o lege.”

Europa Liberă: Cum înţelegeţi legea să funcţioneze?

„Trebuie de adus un neamţ să-i pună pe roate.”

Europa Liberă: Şi moldovenii nu se pot guverna, nu se pot conduce?

„Nu, moldoveanul nu poate conduce. Ei pot numai să fure.”

Europa Liberă: Sunt politicieni, figuri politice în care să aveţi încredere?

„Eu îmi închipui că nu sunt chiar toţi hoţi. Nici aceştia nu au fost hoţi, când au intrat la putere. Dar cum au intrat la putere, a trecut un an de zile şi ei sunt milionari. Se laudă că trăiesc bine, arată casele. Ei au făcut cu sudoarea lor aşa case? Nu ştiu cum va fi. Am văzut ce a fost, dar ce va fi de acum înainte Dumnezeu ştie.”

*

Către cei cu buzunare pline din banii publici se adresează și muzeografa Feonia Buza, de la Muzeul de Istorie și Etnografie de la Ciuciuleni, raionul Hâncești. Este nevoie de reforme și trebuie respectat statul de drept. E îndemnul pensionarei care mai mulți ani a activat în cadrul primăriei din sat.

Feonia Buza: „Astăzi în Moldova e o nedumerire. O totală nedumerire. Oamenii s-au împărţit în două tabere. Și cei de la putere nu au făcut nimic, numai ne-au amăgit, ne-au sărăcit.”

Europa Liberă: Ce înseamnă „v-au amăgit”? Cum v-au amăgit?

Feonia Buza: „I-am votat fiindcă au promis că vor fi pensiile, salariile mari, locuri de muncă, că va fi bine în ţară, că vom fi îndestulaţi, vom trăi bine. Şi am ajuns la urmă că au furat miliardul.”

Europa Liberă: Şi vă este clar cine a jefuit Moldova?

Feonia Buza: „Da. Cel care stă în fruntea caracatiţei este domnul Plahotniuc, a acaparat toate structurile de stat.”

Europa Liberă: Chiar credeţi că un singur om conduce? Cine conduce cu Republica Moldova?

Feonia Buza: „Cu republica nu conduce numai el, dar sunt sub papucul lui şi CNI, şi CNA, şi CCA, şi toate organele de justiţie, Procuratura, procurorul general. I-a făcut pe toţi complici, corupţia e mare. Plahotniuc e cam cu mâinile curate, el numai a dat comandă şi ceilalţi, prin toate instituţiile, i-au făcut poftele,

Dacă Filat ar fi hâtru şi i-ar numi pe toţi, vor începe câte unul, ca şoarecii cei mari, să cadă în capcană. Dar dacă el va tăcea şi le va da pace, noi vom fi în capcană şi mai departe.

fiindcă el are tare mulţi bani şi ştie cum să-i preseze pe ceilalţi. Ei toţi sunt şantajabili. Acum el s-a răzbunat pe Filat. Dacă Filat ar fi hâtru şi i-ar numi pe toţi, vor începe câte unul, ca şoarecii cei mari, să cadă în capcană. Dar dacă el va tăcea şi le va da pace, noi vom fi în capcană şi mai departe. Plahotniuc deja se dă în partea stângă şi îi va acapara pe Usatîi, Ilan Shor, Dodon şi va forma altă caracatiţă. Din nou ţara va fi subjugată. Dacă i-ar da afară pe cei care acum sunt la putere şi ar pune nişte oameni apartinici...”

Europa Liberă: Cum se găsesc aceşti oameni în care lumea să aibă încredere? Pentru că aud de la mai mulţi cetăţeni că ar vrea persoane integre moral să se afle în structurile statului, în vârful puterii. Cum pătrund aceste persoane care să vă insufle încredere?

Feonia Buza: „Acesta e cel mai greu moment. Fiindcă noi, cei de la ţară, chiar şi ceilalţi, am pierdut încrederea aproape în toţi. Că ei cum se văd la putere, încep a fura, îşi umplu buzunarele cu bani, îşi fac castele, dar de lumea de la ţară uită. Deja nu mai putem avea încredere, nici nu ştim în cine să avem încredere.”

