„România liberă” publică în ediția electronică o corespondență de la Madrid, despre intervenția avută acolo de premierul Republicii Moldova, Valeriu Ștreleț. Acesta le-a vorbit ”colegilor de familie politică” din Partidul Populat European despre Vlad Filat ca despre o victimă a unei ”justiţii selective, într-o Moldovă în care mass-media este controlată politic, iar instituţiile, manipulate de la un singur centru de comandă”. Ștreleț ar fi arătat astfel către Vlad Plahotniuc și Partidul Democrat.
Situația din Republica Moldova este prezentată drept catastrofală, terminală chiar, iar această tendință nu este inocentă – consideră George Damian, care scrie despre asta un articol în „Adevărul”. Se induce cu insistență, arată el, ideea că Moldova trebuie să dispară ca stat, sau dacă nu ea cu totul, atunci oricum orientarea ei pro-europeană. Câteva locuri comune sunt vehiculate cu insistență. De pildă, miliardul dispărut din băncile moldovenești: de ce fix un milliard? de ce nu se spune că devalizarea ”este un fenomen continuu”, care ”a început în perioada guvernării comuniste şi a mers înainte sub celelalte guverne”? Este apoi teza că toți politicienii sunt niște ”bandiți”: deci nu e nimic de făcut. În consecință, orientarea pro-europeană ar fi nesustenabilă, trebuie renunțat la ea. Nu se vorbește nimic despre faptul că, totuși, Republica Moldova are un acord de asociere la Uniunea Europeană. E curios cum, ”în doar câteva luni, din poveste de succes, Republica Moldova s-a transformat în văgăuna celor mai perverşi bandiţi de pe faţa pământului”. Comentatorul spune că nu neagă existența corupției severe în țară, dar i se pare că realitățile sunt asamblate într-un tablou catastrofic despre corupție și corupți, din care lipsește ”corupătorul”. El s-ar afla la Moscova, de unde ani de zile ”s-a pompat virusul corupției”. O mică incizie și puroiul a inundat grav exact ceea ce deranja mai mult în Rusia: acordul cu Uniunea Europeană.
Andrei Cornea se întoarce, în revista „22”, asupra inabilelor declarații de la Passau ale președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în care toată lumea a citit complezență față de Rusia și anti-americanism. Numai că cele două sentimente, crede Cornea, sunt caracteristice multor politicieni europeni. Explicația la care se oprește e de domeniul filosofiei culturii: europenii îi privesc și pe americani și pe ruși ca pe niște națiuni tinere, ”barbare”, inferioare cultural Europei. Numai că, arată comentatorul revistei „22”, în ultimul secol America a salvat de trei ori Europa (de două ori de ocupația germană, o data de o posibilă ocupație sovietică). În ultima parte a aceluiași interval, Europa n-a mai produs, cultural vorbind, nimic important. Acum, ascendentul este de partea americanilor, de la care Europa a primit multe din elementele culturii populare a prezentului: limba de comunicare universală – engleza –, calculatoarele, internetul, telefonul mobil, GPS-ul supermaketul și Facebook-ul, adică tot ceea ce caracterizează și viața europenilor. Niciun fel de ”datorii”, însă, față de Rusia, care nu a influențat cu nimic (decât eventual în rău, prin comunism) modul de viață contemporan al bătrânului continent. Europenilor le-ar veni deci mai la îndemână cu ”barbarii din Est”. Pot să li se simtă superiori, în timp ce față de ”barbarii din Vest” e mult mai complicat. Pe scurt: ”Nu înaintea Rusiei, ci înaintea Americii orgolioasa Europă trebuie să-și plece fruntea, să-și mărturisească neputințele și chiar sterilitatea civilizațională, care durează de decenii”.
