Linkuri accesibilitate

Moscova consideră că decizia Sofiei este motivată politic și se înscrie în gesturile antirusești ale guvernului bulgar.

Pentru 6.138.000 de euro, uzina penru avioane militare de la Varșovia va repara 6 motoare ale avioanelor produse în anii 80 în Rusia.

Acordul va fi realizat în decurs de 10 luni. În septembrie 2016 Bulgaria va avea 3 MiG-uri modernizate care vor participa la operațiuni ale Alianței Nord Atlantice.

Ministrul bulgar al apărării Nikolai Nencev a vizitat miercuri uzina de la Varșovia în care în ultimii ani au fost reparate și modernizate 170 de motoare pentru MiG-29. Nu a fost înregistrat niciun incident cu avioanele modernizate.

Acordul cu polonezii va face ca Sofia să economiseasc 12 milioane de euro la care se adaugă 3% taxe vamale și 20% TVA ce urmau să fie plătite dacă lucrările de modernizare ar fi fost executate la uzinele MiG din Rusia. Cheltuielile cu transportul motoarelor vor fi preluate de partea poloneză.

Bulgarii vor primi până la decembrie sub forma unui împromut 2 motoare MiG. În acest mod va fi evitată apelarea la țări partenere – au fost menționate Grecia și România, pentru paza spațiului aerian.

Reprezentanți ai concernului MiG au avertizat că semnarea acordului cu Polonia ascunde riscuri pentru piloții bulgari. Moscova consideră că decizia Sofiei este motivată politic și se înscrie în gesturile antirusești ale guvernului bulgar.

Ratificarea acordului cu Polonia va avea loc în parlamentul din Sofia după alegerile locale de la 25 octombrie.

XS
SM
MD
LG