Europa Liberă: Dar strada poate face presiune asupra celor care guvernează? Şi ce credeţi despre protestele din inima Chişinăului?

Feonia Buza: „Strada ar putea să facă. Populaţia s-a săturat, i-a ajuns deja cuţitul la os. Dar ei nu vor să lepede fotoliile. Şi chiar dacă iese vreunul, îşi pun tot de-ai lor, ca să-i susţină.”

Europa Liberă: Dar lumea acum ştie ce trebuie să facă? S-a trezit, s-a deşteptat cetăţeanul?

Feonia Buza: „Lumea s-a trezit, s-a deşteptat. Din mai au început aceste proteste şi ei nu reacţionează absolut deloc. Conducerea ar trebui să iasă la dialog, să iasă în faţa poporului şi să vorbească.”

Europa Liberă: Dar s-a încercat această discuţie la masa rotundă.

Feonia Buza: „Și domnul Ghimpu a ieşit înainte şi le-a pus sârma în „bot” să tacă şi gata, nu au mai putut zice nimic. Ce au mai putut să facă? Tot ei i-au glușit, i-au oprit. Eu nu văd ieşire din situaţie. Ori alegeri anticipate, ori ca în România – o revoluţie.”

Europa Liberă: Ce înseamnă, în opinia dumneavoastră, declanşarea unei revoluţii? Pentru că din contra, se zice că Moldova ar avea nevoie de evoluţie şi nu de revoluţie.

Feonia Buza: „Ar avea nevoie de evoluţie, dar cu evoluția vedeţi că nimic nu facem, până nu îi vor respinge pe toţi aceşti cetăţeni şi vor ieşi cu furci, coase, mături, lopeţi, ca să-i fugărească ca pe şoarecii cei mari. Nu mai ajungem cum au procedat cu Ceauşescu în România, că domnul Timofti e slăbuţ. Cu omul lui de încredere cine se va bate? Dar dacă vor cădea ceilalţi...”

Europa Liberă: Unii zic din contra, că declanşarea alegerilor parlamentare anticipate ar putea să aducă forţele de stânga să guverneze Moldova. Dar, de fapt, vreau să vă întreb dacă este o diferenţă între cum guvernează dreapta şi cum guvernează stânga?

Feonia Buza: „Eu aş fi de părerea ca acum Streleţ să iasă în faţa poporului şi să se unească cu Platforma Civică „DA”, cu tot poporul şi să meargă înainte cu partea dreaptă. Numai aceasta e ieşirea, cu toată populaţia. Dar să iasă în faţa poporului, să vorbească cu poporul. Dar aşa... Chiar la o masă de dialog vorbesc numai ei, lumea nu înţelege nimic, ei acolo între ei se sfădesc, ei se împacă şi...”

Europa Liberă: Vă întrebam dacă este o diferenţă cum conduc forţele de stânga şi cum conduc forţele de dreapta?

Feonia Buza: „Nu văd diferenţă mare. Numai că văd că şi Dodon tot spre Europa tinde.”

Europa Liberă: El din contra, a zis că trebuie denunţat Acordul de Asociere.

Feonia Buza: „Nu, eu nu sunt de acord. Eu vreau cu Europa, nu cu Rusia. Drept că nici cu Rusia nu ne-a fost rău. Toată producţia acolo se ducea, lumea acolo lucra. Şi în Europa e bine. Şi încolo se duc să lucreze şi aduc bani, dar... Nici nu ştiu cum să zic ca să nimeresc.”

Europa Liberă: Ce ar însemna să nimeriţi? Să-i împăcaţi pe toţi: şi pe cei care vor cu Estul, şi pe cei care vor cu Vestul?

