Linkuri accesibilitate

Criza migranților de la granița sîrbo-croată


În ciuda previziunilor, numărul migranților care trec Marea Mediterană spre Europa a crescut.

Premierul Ungariei Victor Orban le-a cerut liderilor europeni să schimbe politica migrației în Uniunea Europană și să organizeze referendumuri pe tema refugiaților pentru că, susține premierul ungar, nimeni nu i-a „investit cu dreptul de a aduce sute de mii de imigranți” în Europa. Declarațiile au fost făcute în ajunul Congresului PPE de la Madrid, care va sta sub semnul crizei refugiaților, și al mini-summit-ului european pe aceeași temă convocat în 25 octombrie.

Era de așteptat ca odată cu vremea rece să scandă și numărul imigranților, mai ales al celor care vor încerca să treacă Marea Mediterană, în drum spre Uniunea Europeană. Agenția ONU pentru refugiați a contrazis aceste așteptări iar miercuri a declarat pentru BBC că numărul, din potrivă, a atins noi recorduri: zilnic sosesc pentru două mii de imigranți și refugiați în insulele grecești, cele mai apropiate de coasta turcă.

Iar de acolo, iau așa-numita rută balcanică spre Germania sau mai departe, Suedia.

Cum săptămâna trecută Ungaria și-a închis granițele cu Serbia și Croația, ruta refugiaților a fost deviata prin Slovenia: prin mica țară alpină au trecut de vineri ăncoace cam 20.000 de oameni în drum spre Austria, care însă nu primește pe zi, susțin autoritățile slovene, mai mult de 2.000 de persoane.

Așa s-au creat adevărate „ambuteiaje” la graniță: mii de oameni sînt blocați acolo în ploaie și frig, fără adăpost, așteptându-și șansa de a trece frontiera.

În total, peste 600.000 de persoane au ajuns în Europa, în cautare de azil și peste 3.000 au murit pe drum, estimează Națiunile Unite.

În aceste condiții, președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a convocat un mini-summit al unor țări din Uniuea Europeană cu țările balcanice care nu sînt membre în Uniune.

Vor participa Austria, Bulgaria, Croația, Macedonia, Germania, Ungaria, România, Serbia și Slovenia, plus organizațiile internaționale implicate în această criză.

Scopul declarat al reuniunii este de a decide o serie de măsuri practice, care pot fi puse imediat în aplicare, a mai declarat Juncker.

Potrivit unor surse diplomatice de la Bruxelles, citate de Reuter, în spatele acestei reuniuni ar sta Germania, care ar vrea să se creeze un sistem de distribuire corectă a refugiaților între toate țările din Uniune.

Multe din aceste țări se opun însă, de teamă că sistemul va deveni unul permanent, cu caracter de normă europeană.

XS
SM
MD
LG