Feonia Buza: „Nu. Eu aş vrea să se formeze un partid mare, să se unească cu cei care sunt pentru Europa. Şi atunci la alegeri anticipate lumea va şti ce să aleagă. Dar acum pe cine să aleagă? Îi vor alege tot pe aceştia, cum i-au ales.”

Europa Liberă: Cum i-au ales pe aceştia?

Feonia Buza: „D-apoi cum? Nu s-au rugat să-i aleagă că vor face bine şi vom avea de toate?! Şi acum ce-i?! Au furat totul, au furat ţara.”

Europa Liberă: Şi cum trebuie întoarsă ţara înapoi?

Feonia Buza: „Să nu fie împărţite între partide CNI, CNA, CCA.”

Europa Liberă: Funcţiile să nu fie repartizate conform algoritmului politic?

Feonia Buza: „Nu. Să fie structurile libere, independente. Atunci şi un procuror ar putea judeca singur, şi un judecător, toţi ar fi liberi. Dar dacă sunt în captivitate, numai sună şi îi spune: „Tu nu face aşa”, gata.”

Europa Liberă: Din rău poate fi mai rău? Mă refer la situaţia social-politică. Declanşarea unei crize politice de proporţie cum s-ar răsfrânge asupra satului şi statului?

Feonia Buza: „Rău. Populaţia şi aşa e sărăcită, disperată, sunt persoane la ţară care nu au ce mânca. De pildă, o mahalagiţă de a mea, cu doi copii, a venit într-o zi cu un leu să-i dau un ou să-şi hrănească copilul. Să cumpere un ou! M-

Cu ce să trăim noi? Ce să facem? Dar ei nici nu simt aceasta. Ştiţi de ce nu simt? Fiindcă ei au tare mulţi bani şi cred că aşa cum le e lor de bine, aşa este la toată populaţia.

am crucit. Vă închipuiţi la ce stare a ajuns cu doi copii? Bărbatul ei a fost la Moscova şi a venit cu nimic, nu i-au plătit, din casă i-au dat afară, fiindcă erau în casă cu chirie, nu au absolut nimic. Nu ştiu cum vor intra şi cum vor ieşi din iarnă. Dar sunt invalizi la pat care primesc o pensie mizeră. Ne-au mărit pensia cu 8%. Aceasta e mărire de pensie?! Dar produsele cu cât s-au scumpit?! Eu mă duc să cumpăr un peşte şi trebuie să dau aproape 100 de lei. Cu ce să trăim noi? Ce să facem? Dar ei nici nu simt aceasta. Ştiţi de ce nu simt? Fiindcă ei au tare mulţi bani şi cred că aşa cum le e lor de bine, aşa este la toată populaţia. Dar să le dea salariul acesta sau pensia aceasta şi să-i oblige pe parlamentari să trăiască două săptămâni la sat cu leafa aceasta…”

Europa Liberă: Pensionara Feonia Buza de la Ciuciuleni, dacă ar fi în guvern, în Parlament, cum ar rezolva problemele?

Feonia Buza: „Eu întâi m-aş gândi la popor şi apoi la mine. În primul rând, ei trebuie să fie cinstiţi, să nu-şi mărească lor salariile, dar să se gândească la popor. Dacă populaţia te susţine şi e îndestulată, tu nu lucrezi cu frica ca mâine-poimâine îţi vor pune cătuşele pe mână şi te vor aresta pentru ceea ce faci... Să nu-şi facă palate. Poate ei cred că oamenii de la ţară sunt mai proşti şi nu văd că din salariu, chiar şi de 70 de mii, pe care l-a avut guvernatorul Drăguţanu, tot nu poţi face castele aşa de mari şi nu ai maşini de lux.”

Europa Liberă: Bogăţia sau materialul strică omul?

Feonia Buza: „Sigur că îl strică. Banul îl strică. Şi oricât ar avea, tot mai vrea să aibă. Dar cu dânsul nimic nu ia, cât de bogat ar fi şi cât de mult ar amăgi, şi cât de mult ar grămădi. El cu dânsul nu ia nimic, totul rămâne pe pământ. Şi unii rămân că nici nu are cine le da o cană de apă cu toată bogăţia pe care o au. Până la urmă se alege praful. Trebuie şi la aceasta să te gândeşti, să te mai gândeşti la Dumnezeu, când vâri mâna în buzunarul tuturor cetăţenilor ţării. Măresc tarifele la apă, gaz, electricitate şi împart banii cu Plahotniuc şi Şevciuk. Lumea vede, dar nu le poate face nimic, fiindcă ei au peste tot oamenii lor şi se acoperă unul pe altul.”

Europa Liberă: Dar oamenii care sunt în sistem şi care indirect sunt complici şi ei la fărădelegile care au loc în Republica Moldova pot să-şi dea seama că nu e bine ceea ce fac?

Feonia Buza: „Numai să deschidă gura, cum a deschis-o Ștefan Urâtu de la Comisia Electorală Centrală... L-au dat imediat afară. Ai ridicat glasul, te-au dat afară, te-au înlăturat şi ei merg mai departe, pun pe cineva de al lor. Nu poate face nimeni nimic, pentru că sunt captivi.”

Europa Liberă: Ziua de mâine poate fi mai bună decât cea de azi?

Buza Feonia și Valentina Ursu, în timpul campaniei „Aici e Europa Liberă”

Buza Feonia și Valentina Ursu, în timpul campaniei „Aici e Europa Liberă”

Feonia Buza: „Mai rea poate fi, dar mai bună nu cred. Până nu se va da totul jos şi să vină la conducere alţi oameni, cu altă mentalitate, eu nu văd altă ieşire din situaţie. Plahotniuc s-a retras, el e hâtru, s-a retras de peste tot şi stă ca un vulpoi cu pufuşor pe botişor. El singur nu a făcut nici la Metalferos, nici cu lumina, gazul. Şi de la Moldtelecom au furat o grămadă de bani. Acum vor iar să mărească taxele. Nu el face. El numai stă în capul caracatiţei. Dar pentru a-l da jos, trebuie probe. Au fost probe din Olanda, dar nu i-au putut face nimic. Banul stă în capul mesei. Ai bani, cumperi şi mamă, cumperi şi tată. Nu ai bani, eşti sărac lipit pământului şi nu poţi face nimic, nici nu poţi deschide gura, că te acoperă.”

Europa Liberă: Alţii spun că apropierea Moldovei de Uniunea Europeană ar putea totuşi să salveze ţara. Pentru că, dacă intri în această Uniune Europeană, regulile de joc sunt clare: legea trebuie să fie respectată, să stea în capul mesei.

Feonia Buza: „Cât bănărit a fost trimis din Uniunea Europeană pentru reforme? S-a făcut vreo reformă? Cât bănărit s-a băgat în reforma justiţiei? Au făcut în justiţie ceva? Nu tot cel care fură un măr e pedepsit cu doi ani şi care a furat miliardul nici cu o zi? Nu le-a dat bani Uniunea Europeană ca să facă reforme, să intrăm şi noi în UE? În Uniunea Europeană nu te primeşte fără reforme.”

Europa Liberă: Se zice că ar putea să se aprofundeze criza, atunci când va trebui ales şeful statului. Preşedintele ţării trebuie ales de deputaţii din Parlament sau de către cetăţean?

Feonia Buza: „De către toţi cetăţenii. Fiindcă vor fi mai mulţi şi din mai mulţi poate se va găsi unul cu autoritate, popularitate. În România pe Iohannis poporul l-a ales, nu l-a ales Parlamentul. Aşa şi la noi. Parcă vor să facă referendum.”

Europa Liberă: Cine ar merita să ajungă în fruntea ţării?

Feonia Buza: „Dumnezeu ştie, eu nu ştiu. Eu sunt cu drept de vot, dar cine ştie atunci care vor ieşi. Până atunci ei se tot împart, se aleg, se culeg și la urmă cine ştie cine va fi acela care va fi în fruntea ţării… Eu cred că ar trebui să fie unul mai bun decât care este, să fie cu iniţiativă, cu dragoste de oameni, să iasă în faţa poporului să vorbească. Că în cabinet şi un moşneag sau o babă poate să stea. Dacă domnul Timofti lua ţara în mâini şi îi punea pe toţi la punct, doar el e şeful ţării, cel mai mare, nu ajungeam la ce am ajuns. Dar aşa ei şi-au ales tot omul lor: „Băi, va tăcea şi nu va zice nimic nici unuia şi noi vom face ce vom vrea”. Și gata.”

Europa Liberă: Aici, la Ciuciuleni, câtă lume gândeşte ca Feonia Buza?

Feonia Buza: „Nu ştiu. Veţi mai lua interviuri şi veţi vedea ce vor mai spune şi alţii. Eu am impresia mea, nu m-a putut cumpăra nimeni. Am lucrat în primărie cu nouă primari.”

Europa Liberă: Cine are mai multă putere: cetăţeanul sau guvernantul?

Feonia Buza: „Guvernantul. Cetăţeanul nu are nicio putere.”

Europa Liberă: O singură dată are, la patru ani, atunci când votează?

Feonia Buza: „Da.”

Europa Liberă: Dar sunteţi optimistă?

Feonia Buza: „Mai mult pesimistă decât optimistă. Dar câteodată sunt şi optimistă.”

*

Moldova trebuie să rupă cercul influenței politice asupra instituțiilor statului, iar numărul partidelor să se reducă la minimum, sugerează Maria Nicolai, viceprimar al comunei Ciuciuleni din raionul Hâncești.

Maria Nicolai: „Uneori mă gândesc poate faptul că sunt atâtea greutăţi în Moldova depinde de starea noastră naţională, adică de grupurile etnice care trăiesc în Moldova. Fiindcă, ca să faci ceva, trebuie să te înţelegi, să fii cam de acelaşi gând, de aceeaşi dorinţă. Că politica influenţează din partea de Est noi ştim foarte bine. Dacă mai citim ce se scrie pe toate reţelele de socializare, apoi într-adevăr parcă ţi se ridică părul în cap de ce e aşa.”

Europa Liberă: Și atunci duşmanul Moldovei trebuie căutat în exterior sau mai întâi în interiorul ţării?

: „Trebuie să ne gândim noi ce vrem. Dacă noi am şti bine ce dorim, nu ne-am uita ce face duşmanul. Duşmanul, este o vorbă, fie cât de puternic, dar la un colţ este cineva mai puternic, care îl depăşeşte. Aşa şi aici, cât nu ar fi el de puternic, dar noi dacă ne-am uni, ne-am dori ceva, s-ar face. Dacă poporul şi-ar dori tare şi s-ar uni, şi ar dori şi forţele de la conducere, noi nu am fi în starea aceasta.”

Europa Liberă: De ce e această prăpastie între cei de sus şi cei de jos?

Maria Nicolai: „Uneori mă gândesc că poate nu reuşesc, poate într-adevăr e greu. Că atunci când iei o putere în mână, e un lucru pe care nu-l înveţi la o instituţie. O parte parcă ar fi de mai mulţi ani, altă parte vin noi.”

Europa Liberă: Dar în 25 de ani chiar să nu se coaguleze o elită politică?

Maria Nicolai: „Iată nu s-a coagulat. Şi e foarte rău. Se vede că mândria le e mare, orgoliul, fuga după bogăţie și „eu sunt cine sunt şi nu mai ascult pe nimeni”, cred că aceasta îi face să se mănânce. Acum oricui i-ai zice să facă ceva, el ştie totul: „Nu mă învăţa pe mine, că eu ştiu”. Cred că şi în Parlament e tot aşa – nu mă învăţa, că eu ştiu ce să fac.”

Europa Liberă: Se zice că statalitatea Moldovei cel mai mult a fost şi este zdruncinată de corupţie. Se luptă cu acest flagel? Cum ar trebui la modul serios să fie stârpită această corupţie?

Maria Nicolai: „Cred că nu se luptă. Şi nu se luptă la niciun nivel, nici sus, nici jos. Dacă fiecare şi-ar face datoria de om care vrea să facă ceva pentru sine şi pentru ţară, fiindcă numai atunci se dobândeşte ceva, când faci şi pentru ţară,

Niciunul nu se gândeşte la datorie, toţi se gândesc cum mai mult să-l amăgească pe altul, cum să fure de la altul. De multe ori mi-am pus întrebarea oare ce ar fi dacă nu s-ar amăgi oamenii unul pe altul? Poate ar fi alt tip de viaţă..

s-ar face. Dar dacă fiecare se gândeşte la altceva decât la datoria sa de om, nu se face. Niciunul nu se gândeşte la datorie, toţi se gândesc cum mai mult să-l amăgească pe altul, cum să fure de la altul. De multe ori mi-am pus întrebarea oare ce ar fi dacă nu s-ar amăgi oamenii unul pe altul? Poate ar fi alt tip de viaţă. Dar aşa, eu trebuie să iau de la tine, tu trebuie să iei de la mine, eu trebuie să-ţi dau, tu trebuie să-mi dai ş.a.m.d. Eu cred că fiecare trebuie să pornească de la sine, chiar şi în sat de multe ori le spun să nu se uite ce fac cei de sus, ei se ceartă, ei se luptă, e treaba lor, dar noi să începem de la noi şi fiecare să-şi facă datoria cu cinste la locul lui de muncă. Şi dacă şi-a făcut-o cu cinste, mi-am făcut-o eu, ţi-ai făcut-o tu, şi-o face el ş.a.m.d., iese ceva.”

Europa Liberă: Doamnă Nicolai, să vă întreb cine conduce astăzi cu Republica Moldova?

Maria Nicolai: „Parlamentul, guvernul. Lumea spune că ar conduce Rusia, Putin, Plahotniuc.”

Europa Liberă: Dar în realitate cine conduce astăzi cu Republica Moldova?

Maria Nicolai: „Puterea noastră. Ar trebui ei să conducă. Sau chiar şi noi, poporul, ar fi bine să contribuim mai mult, să cerem mai mult, dar trebuie şi ei să ne asculte. Ce folos că poporul cere şi ei nu ascultă? Ei nu au legătură cu poporul, au pierdut orice legătură. Vin înainte de alegeri, plâng, cer, te impun uneori cu privirea, dacă nu cu vorba, apoi au plecat şi gata. Şi nu-i mai vezi până la celelalte alegeri. Am avut ocazia să-l cunosc şi pe domnul Ghimpu. Noi toată vremea am fost mai revoluţionari de fire, am început cu marile adunări naţionale, cu podul de flori, nu lipseam de la nicio măsură. Domnul Ghimpu la început parcă se arăta om în toată firea, omul în al cărui cuvânt te poţi nădăjdui. Dar acum ce se întâmplă? A fost la o întâlnire cu noi, ne-a scăzut pofta de a mai fi pentru Partidul Liberal pentru totdeauna. Am crezut şi în Leancă, am crezut şi în Filat. Domnul Plahotniuc parcă mai rece, mai la distanţă, nu am avut ocazia să-l văd, să-l ştiu. Ceilalţi parcă au mai circulat prin sat, am mai venit, dar Plahotniuc nu a venit la noi în sat niciodată, măcar o dată să-l aud vorbind, să aud ce spune. Îţi pui nădejdea, mă rog... Dar pe urmă ce facem? Oamenii ţi-au dat voturile şi gata. Părerea mea este că trebuie să mai vină, să mai stea cu poporul la vorbă.”

Europa Liberă: Acum încearcă strada să pună presiune asupra guvernanţilor. Ce părere aveţi despre aceste proteste care continuă în inima Chişinăului, deşi şi acolo sunt două tabere, una pro-europeană, alta care este pro-rusă?

Maria Nicolai: „Domnului Dodon şi domnului Usatîi eu nu le-aş încredinţa nicio fărâmă de pâine să o ducă din casă până la câine, fiindcă nu văd seriozitate. Vrei să-ţi dau ţara în mâinile tale cu toate prostiile pe care le îngâni şi le spui acolo? Cum să-ţi dau eu ţie ţara? O dai unuia care e destul de serios şi tot te dă de sminteală şi te duce de vale, dar vouă? Dar cei cu Platforma „Demnitate şi Adevăr” dă Doamne să aibă nişte scopuri frumoase. Eu cred că tot norodul îi va susţine, dacă ei vor fi într-adevăr cu gânduri curate şi vor dori să facă ceea ce vorbesc, ce promit.”

Europa Liberă: Cei care guvernează trăiesc cât de cât cu frică că totuşi populaţia ar putea să-i ia în furci?

Maria Nicolai: „Au oleacă de frică de popor, că nu se ştie în ce se poate transforma toată chestia aceasta. Într-o bună zi poate să se transforme chiar într-un lucru urât şi ei vor fi responsabili. Poporul nu ştie, ai strigat numai o dată „Hai!” şi el merge. Dar dacă strigătul acesta va fi greşit, poporul va greşi. Şi dacă strigătul va fi adevărat, poporul va ajuta la ceea ce trebuie.”

Europa Liberă: Dar ideea unei revoluţii poate prinde?

Maria Nicolai: „Mă tem. Nu trebuie să fie revoluţie, trebuie pe cale paşnică. Fiindcă gâlcevile, certurile şi toate acestea nu duc la nimic bun. De înfrânt oleacă îngâmfarea aceasta şi mândria aceasta că ea e cea mai mare şi nu trebuie de mers la revoluţie. Dar nu ştie ziua ce aduce ceasul...”

Europa Liberă: Dar lumea totuşi aşteaptă în fruntea ţării, la guvernare să ajungă persoane integre. Pentru că s-au compromis majoritatea politicienilor şi acum e foarte greu să fie recâştigată această încredere şi în instituţiile statului, şi, mai ales, în cei care trebuie să stea în fruntea acestor instituţii.

Maria Nicolai: „Persoane sunt, dar nu poţi să-ţi pui nădejdea pentru o ţară într-o persoană, două, trei. Trebuie un grup mare de persoane care să poată lua ţara aceasta în mâini şi să-şi coase odată buzunarele, cum a spus și domnul Sturza: „Coaseţi-vă pe un an-doi buzunarele şi gândiţi-vă oleacă la norod”. Ar trebui să se unească cumva şi să spună: „Să uităm şi de familiile noastre, şi de distracţii, şi de interese de partid şi în patru ani să muncim aşa cum trebuie, să dovedim lumii că se poate”. Dar mai sunt şi interesele din afară, unul dintr-o parte, unul din alta, unul parcă vrea să te ajute, să te tragă şi de urechi, şi de păr, de ce vrei, să te scoată din mocirlă, dar nu poate, că sunt alte forţe mai puternice.”

Europa Liberă: Vă referiţi la partenerii din Occident şi cei din Rusia?

Maria Nicolai: „Da. Partenerii europeni care vin cu fel de fel de propuneri şi s-ar putea face, se vede că ei vor să ne ajute. Greu ne dăm la ajutor. Şi mai este şi partea aceasta, mai mult de jumătate moldoveni, români şi jumătate ruşi, ucraineni şi găgăuzi. Şi aici tot e foarte mare problema.”

Europa Liberă: Câtă lume gândeşte ca viceprimarul Maria Nicolai?

Maria Nicolai: „Poate jumătate. Sunt şi de alte idei. Sunt care se bucură. Eu, de exemplu, nu mă bucur că l-au arestat pe Filat. Nu faci nimic cu un om pe care l-ai arestat. Aceasta e ca şi cum ai zice să o iei farfurie de pe masă, că celelalte rămân. Lumea oricum se satură, mănâncă mai departe. Dar dacă au început cu Filat, să meargă de rând şi fiecare să răspundă de ceea ce a făcut. Mai puţin ai furat – mai puţin răspunzi. Mai mult ai furat – mai mult răspunzi. Se vorbeşte de atâta furăciune. Noi vedem că tot mai greu ne este traiul, viaţa.”

Europa Liberă: Dar şi lumea zicea că până nu demult nimereau în plasă doar peştişorii, când era vorba despre marea corupţie, trebuie de prins şi rechinii.

Maria Nicolai: „Dar de prins pe toţi. Sunt multe lucruri, îţi pui întrebări ca un om necăjit, care te gândeşti că păpuşoii sunt pe deal, că poama nu am cules-o toată, că vine ploaia, dar te mai gândeşti şi la politică, şi te gândeşti: chiar un om, după cum se vorbeşte, poate controla totul? Şi poate.”

Europa Liberă: Cine e omul acesta?

Maria Nicolai: „Vorbesc de Plahotniuc. Eu cred că Plahotniuc e al doilea Berlusconi. Fac comparaţie, pe acela l-am cunoscut, îl ştiu, e la fel. Sau al doilea Putin. Mie îmi place ordinea, dar ordinea se cere cu cuvânt mai forţat, mai apăsat, cuvântul să fie cuvânt şi fapta faptă, se cere.”

Europa Liberă: Lăsaţi să se înţeleagă că moldoveanul nu e pregătit să activeze într-o democraţie veritabilă?

Maria Nicolai: „Încă nu. La noi nu e democraţie, în primul rând. Ea dacă ar fi, democraţia, dar oamenii nu o înţeleg, oamenii nu ştiu. La ţară lumea înţelege că faci ce vrei. E curată anarhie ceea ce se face acum la noi. Şi eu de multe ori mă exprim aşa. Eu văd la primărie, vine omul, îi lămureşti: „Om bun, iată acum aşa lucrează legile.” - „Dar cum înainte se făcea aşa?”. - „Era înainte. Hai să facem după lege. Iată aceasta este legea”. - „Nu”. El iese afară, altul îi spune: „Dar nu, măi, că nu ți-a spus drept”. Și pe acela îl crede, dar pe tine nu te crede că îi vrei binele. Am vorbit şi cu preotul pe tema aceasta de multe ori, şi cu unul, şi cu altul, din ambele părţi, i-am spus: „Eu nu înţeleg, părinte, de ce aşa se face”. - „Este forţa aceasta rea”. De ce? Eu îi spun din tot sufletul adevărul pur şi vreau să-i deschid ochii şi vreau să-l învăţ, şi vreau să-i arăt ca aşa e mai bine, dar el îl ascultă pe cel care e forţa a treia, cum s-ar spune, necurată. Şi te uiţi că sunt partide multe-multe, acesta tot e un minus. De ce ne trebuie într-o republicuţă atât de micuţă 40-50 de partide? Câte sunt? 44. Pentru ce ne trebuie nouă atâtea partide? Nu se poate aproba o lege să fie patru partide sau cinci? Cum e în Anglia, în Statele Unite ale Americii, tot democraţie e şi acolo. De ce umblăm noi cu atâtea partide? Cine vrea îşi face partid. Ideile tale chiar atât de tare se deosebesc de ale mele că ţie îţi trebuie numaidecât partid aparte? Oameni buni, să facem o lege ca să fie numai patru partide. La ce ne trebuie atâtea partide? Eu aceasta nu înţeleg şi nici nu vreau să înţeleg. Şi cu soţul acasă de multe ori discutăm. Sunt nebuni, de ce fac atâtea partide? Ce-i cu lumea această, fiecare îşi face partidul lui. Încă o dată ajungem la aceea că fiecare e rege şi nu are nimeni subalterni. Cine să te asculte pe tine cu atâtea partide? Unde să se ducă omul, în care parte?”

XS
SM
MD
LG